ACCES PREMIUM
De ce premium?
Prevenirea spălării banilor: Norme noi pentru auditorii financiari și firmele de audit
Un set nou de norme privind prevenirea și combaterea spălării banilor, destinat auditorilor financiari și firmelor de audit, a fost oficializat recent de Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR). Acesta este ceva mai complex decât cel anterior, pe care-l înlocuiește.
Articolul continuă mai jos
Hotărârea CAFR 123/2023 a apărut în Monitorul Oficial și este în vigoare din
7 februarie 2024, aceasta înlocuind
Hotărârea CAFR 68/2015. Documentul vine cu norme noi
pentru auditorii financiari și pentru firmele de audit, în contextul schimbării cadrului legal primar din domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor (Legea 129/2019).
Noile norme includ, în linii mari, cam aceleași reguli care se aplicau până acum, doar că sunt ceva mai complexe. Iată principalele chestiuni de reținut.
1. Obligații generale. Auditorii financiari și firmele de audit sunt entități raportoare supravegheate și controlate de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) și trebuie să respecte legislația relevantă în domeniul prevenirii spălării banilor. În cadrul activității lor, aceste entități sunt responsabile pentru aplicarea măsurilor prevăzute de lege și de normele procedurale aferente, inclusiv cele speciale emise de CAFR. Aceste instrucțiuni includ elaborarea politicilor proprii de cunoaștere a clientelei și de administrare a riscului asociat spălării banilor.
2. Desemnarea persoanelor responsabile. Firmele de audit sunt obligate să desemneze persoane responsabile pentru aplicarea legislației în domeniu. Aceste persoane trebuie să aibă acces la informații relevante și să fie evaluate periodic pentru asigurarea faptului că sunt potrivite pentru a îndeplini atribuțiile stabilite prin legislație.
3. Măsuri de cunoaștere a clientelei. Entitățile vizate sunt obligate să elaboreze norme interne pentru cunoașterea clientelei, inclusiv a beneficiarilor reali. Acestea includ verificarea identității și a informațiilor clienților, precum și monitorizarea continuă a relațiilor de afaceri.
4. Instruirea angajaților. Auditorii financiari și firmele de audit trebuie să asigure instruirea angajaților în conformitate cu cerințele legale și să efectueze verificări periodice pentru a se asigura că angajații înțeleg și aplică corespunzător legislația prevenirii spălării banilor.
5. Păstrarea documentelor. Există obligații stricte privind păstrarea documentelor și informațiilor relevante pe perioada derulării relațiilor de afaceri, dar și pentru o perioadă de cinci ani după încheierea relațiilor de afaceri (sau cinci ani după efectuarea tranzacțiilor ocazionale).
6. Raportarea tranzacțiilor suspecte. Dacă auditorii financiari sau firmele de audit suspectează sau au motive să suspecteze că au de a face cu tranzacții legate de spălarea banilor, acestea au obligația legală de a raporta suspiciunile exclusiv la ONPCSB.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.