avocatnet.ro 
Prin Legea 26/2024 privind ordinul de protecție, apărută în primăvară, dar aplicabilă doar din 31 august 2024, s-a stabilit extinderea aplicării ordinului de protecție (provizoriu sau încuviințat de judecător) și în cazurile de violență petrecute în afara familiilor sau relațiilor de concubinaj - în afara cadrului domestic, practic.
„Într-o societate, conduitele violente nu se răsfrâng însă la perimetrul domestic, actele de violență putându-se manifesta în toate tipurile de relații sociale pe care individul le dezvoltă (...) Nu toate victimele acestor comportamente deviante manifestate prin violență intră sub incidența Legii nr. 217/2003, beneficiarii ordinului de protecție fiind exclusiv victimele violenței domestice (...)
Rațiunea introducerii reglementării privind ordinul de protecție este creare unui instrument juridic eficient, similar celui pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, deoarece, în legislația în vigoare, pentru victimele actelor de violență, altele decât cele din sfera domestică, există doar protecție penală”, scrie în expunerea de motive care a însoțit proiectul devenit Legea nr. 26/2024.
Deși denumirea actului normativ („Legea 26/2024 privind ordinul de protecție”) lasă impresia că acesta vizează toate ordinele de protecție sau, altfel spus, toate situațiile în care s-ar putea cere un ordin de protecție, Legea nr. 26/2024 și prevederile din Legea nr/ 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice coexistă în peisajul legislativ, începând din 31 august.
Există o prevedere expresă în Legea 26/2024 care atrage atenția că prevederile sale nu se aplică în cazurile acoperite de Legea 217: „Situațiile reglementate de Legea nr. 217/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu intră sub incidența prezentei legi”.
Cu toate acestea, denumirea legii ar fi putut fi extinsă pentru a curma, din start, orice impresie a justițiabililor cu privire la aplicarea sa ca unic act legislativ în domeniul ordinelor de protecție. Observația a fost făcută și de Consiliul Economic și Social (CES), la momentul avizării proiectului. Deși CES a lăudat intenția din spatele proiectului, avizul fiind unul favorabil, a recomandat redefinirea măsurilor astfel încât să nu se creeze confuzie cu Legea 217/2003.
În mare, condițiile de acordare a ordinelor, duratele și măsurile ce se pot dispune pe calea ordinului provizoriu și a celui dat de instanță, sancțiunile pentru încălcarea ordinelor ș.a.m.d. sunt identice în cele două reglementări.
Câte legi, atâția membri de familie
O deosebire notabilă între cele două vizează însă definiția membrului de familie:
| Legea nr. 26/2024 | Legea nr. 217/2003 | Codul penal |
| În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înțeleg soțul/soția, persoana care conviețuiește cu victima și care se gospodărește împreună cu aceasta de o manieră stabilă și continuă, rudele în linie directă, până la gradul II inclusiv, frații și surorile, precum și persoanele aflate în întreținerea victimei. |
În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înțelege: a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, soții și copiii acestora, precum și persoanele devenite rude prin adopție, potrivit legii; b) soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție; frații, părinții și copiii din alte relații ai soțului/soției sau ai fostului soț/fostei soții; c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, actuali sau foști parteneri, indiferent dacă acestea au locuit sau nu cu agresorul, ascendenții și descendenții partenerei/partenerului, precum și frații și surorile acestora; d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile față de persoana copilului; e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale. |
(1) Prin membru de familie se înţelege: a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude; b) soţul; c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc. (2) Dispoziţiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1) lit. a), se aplică, în caz de adopţie, şi persoanei adoptate ori descendenţilor acesteia în raport cu rudele fireşti. |
În noua lege, adică cea care vizează ordinele de protecție pentru violențele produse în afara cadrului domestic, membrul de familie este definit pentru a înțelege cum se poate extinde protecția oferită prin ordinul de protecție dincolo de persoana victimei - mai exact, printr-un ordin obținut în condițiile Legii 26/2024, se poate obține reintegrarea atât a victimei, cât și a membrilor familiei sale în locuința comună, dacă e cazul, ori obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate.
În Legea 217/2003, membrul de familie are o definiție mai largă, ce trebuie apreciată tocmai în contextul scopului acestei legi - combaterea violenței domestice. Practic, această lege vizează ordinele de protecție date pentru „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei”, unde membrul familiei poate fi și un fost soț sau concubin, socrul sau fostul socru, tutorele ș.a.m.d.. Desigur, protecția obținută de victimă se poate extinde și asupra altor membri ai familiei, similar legii noi în materia celorlalte situații de violență.
CES a criticat formularea definiției membrului de familie din noua lege pe motiv că este vag formulată: mai precis, formularea „care se gospodărește împreună cu aceasta de o manieră stabilă și continuă” nu permite o înțelegere clară asupra ideii de conviețuire, ca perspectivă temporală.
Tipurile de violență
Niciuna dintre cele două legi nu face trimitere la texte de lege din Codul penal, ci definește, fiecare dintre ele, în linii mari, ce fapte pot duce la acordarea unui ordin de protecție.
În Legea pentru combaterea violenței domestice avem detaliate diverse tipuri de violență: verbală, fizică, psihologică, sexuală, economică, socială, spirituală și cibernetică. De pildă, violența socială e definit ca „impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ sau a locului de muncă, interzicerea/limitarea realizării profesionale, impunerea izolării, inclusiv în locuința comună, privarea de acces în spațiul de locuit, deposedarea de acte de identitate, privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar”.
În cazul noii legi, actele de violență sunt „orice loviri sau acte de violență cauzatoare de suferințe fizice” - da, legiuitorul a definit un termen prin el însuși. Acte de violență sunt și amenințările de anumit fel, faptele de hărțuire, încercarea de a determina pe cineva să nu sesizeze organele penale, dar și orice alte acte de violență fizică sau psihică ce pun în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea unei persoane.
Cum deosebim, până la urmă, situațiile ce intră sub Legea 213 de cele ce intră sub Legea 26?
Prin cadrul în care au loc și raportul dintre victimă și agresor. Potrivit Legii 213/2003, „violența domestică înseamnă orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială, spirituală sau cibernetică, care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima”.
Practic, violențele care nu ar intra sub umbrela Legii 213 se vor încadra pe noua lege.
hulian 
trailer1234