Scopul limitării numărului de ore, atât pe zi, cât și pe săptămână este unul foarte clar - protecția sănătății lucrătorilor - , iar Constituția indică foarte clar acest drept fundamental, la art. 41 alin. (3) fiind prevăzută o durată normală a timpului de muncă de cel mult opt ore/zi, în medie. Cu alte cuvinte, depășirea acestui prag reprezintă o excepție, excepțiile fiind, la rândul lor, de strictă interpretare și indicate ulterior în cadrul actelor normative interne, în acest caz fiind vorba despre Codul muncii.
Codul muncii prevede atât posibilitatea repartizării inegale a timpului de muncă în cadrul săptămânii de 40 de ore (cinci zile X opt ore/zi), situație posibilă prin acordul părților în cadrul contractului sau a prin încheierea unui act adițional, cât și depășirea celor 40 de ore cu cel mult opt, însă numai cu acordul salariatului.
Astfel, chiar dacă timpul de muncă zilnic ar putea depăși opt ore, numai cu acordul salariatului, depășirea celor 48 de ore pe săptămână ar însemna o încălcare a dispozițiilor legale, chiar dacă pe termen scurt ar fi posibilă și o astfel de situație.
Depășirea celor 48 de ore pe săptămână reprezintă o altă excepție, iar sintagma „pe termen scurt” înseamnă, de fapt, asigurarea mediei de cel mult 48 de ore pe săptămână calculată pe o perioadă de referință de patru luni calendaristice, nu o soluție/variantă permanentă.
În nicio situație nu s-ar putea ajunge, legal, la 240 de ore de muncă pe lună și, fără a calcula neapărat o medie pentru un interval de patru luni calendaristice, constatăm că ar fi încălcate în acest fel și alte limite, cum ar fi la repausul minim zilnic și cel săptămânal.
În același timp, realitatea nu poate fi ignorată și, de multe ori, astfel de situații sunt întâlnite în practică, fie din cauza necunoașterii dispozițiilor legale (aici mă refer la salariați, pentru că angajatorul este principalul responsabil), fie din cauza salariilor foarte mici, care nu asigură o existență conformă cu demnitatea umană, angajații fiind astfel tentați (obligați) să lucreze peste limita maximă prevăzută de actele normative.
Deloc surprinzător, cazul prezentat pe forumul avocatnet.ro este din sectorul de activitate pază și protecție, acest tip de activității fiind în centrul atenției în urma controalelor efectuate de Inspecția Muncii cu ceva timp în urmă, fiind aplicate amenzi substanțiale:
„Sunt agent de securitate, vă rog cu mult respect să mă lămuriți într-o problemă. Eu lucrez 240 de ore pe lună și aș vrea să știu tariful la oră, cu cât sunt plătit cu noua majorare a salarului de la 1-07-2024 la 3700. Nu știu cum să calculez, vă rog ajutați-mă”. |
Am evidențiat mai sus cele trei repere care confirmă ipoteza prezentată anterior, în sensul că vorbim despre salariul minim brut pe țară, aspect care conduce de cele mai multe ori la acordul (de nevoie) prestării muncii suplimentare (peste cele 40 de ore/săptămână și, punctual, la depășirea repetată și a celor cel mult 48 de ore/săptămână), acesta fiind al doilea reper, iar al treilea este modul în care în cadrul acestor activități sunt calculate drepturile salariale, respectiv tarif orar.
Putem să invocăm faptul că o lună nu are neapărat sau întotdeauna patru săptămâni, ceea ce este adevărat, iar astfel nu ne-am putea raporta la cel mult 32 de ore de muncă suplimentară, însă pornind de la media lunară a orelor lucrătoare pentru anul 2024 (168), constatăm că diferența este de 72 de ore/lună, adică mult peste cele 32 și, dacă luăm în calcul și celelalte perioade minime de repaus, în nicio situație nu se încadrează în limitele legale.
Mai mult, pentru a răspunde și cu privire la modul de calcul, dacă munca suplimentară (orele prestate peste limita celor 40/săptămână) nu este compensată în cel mult 90 de zile, salariatul respectiv trebuie să primească un spor de cel puțin 75% din salariul de bază, fiind posibilă chiar negocierea acestui element al salariului (sporul) peste acest nivel.
Presupunând că în astfel de situații nu ar fi sesizată Inspecția Muncii și luând în considerare cele 168 de ore/lună (media prevăzută de HG 598/2024), constatăm că lunar salariatul ar presta 72 de ore de muncă suplimentară.
Pornind de la afirmația că salariul este cel minim brut pe țară garantat în plată și chiar ignorând alte aspecte, cum ar fi interdicția de a plăti pe cineva la acest nivel mai mult de 24 de luni, pentru cele 72 de ore de muncă suplimentară și sporul minim de 75%, această muncă suplimentară ar avea următorul rezultat:
22,024 lei x 72 ore = 1.585,73 lei x 75% spor minim (1.189,3 lei) = 2.775,03 lei lunar
Astfel, într-o lună, lucrând în total 240 de ore (acest scenariu fiind nelegal, salariatul fiind expus inclusiv unor riscuri în privința securității și sănătății sale!), salariul brut ar fi de 3.700 + 2.775,03 = 6.475,03 lei.
Oricât am discuta despre litera legii, practica ne oferă tot timpul exemple de situații la limita sa. În scopul de a înțelege cât mai bine cum se aplică legea în situații concrete, ne-am propus să plecăm de la poveștile oamenilor. Dacă vrei să ne povestești despre ce se petrece la locul de muncă ori cu angajații tăi, ne poți scrie la adresa realitati_hr@avocatnet.ro și împreună cu specialiști vom încerca să oferim o perspectivă juridică asupra situației respective. |