Depontați și trimiși acasă pentru că am refuzat sarcinile în plus

„Lucrătorul universal” nu se răzvrătește când refuză sarcini și atribuții care nu au legătură cu ocupația pentru care a încheiat contractul de muncă, ci își exercită un drept general - acela de a presta munca pentru care s-a angajat.

Există un răspuns scurt și rapid la întrebarea adresată mai sus -- „Ce am putea face în situația asta să ne putem păstra locul de muncă?” -- iar acesta e:

„Să vă prezentați la locul de muncă potrivit programului înscris în contractul individual și să executați sarcinile și atribuțiile prevăzute în fișa postului, specifice ocupației pentru care a fost încheiat contractul”, însă nu doar că răspunsul e incomplet, dar cred că nici nu i-ar fi de prea mare ajutor celui ce a pus întrebarea. Continuând seria realităților de pe piața muncii, voi analiza, ca de obicei, fiecare aspect prezentat în relatare în mod individual.

Angajatul care povestește are un contract de muncă încheiat de aproximat zece ani, iar ocupația din contract, presupunem, este de sudor, astfel încât primul document analizat va fi Ordinul 1832/2011 (COR), respectiv 7212. Observăm că avem o scurtă descriere a grupei de bază 2, din cadrul grupei minore 1, subgrupei majore 2 a grupei majore 7. Nu intrăm în detalii privind modul de ierarhizare al ocupațiilor, ci ne concentrăm pe descrierea grupei de bază: „Sudorii și debitatorii autogeni sudează sau taie piese metalice cu ajutorul surselor de căldură: gaz, arc electric, flacără oxiacetilenică sau alte procedee de topire și tăiere, asamblează piese metalice prin fuziune.”

Având și Standard Ocupațional recent actualizat, avem la dispoziție și informații suplimentare privind activitățile specifice acestei ocupații, dar și în privința calificării necesare și a nivelului de studii, deci instrumente suficient de solide.

Instalatorul (presupunem că apă, canal – COR 712602) îl regăsim într-o altă categorie și cu alte sarcini și atribuții specifice: „Instalatorii și montatorii de țevi asamblează, instalează, repară și întrețin sistemele de țevi, fitingurile și dispozitivele pentru sisteme de apă, gaz, drenaj, sisteme de canalizare și echipamente hidraulice și pneumatice.”, având și această ocupație un Standard Ocupațional actualizat.

Muncitori calificați care fac de toate

Drumul de la „hai că știu, șefu', fac eu asta azi!” până la „de mâine vei face și asta, altfel te dau afară!” ar trebui să nu existe, dar în realitate este suficient de scurt.

Trecem peste „muncile necalificate”, fiind evident că sudorul nu este, în niciun caz, lucrător necalificat, dar bunăvoința are, uneori, prețul său și astfel se ajunge foarte rapid în situația în care lucrătorii calificați sunt convinși sau constrânși să îndeplinească sarcini specifice grupei majore 9 (Ocupații elementare).

Trecem și peste „economia” angajatorului care nu mai angajează un șofer, ci identifică un salariat care are și permis de conducere și îi „pune volanul în mâini”, deși vorbim iar de un alt cod COR, adică o altă ocupație.

Ajungem la citirea contoarelor și, în mod evident, la un alt cod COR – „962303 încasator și cititor contoare de energie electrică, gaze, apă”, deci chiar în grupa majoră 9 (Ocupații elementare), acolo unde regăsim și o descriere pe scurt a sa „Cititorii de contoare și încasatorii aprovizionează aparatele automate și colectează bani din acestea sau din aparatele de taxat parcarea și alte dispozitive de încasare ori citesc contoarele de curent electric, gaze și apă, efectuează activități de cântărire a mărfurilor, materiilor prime, materialelor la intrarea și ieșirea din magazie, secție, depozit, unitate.” 

Așadar: nimic în legătură cu sudatul, nici în cazul activităților specifice instalatorului sau șoferului, nici în cel al cititorului de contoare.

Unde sunt problemele?

În fișa postului, anexă a contractului individual de muncă, nu pot fi stabilite sarcini și atribuții care nu sunt specifice ocupației pentru care a fost încheiat contractul de muncă, pentru acea ocupație și acel cod COR sunt în contract și sunt înscrise în Revisal.

În același timp, o atitudine ceva mai permisivă poate fi interpretată, uneori, ca fiind o acceptare tacită în privința îndeplinirii unor sarcini și/sau atribuții pentru care nu a fost încheiat contractul de muncă.

Nu putem omite nici absența bunei-credințe, iar crearea unui mediu de muncă ostil, degradant, intimidant ori ofensiv reprezintă chiar definiția hărțuirii morale la locul de muncă. Aici aș încadra și amenințarea cu încetarea contractului de muncă.

Ce se poate face?

Se poate sesiza Inspecția Muncii cu privire la modul în care se desfășoară relația de muncă, dar și pentru modul eronat în care este ținută evidența timpului de muncă, ținând cont de faptul că, deși prezenți la locul de muncă, salariații respectivi au fost înregistrați ca fiind absenți.

Al doilea aspect este legat de modul în care sunt dispuse sarcinile și atribuțiile care nu se regăsesc în fișa postului, verbal nefiind nici cea mai indicată soluție, nici cea mai corectă.

Practic, dacă angajatorul susține că-și exercită legal și cu bună-credință dreptul de a stabili organizarea și funcționarea unității, de a stabili sarcinile și atribuțiile acestora și de a da ordine și/sau dispoziții, nu ar fi o problemă asumarea lor în scris.

Altfel spus, salariații pot sesiza (tot în scris) angajatorul atunci când acesta dă dispoziții verbale, solicitându-i explicații suplimentare.

Un lucru este cert: dacă dispozițiile legale și buna-credință rămân pe hârtie și situația este amplificată de informarea insuficientă sau chiar inexistentă, astfel de cazuri vor continua să apară, iar riscul cel mai mare este ca ele să fie considerate „noua normalitate”, în timp ce „hai că azi rezolvăm, chiar dacă nu este treaba mea!” se transformă în „faci ce-ți spun sau pleci de mâine!”.