Instanța este singura variantă pentru recuperarea salariilor neplătite la timp sau ITM-ul poate face mai mult?

Mai sus avem un singur exemplu, recent postat pe forumul avocatnet.ro, însă astfel de situații apar foarte des în spațiul public, iar cel mai frecvent răspuns al inspectoratelor teritoriale de muncă este „puteți să vă adresați instanței competente!”, ceea ce, deși este adevărat, este oare singura variantă?

Într-adevăr, calea instanței este soluția care-i poate garanta salariatului că, la un moment dat, poate după multe termene, după exercitarea căii de atac și după redactarea soluției și comunicarea acesteia, se poate adresa unui executor judecătoresc pentru a-și recupera prejudiciul -- pentru că, în final, despre un prejudiciu este vorba.

Tot instanța este soluția și în cazul în care, în mod justificat, salariatul prejudiciat solicită și o dobândă pentru banii pentru care a prestat o activitate în beneficiul și sub autoritatea angajatorului.

De ce prejudiciu?

Pentru dreptul de a primi salariul s-a născut din momentul prestării muncii, angajatorul având un beneficiu de pe urma muncii salariatului respectiv, fiind obligat să achite contraprestația, conform clauzelor contractuale.

Revenind la ce de-a doua soluție, probabil ceva mai rapidă, dar fără posibilitate obținerii unor dobânzi sau penalități pentru salariile restante, inspectoratele teritoriale de muncă ar trebui, pentru început, să aplice o sancțiune atunci când constată neconformități sau nerespectarea dispozițiilor legale de către angajator, iar în privința salariului Codul muncii prevede acum și o sancțiune directă, respectiv o amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei, dacă salariul a fost întârziat mai mult de o lună.

Să presupunem că această amendă se aplică, dar angajatorul tot nu achită salariile, mai poate ITM face ceva?

Legea spune că da, fiind chiar o obligație a inspectoratelor teritoriale de muncă să controleze modul în care sunt aplicate reglementărilor legale, generale şi speciale, cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale de muncă și să dispună angajatorului măsuri, în vederea remedierii într-un timp determinat a neconformităților constatate.

Și nu discutăm despre orice lege, ci chiar despre cea privind înființarea și organizarea Inspecției Muncii, adică Legea nr. 108/1999 și despre Regulamentul de organizare și funcționare a Inspecției Muncii, adică HG nr. 488/2017.

Să presupunem că sunt salariatul care, deși a muncit în beneficiul și sub autoritatea angajatorului, la data prevăzută în contract nu mi-am primit salariul și, cu bună credință, lucrez în continuare, sperând că, la un moment dat, voi primi și rezultatul muncii mele, adică salariul stabilit în contract.

După o anumită perioadă de timp, constatând că salariul nu-mi este plătit, mă adresez Inspecției Muncii, aceasta fiind ce mai la îndemână variantă, pentru că, neavând bani pentru inițierea unui proces, calea instanței pare un obiectiv imposibil de atins.

Desigur, acțiunile care au ca obiect litigii de muncă sunt scutite de taxă de timbru, însă este imposibil de apreciat că toți salariații pot promova o astfel de acțiune fără sprijinul unui avocat sau al organizației sindicale (dacă este membru), iar solicitarea de ajutor public presupune, de asemenea, cunoașterea legislației.

Inspectorii de muncă au obligația de a verifica aspectele sesizate, iar în cazul în care constată că angajatorul și-a încălcat obligația de a plăti salariul la data stabilită în contract și de la acest termen a trecut mai mult de o lună, poate aplica direct o amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei.

În același timp, constatând nerespectarea dispozițiilor legale, pe lângă amendă, inspectorul de muncă trebui să dispună și o măsură în sarcina angajatorului, fixând un termen pentru realizarea acesteia.

La împlinirea termenului fixat, angajatorul are obligația de a comunicat inspectoratului teritorial îndeplinirea integrală a acestei obligații, pentru că neîndeplinirea ei sau îndeplinirea parțială se sancționează cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei, iar inspectorul de muncă trebuie să revină cu aceeași măsură fixând un nou termen, la finalul căruia angajatorul trebuie să transmită îndeplinirea obligației.

De câte ori se poate repeta acest scenariu?

Legea 108/1999 nu limitează numărul sancțiunilor și, deși am spune că juridic ar fi imposibil ca pentru o singură contravenție să fie aplicate mai multe sancțiuni, în această situație nu avem o singură contravenție, ci contravenții diferite, fiecare neîndeplinire a măsurii dispuse fiind o nouă contravenție.

Practic, dacă ne-am imagina că termenul stabilit ar fi de o lună, atunci inspectorul de muncă ar putea aplica o amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei la împlinirea fiecărui termen stabilit pentru realizarea măsurii.

De ce ar fi mai eficient scenariul în care inspectorii de muncă ar aplică, în mod corespunzător dispozițiile legale, în comparație cu acțiunea în instanță?

Pentru că și la nivelul minim al amenzii prevăzute, în termenul în care poate fi, în mod real, finalizat un litigiu de muncă în instanță în acest moment, o astfel de soluție ar descuraja abuzurile.

Trebuie precizat și faptul că aplicarea dispozițiilor legale de către inspectorii de muncă nu suprimă dreptul salariaților de a introduce acțiuni în instanță pentru recuperarea salariilor restante și aceste acțiuni pot fi coexista, fiind chiar mai eficiente, pentru că în instanță, așa cum precizam anterior, se pot solicita și daune-interese pentru prejudiciul creat.