Utilizarea muncii de noapte și informarea ITM-ului - când poate fi sancționat un angajator cu până la 3.000 de lei

Munca prestată între orele 22:00 și 6:00 este considerată muncă de noapte, ne arată Codul muncii. Tot codul ne arată cine este „salariat de noapte”: pentru a fi considerat ca atare, nu e obligatoriu ca întregul program de lucru al salariatului să se desfășoare în acest interval, desigur, e suficient ca cel puțin trei ore din timpul zilnic de muncă sau 30% din timpul său de lucru lunar să intre în zona programului de noapte pentru a fi încadrat ca atare.

Există câteva limitări foarte importante pe care le impune Codul muncii în privința celor care sunt considerați salariați de noapte, dar înainte de a ne aminti aceste limitări trebuie să avem în vedere o formalitate importantă impusă de cod: „Angajatorul care, în mod frecvent, utilizează munca de noapte este obligat să informeze despre aceasta inspectoratul teritorial de muncă”. Asta înseamnă că dacă angajatorul are fie și numai un angajat care stă la muncă fie și numai o oră în intervalul 22:00 - 6:00 este obligat să notifice ITM-ul în acest sens. Chestiunea frecvenței ar putea fi dezbătută aici, desigur, dar este fără îndoială că nu sunt avute în vedere situațiile în care, doar excepțional, se lucrează și în acest interval. Dar, din moment ce angajatul are un program de lucru trasat în mod clar și acesta intră și pe tărâmul muncii de noapte, e clar că vorbim de o chestiune frecventă.

Încălcarea prevederilor legale referitoare la munca de noapte este sancționată de Codul muncii cu amendă de la 1.500 la 3.000 lei - care prevederi? Toate, inclusiv cea privind informarea ITM-ului.

Limitări:

1. Nu toți angajații pot presta muncă de noapte - nu vorbim doar de limitări subiective, ci de unele cât se poate de obiective: Codul muncii interzice munca de noapte în cazul tinerilor de sub 18 ani. În cazul salariatelor gravide, lăuze sau care alăptează nu vorbim de o interdicție, ci de o limitare condiționată - aceste salariate nu pot fi obligate să presteze muncă de noapte, sintagma interpretându-se în sensul exprimării acordului salariatei și ulterior obținerii confirmării din partea medicului specialist. Legea mai indică însă și trecerea la munca de zi în cazul celor care, din motive medicale, nu mai pot continua cu munca de noapte: „Salariații care desfășoară muncă de noapte și au probleme de sănătate recunoscute ca având legătură cu aceasta vor fi trecuți la o muncă de zi pentru care sunt apți”. Recente demersuri în Parlament ne arată că la această listă de limitări se va mai adăuga o situație în care nu se poate presta muncă de noapte - e vorba de părinții singuri (parcursul legislativ al noii măsuri poate fi urmărit aici). 
   
   
2. Durata timpului de lucru: Durata normală a timpului de lucru, pentru salariatul de noapte, nu va depăși o medie de opt ore pe zi, calculată pe o perioadă de referință de maximum trei luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal, ne spune Codul muncii. Avem prevederi exprese și pentru cei care lucrează în condiții deosebite sau speciale și obligația de a acorda perioade de repaus compensatorii. 

• fie un program de lucru mai scurt cu o oră față de durata normală în zilele în care lucrează cel puțin trei ore de muncă de noapte (fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază);
• fie un spor de noapte în cuantum de 25% din salariu de bază, dacă timpul lucrat noaptea este de cel puțin trei ore din programul normal de muncă. Acest spor se acordă proporțional cu orele lucrate.