Riscul sărăciei în rândul femeilor: între sarcini domestice și remunerație scăzută

Riscul sărăciei sau excluziunii sociale rămâne în continuare ridicat în România -- 32% față de 21%, media europeană în 2023. Problema sărăciei și a excluziunii sociale am abordat-o într-o analiză anterioară unde arătăm cum nivelul de educație al părinților este printre principalele aspecte determinante în viața copiilor. Pe scurt, dacă rămâi doar cu educația primară, ești condamnat la sărăcie, dar nu doar tu, ci și copiii la rândul lor.

Sărăcia sau excluziunea socială se manifestă diferit în funcție de tipul zonei, dar și de alți factori sociali, precum genul. Riscul de sărăcie sau excluziune socială este mai mare în rândul femeilor – 33% față de 31% în rândul bărbaților, conform ultimelor date Eurostat din 2023. Tendința este similară și la nivel european, o singură excepție făcând Slovacia unde dinamica este reversată – 17% în rândul femeilor față de 18% la bărbați.

Riscul de sărăcie sau excluziune social este un indicator complex ce măsoară atât veniturile unui individ dintr-o gospodărie, privarea materială sau socială, cât și intensitatea muncii. A câștiga sub venitul de sărăcie în mediu rural arată foarte diferit față de același venit, dar în mediul urban, unde costurile sunt altfel, iar posibilitatea valorificării unor terenuri (dacă există) este aproape nulă. 

La nivelul tuturor indicatorilor ce alcătuiesc riscul de sărăcie sau excluziune socială, femeile stau mai rău, în principal din cauza nivelului scăzut al ocupării acestora pe piața muncii. În medie, 59% dintre femei participă pe piața muncii comparativ cu 78% dintre bărbați în 2023.

Creșterea nivelului angajării bărbaților și a femeilor a fost relativ-constantă, la femei vorbim de 14% din 2009 până în prezent, în timp ce la bărbați a fost de 15% în aceeași perioadă de referință. Creșterea ratei de ocupare a venit treptat, în perioada de criză 2008 – 2012 nu a înregistrat progrese semnificative, iar mai apoi s-a modificat cu 1-2% anual. În ciuda anxietății economice din perioada pandemică, rata ocupării a înregistrat progrese pentru ambele sexe. 

Patru din zece femei care lucrează se dedică doar muncilor în gospodărie

În momentul de față, pentru fiecare 10 femei care lucrează, patru sunt în afara pieței formale a muncii. Acestea continuă să presteze muncă în continuare, lucrează în gospodărie, se ocupă de creșterea copiilor și de îngrijirea celor bătrâni. Din aprilie 2024, la nivelul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă funcționează o platformă de prestarea a muncii casnice. Dorința Guvernului a fost de-a scoate „la alb” fenomenul muncii invizibile, precum sunt sarcinile domestice, alături de asigurarea lucrătorilor casnici în sistemul de sănătate.

Nu doar participarea pe piața forței de muncă este mai scăzută în rândul femeilor, dar și durata vieții profesionale. Dacă în 2009, diferența era în medie de cinci ani (34 ani la bărbați și 29 la femei), aceasta s-a adâncit până la șapte ani în 2022 (35 ani la bărbați și 28 ani la femei). Într-adevăr, femeile pot ieși la pensie mai devreme decât bărbații, conform legii, doar că diferența dintre vârstele de pensionare nu este de șapte ani. Principalii factori rămân, în continuare, sarcinile domestice ce cad disproporționat pe umerii femeilor și munca de îngrijire. De adăugat, în discuție este și numărul anilor sănătoși de viață (printre cele mai scăzute niveluri din UE), dar și decesele prevenibile sau tratabile (tot cel mai ridicat nivel din UE).

Uitându-ne strict la munca formală, observăm o inversare a dinamicii – femeile fiind mai puțin susceptibile de-a fi în risc față de bărbați. Dinamica s-a menținut în ultimul deceniu, ba chiar diferența s-a adâncit la 9% față de minimul de 5% înregistrat în 2015. În 2023, 19% dintre bărbații ce munceau se aflau în risc de sărăcie comparativ cu 10% dintre femei. Din 2014 s-a înregistrat un progres, când 23% dintre bărbații și 16% dintre femeile ce participau pe piața muncii se aflau în risc de sărăcie.

Totul depinde de unghiul din care privim problema

Pentru fiecare leu câștigat de-un bărbat, în România, în medie, o femeie câștigă 95 bani. Diferența de salarizare în funcție de gen are în vedere un venit mediu ce reprezintă suma tuturor veniturile împărțite la numărul de lucrători. Salariul mediu nu ne spune ce se întâmplă în jumătatea economiei, mai ales dacă o bună parte din oameni sunt pe minimul pe economie, iar o mică parte au salarii ridicate. În acest caz, valoarea salariului mediu este ridicată, dar cea mai bună parte dintre salariați nu ajung niciodată la acel nivel.

În timp ce diferența de salarizare este de 5%, femeile care lucrează sunt expuse la un risc mai scăzut de sărăcie decât bărbații. De ce? Explicațiile sunt multiple, dar în principal are de-a face cu profilul muncii și nivelul de salarizare. În formă neajustată, diferența de salarizare ia totalul salariilor în funcție de sex dintr-un sector și-l împarte la numărul acestora fără a ține cont că poate doar 10% dintre aceștia sunt medici, iar restul brancardieri.

În schimb riscul sărăciei în muncă se orientează înspre fiecare individ și analizează dacă acesta trece peste pragul de 60% din venitul median (venitul din jumătatea economiei) pe cap de locuitor la nivel național. Inversarea dinamicii poate arăta o divergență mai accentuată a salariilor în rândul bărbaților, având puțini cu funcții de conducere bine-plătite și foarte mulți la niveluri scăzute de salarizare. 

Riscul sărăciei mai scăzute în muncă reprezintă o soluționare a problemei disparităților salariale între bărbați și femei care pot fi de 21,2% în domeniul IT&C sau 30% în domeniul financiar, conform datelor Eurostat din 2023. În ciuda riscului mai scăzut de sărăcie în muncă, privarea materială și socială se menține mai ridicată în rândul femeilor față de cel al bărbaților. Chiar dacă din 2009, de la valoarea de 35% a ajuns în prezent la 21%, nivelul este mult peste media europeană de 7%. 

Chiar dacă nivelul de sărăcie sau excluziune socială la nivel european este de aproximativ 21%, riscul privării materiale sau sociale ajunge rămâne scăzut, la 7%. Există și în România o diferență, doar că nivelul acestei privări se menține ridicat, în principal din cauza costurilor ridicate cu traiul. În țara în care un sfert din bugetul unei familii se duce pe mâncare (comparativ cu media europeană de 13.6%) și mai bine de 73% dintre gospodării nu-și permit o masă cu fructe sau legume proaspete, nu este de mirare că riscul privării materiale și sociale se menține ridicat.

Riscul ridicat al privării materiale sau sociale arată imaginea dezolantă în care se află mulți – veniturile nu acoperă cheltuielile pentru a trăi o viață decentă. 

Anterior, discutam despre efectele dezastruoase ale sărăciei și privării materiale asupra generațiilor viitoare. Pe lângă sărăcie, dar direct legată de aceasta, se află incluziunea persoanelor cu dizabilități în educație sau pe piața muncii. În ciuda unor inițiative de-a crea locuri pentru aceste persoane, obligație care adesea este evitată prin plata unei sume de către companiile cu peste 50 de angajați, incluziunea va rămâne subiect central al strategiilor viitoare.

Dacă în medie, la nivel european, 22% dintre persoanele cu dizabilități renunțau la educație sau formare, în România, media ajunge la 65%. Femeile sunt disproporționat afectate, 69% dintre acestea având o predispoziție mai ridicată să renunțe la educație sau formare, față de media europeană de 19%. 

Abandonul școlar, renunțarea la studii formale condamnă persoana în cauză la sărăcie, iar în lipsa unor mecanisme sociale care să ajute la integrarea și adaptarea societății la nevoile tuturor, persoanele cu dizabilități vor continua să facă parte disproporționat din aceste statistici.

Totuși, față de anii trecuți, vedem o scădere a ratei de sărăcie, o participare mai ridicată a femeilor pe piața muncii, chiar și o scădere a riscului de privare socială sau materială. Progresul se observă în statistici, doar că, în viața de zi cu zi, infrastructura socială ce-ar lua din sarcinile de reproducere de pe umerii femeilor rămâne sub-dezvoltată. Sistemul de creșe nu face față cererilor, iar la nivel de sănătate se observă o discrepanță severă între rural și urban.

În fața acestor provocări, persoanele cu dizabilități sunt expuse unui abandon sistemic, iar, în principal, femeile cu dizabilități sunt sortite sărăciei de la naștere. Nu ar trebui să fie așa, mai ales într-un „stat democratic și social” conform Constituției în care niciun om nu ar trebui lăsat în urmă.