Ordinul ANPC 330/2025 a fost recent oficializat și completează lista obligațiilor pe care Ordinul 579/2024 le instituie pentru transportatori atunci când vine vorba de pasagerii cu handicap. Despre prevederile acestei măsuri, aici.
Motivația principală din spatele acestor modificări este îmbunătățirea informării persoanelor cu dizabilități, în special în ceea ce privește costurile aferente transportului. Experiența a demonstrat necesitatea unor norme mai clare care să oblige operatorii economici să furnizeze informații precise și ușor de înțeles despre costuri, pentru ca beneficiarii să își poată planifica bugetul alocat transportului, se susține în raportul care prefațează propunerea de modificare.
Ordinul introduce obligativitatea afișării prețului per călătorie, în sistem Braille, în interiorul mijloacelor de transport.
De asemenea, operatorii de transport trebuie să pună la dispoziție un dispozitiv care să permită redarea mesajului despre prețul călătoriei în sistem Braille.
O a doua schimbare introdusă odată cu această măsură este înlocuirea sintagmei "handicap" cu "dizabilitate", în ideea de a evita orice fel de atingere adusă demnității persoanelor beneficiare.
Această modificare este justificată prin implicarea Consiliului Național al Dizabilității din România, care a semnalat că noțiunea de "handicap" poate fi percepută ca denaturând realitatea în cazul persoanelor cu nevoi fizice speciale, care au o capacitate de exercițiu deplină.
Prevederile proiectului de ordin vor intra în vigoare la 30 de zile de la oficializarea sa, adică pe 11 mai 2025.
Comentarii articol (0)