Reîncadrarea unei colaborări ca raport de muncă: Ce se întâmplă când tocmai lucrătorul cere reconsiderarea relației cu societatea

Să-i spunem Ionică reclamantului din speța recent întâlnită: Ionică a cerut în instanță constatarea faptului că timp de un an de zile, între 2017 - 2018, a prestat activitate pentru și sub autoritatea unei societăți comerciale în condițiile specifice unui raport juridic de muncă (ca business development manager) și, de asemenea, a cerut peste 19.000 de lei drepturi salariale din urmă, plus plata de taxe salariale către stat. Raportul dintre Ionică și firma respectivă fusese strict unul de prestări servicii la nivel formal. Acesta a susținut că ar fi fost plătit sub forma unui onorariu fix, plus un comision de 50%  pentru contractele semnate și finalizate, că firma îi suportase cheltuielile legate de deplasările necesare pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, i-au fost furnizate bunuri și servicii necesare pentru desfășurarea activității, cum ar fi un laptop, abonament telefonic, acces la un birou, imprimantă și consumabile, precum și orice alte bunuri necesare desfășurării activității la sediul firmei - toate acestea, spunea reclamantul, erau apanajul unei relații de muncă.

Ionică a susținut că a folosit un sistem de gestionare a relației cu clienții (CRM) în care ținea evidența activităților zilnice, cum ar fi email-urile, telefoanele, ofertele, contractele și întâlnirile și că aceste activități sunt specifice unui angajat care desfășoară muncă sub coordonarea și controlul angajatorului​, iar nu a unuia independent. Reclamantul a menționat că avea un program de lucru fix, de luni până vineri, în intervalul 09:00 - 17:00, cu excepția situațiilor în care era în deplasare sau participa la cursuri de formare profesională. Totodată, Ionică a declarat că era responsabil de gestionarea unor chestiuni administrative la sediul firmei, cum ar fi reglarea termostatului la sfârșitul programului de lucru, chestiune pe care, e clar, numai un angajat o poate face. 

Reclamantul a subliniat că, deși inițial a existat o relație de prietenie care a facilitat colaborarea dintre el și firma respectivă, activitatea sa s-a desfășurat în condiții specifice unui raport de muncă, sub coordonarea directă a administratorului firmei​.

Susținerile societății

Din perspectiva societății comerciale însă lucrurile nu s-au văzut la fel: pârâta a susținut că Ionică nu a avut un program de lucru impus de societate și nu a fost supus unor reguli stricte de subordonare. Activitatea reclamantului s-a desfășurat independent, fără ca societatea să impună ritmicitate sau intensitate specifică unui raport de muncă​ și că acea pretinsă subordonare cu administratorul era o colaborare firească în atingerea scopului colaborării dintre cele două părți - Ionică și societatea pentru care presta respectivele servicii la clienți. 

Societatea a susținut că reclamantul a prestat servicii de intermediere a vânzării serviciilor profesionale în schimbul unui comision, nu ca un angajat și că avea libertatea de a contacta clienți din portofoliul său personal și de a desfășura activitatea conform propriului program. Contrar celor afirmate, Ionică nu nu a folosit logistica societății și nu a avut acces la resurse specifice unui angajat. În plus, toate plățile efectuate către Ionică au fost realizate din contul personal al administratorului societății, nu din conturile firmei, ceea ce subliniază caracterul neformal al relației dintre părți. 

Martorii au confirmat că reclamantul nu avea un program fix și nu era prezent în mod regulat la sediul societății, ceea ce contrazice ideea unui raport de muncă stabil și continuu, întrucât Ionică se prezenta la birou ocazional și desfășura activități sporadice. 

Totodată, societatea s-a apărat susținând că nu și-ar fi permis să-l angajeze pe reclamant la nivelul comisioanelor solicitate. Aceasta a susținut că valoarea sumelor solicitate de reclamant depășea cu mult capacitatea financiară a societății, făcând astfel economic nesustenabilă angajarea reclamantului în condițiile cerute de acesta, arătând că nu există niciun angajat al firmei care să fie remunerat la nivelul comisioanelor pretinse de reclamant. Firma a contestat sumele solicitate de reclamant, susținând că acestea nu au fost agreate în prealabil și că niciodată nu a existat un acord asupra plății unui „salariu net lunar” de 3.000 de lei. 

Nu s-a dovedit raportul de subordonare

Ionică a pierdut procesul, atât tribunalul, cât și curtea de apel considerând că între părți nu ar fi existat un raport de muncă, reclamantul prestând servicii de intermediere și promovare pentru societatea pârâtă, fiind plătit în comisioane și nu în salarii (reclamantul a primit un procent din valoarea contractelor de intermediere, ceea ce este specific unei relații de colaborare și nu unui raport de muncă)​. Ambele instanțe au considerat că reclamantul nu a fost subordonat societății pârâte, caracteristică esențială a unui raport de muncă - își organiza activitatea în mod independent, fără a fi supus unui program de lucru impus de angajator​. Ionică nu a reușit, practic, să aducă dovezi concludente cu privire la existența în fapt a unui raport de muncă, iar declarațiile martorilor și probele administrate nu au fost concludente pentru a dovedi un program de muncă regulat sau subordonarea specifică unui raport de muncă.

Potrivit Codului fiscal, o activitate independentă a unei persoane fizice este o activitate aducătoare de venituri care îndeplinește cel puțin patru din următoarele criterii:

• persoana fizică dispune de libertatea de alegere a locului și a modului de desfășurare a activității, precum și a programului de lucru;
• persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea pentru mai mulți clienți;
• riscurile inerente activității sunt asumate de către persoana fizică ce desfășoară activitatea;
• activitatea se realizează prin utilizarea patrimoniului persoanei fizice care o desfășoară;
• activitatea se realizează de persoana fizică prin utilizarea capacității intelectuale și/sau a prestației fizice a acesteia, în funcție de specificul activității;
• persoana fizică face parte dintr-un corp/ordin profesional cu rol de reprezentare, reglementare și supraveghere a profesiei desfășurate, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea și exercitarea profesiei respective;
• persoana fizică dispune de libertatea de a desfășura activitatea direct, cu personal angajat sau prin colaborare cu terțe persoane în condițiile legii.

În speța de față, reclamantul dispunea de libertatea de a-și alege locul și modul de desfășurare a activității, precum și programul de lucru, potrivit instanțelor. Ionică nu avea un program de lucru impus de societate și nu avea un orar fix stabilit de angajator​, considerându-se că își impusese singur acel orar. Deisigur, faptul că acesta ajungea în birourile societății într-un interval orar anume e pentru că altfel nu ar fi găsit pe cineva acolo. Apoi, Ionică își asumase riscul de a nu obține comisioane dacă nu reușea să intermedieze contracte, ceea ce este caracteristic unei relații de independență și nu unui raport de muncă​, unde tot trebuie să-ți primești salariul la final de lună, chiar dacă nu s-a vândut mare lucru. Cât despre resursele utilizate, reclamantul nu folosea resursele logistice ale societății în mod exclusiv, ci își desfășura activitatea folosindu-se de propriile mijloace și echipamente. Totodată, au mai arătat judecătorii, reclamantul avea libertatea de a desfășura activități similare și pentru alte societăți sau clienți, ceea ce nu ar fi fost posibil într-un raport de muncă exclusiv cu un singur angajator.