avocatnet.ro 
Un utilizator al forumului avocatnet.ro a întrebat, inițial, dacă poate demisiona din cauza faptului că munca suplimentară nu era compensată conform Codului muncii și că programul nu e respectat, vrând să știe ce drepturi are în această situație. La prima vedere am putea spune că, în cazul în care angajatorul nu și-a respectat obligațiile din contract, salariatul poate demisiona fără a mai fi condiționat de respectarea perioadei de preaviz, iar drepturile se limitează la cele născute până în acel moment - compensarea în bani a zilelor de concediu neefectuat și plata drepturilor salariale pentru munca prestată, inclusiv sporul negociat (nu mai puțin de 75%) pentru munca suplimentară necompensată prin acordarea de ore libere plătite.
Continuarea discuției este și mai interesantă, pentru că ne indică un alt aspect, mult mai grav: „în decembrie, din ce spune tânărul, nu i-a plătit primele două săptămâni pentru că, a zis patronul, așa spune legea.”
Legea nu spune, în niciun caz, așa, iar plata drepturilor salariale se face la data prevăzută în contract, pentru perioada prestată anterior, deci încă din primul moment se lucrează pentru salariul stabilit și nu există nicio situație în care aceste sume ar putea fi reținute.
De unde credeam că e un caz izolat la acel angajator, continuarea discuției îmi arată că m-am înșelat:
| „Este legală chestia asta cu nu-ți plătesc primele doua săptămâni și o să-i primești la final? Nu este prima dată când aud asta, mai știu o mămică care tot așa a muncit o lună jumătate ca să poată primi primul salariu pentru o lună și patronul tot așa i-a spus, ca îi dă la final. Și nu înțeleg cum o să poată un angajat, oricare ar fi el, să demonstreze că nu a fost plătit alea două săptămâni?” |
Este limpede că orice abordare în acest sens este nelegală, iar dacă ne-am rezuma la dispozițiile legale am putea spune că avem în față nu numai o simplă încălcare a legii, ci chiar una care indică abuzuri inacceptabile din toate punctele de vedere.
Am putea spune, de exemplu, că orice salariat își poate obține drepturile salariale neacordate, pentru că angajatorul este cel care trebuie să se asigure că poate proba plata salariului, fie prin semnarea ștatului de plată de către salariat, fie cu ajutorul documentelor justificative în cazul transferului sumelor respective în contul salariatului.
În lipsa acestor probe, concluzia este că salariul nu a fost plătit, iar angajatorul va fi obligat la plata sumelor restante și, eventual, a prejudiciilor cauzate.
Dare este, oare, atât de simplu?
În realitate, pentru obținerea acestor sume salariatul va fi îndrumat, inclusiv de către inspectorii de muncă (în cazul în care sesizează ITM-ul), să acționeze în instanță angajatorul, ceea ce presupune și existența unor resurse.
În același timp, durata unui litigiu de muncă nu este de neglijat, iar acest aspect este o altă „piedică” în privința exercitării pe deplin a drepturilor.
Nu putem neglija nici slaba informare a salariaților, în special a tinerilor, nefiind o prioritate în cadrul sistemului de educație informarea în privința debutului pe piața muncii, fiind momentan câteva inițiative firave în privința educației financiare și antreprenoriale, fără a se ține cont de faptul că cei mai mulți absolvenți nu vor deveni brusc investitori (pentru că nu au ce investi la început de drum!) și nici antreprenori (pentru că nu au resursele necesare!).
| Oricât am discuta despre litera legii, practica ne oferă tot timpul exemple de situații la limita sa. În scopul de a înțelege cât mai bine cum se aplică legea în situații concrete, ne-am propus să plecăm de la poveștile oamenilor. Dacă vrei să ne povestești despre ce se petrece la locul de muncă ori cu angajații tăi, ne poți scrie la adresa realitati_hr@avocatnet.ro și împreună cu specialiști vom încerca să oferim o perspectivă juridică asupra situației respective. |
utc