Pornim de la prezumția că orice angajator înțelege faptul că lucrătorii sunt, în primul rând, oameni și că oamenii au, printre altele, și nevoi fiziologice pe care, în mod rațional, nu le pot programa exclusiv în timpul pauzelor (asta dacă pauzele chiar există, adică sunt acordate și respectate), iar existența unor norme care să impună, cu „subiect și predicat”, libertatea lucrătorilor de a utiliza grupurile sanitare ar conduce la concluzia că avem nevoie și de norma care să prevadă că trebuie să respirăm pentru a supraviețui.
„Este legal să restricționezi sau să interzici mersul la W.C. în timpul programului la locul de muncă? Ce măsuri se pot lua în cazul încălcării acestui drept? Există vreo lege care să interzică un asemenea comportament din partea angajatorului?” |
Deși nu prevede explicit interdicția angajatorului de restricționa accesul la grupurile sanitare, implicit avem o serie de obligații în sarcina acestuia în privința asigurării condițiilor minime privind igiena la locul de muncă.
Astfel, urmărind chiar scopul normelor, observăm că în cadrul Anexei 1 a HG nr. 1091/2006, la pct. 18.3 se precizează clar că „în apropierea posturilor de lucru, a încăperilor de odihnă, a vestiarelor şi a sălilor de dușuri sau chiuvete, lucrătorii trebuie să dispună de locuri speciale, dotate cu un număr suficient de WC-uri şi de chiuvete. Trebuie prevăzute cabine de WC-uri separate pentru bărbați şi pentru femei sau utilizarea separată a acestora.”
Aceste aspecte vor fi luate în considerare pentru locurile de muncă utilizate pentru prima dată, în timp ce pentru locurile de muncă aflate deja în folosință, Anexa 2 a aceluiași act normativ prevede, la pct. 13.2.1, că „locurile de muncă trebuie dotate astfel încât lucrătorii să aibă în apropierea lor: (...) locuri speciale prevăzute cu un număr corespunzător de cabine de WC-uri şi chiuvete.”
Astfel, fie că discutăm de momentul „0”, punerea în funcțiune a locurilor de muncă, fie că ne referim la locurile de muncă aflate în exploatare, avem în comun faptul că lucrătorii vor avea, în apropierea lor, grupuri sanitare.
Practic, în mod clar legislația stabilește obligația angajatorului de a asigura aceste condiții, fiind vorba despre sănătatea și igiena lucrătorilor, iar, în mod implicit, prevede interdicția de a limita sau restricționa accesul acestora.
Utilizarea sintagmei „în apropierea posturilor de lucru” ne indică, fără echivoc, faptul că fiecare lucrător trebuie să aibă acces, neîngrădit, la grupurile sanitare, pe lângă aspectele care țin de minima dotare a acestora.
În același timp, prin nicio o dispoziție din cadrul regulamentului intern nu se pot limita sau condiționa drepturile salariaților în privința igienei, securității și sănătății la locul de muncă, iar în cazul în care există o astfel de condiționare și/sau limitare, lucrătorii le pot sesiza Inspecției Muncii sau se pot adresa chiar instanței competente, după caz.
Oricât am discuta despre litera legii, practica ne oferă tot timpul exemple de situații la limita sa. În scopul de a înțelege cât mai bine cum se aplică legea în situații concrete, ne-am propus să plecăm de la poveștile oamenilor. Dacă vrei să ne povestești despre ce se petrece la locul de muncă ori cu angajații tăi, ne poți scrie la adresa realitati_hr@avocatnet.ro și împreună cu specialiști vom încerca să oferim o perspectivă juridică asupra situației respective. |
Comentarii articol (1)