Ce pași trebuie urmați pentru analiza dublei materialități, care este un element central al rapoartelor de sustenabilitate

Articol scris de Andra Iliescu, Senior Consultant.

Ce este evaluarea dublei materialității

Evaluarea dublei materialități („Double Materiality Assessment” – DMA) reprezintă un exercițiu complex, dar obligatoriu pentru companii, care permite o alocare eficientă a resurselor necesare pentru conformarea la CSRD, oferind informații relevante pentru definirea strategiei companiei. Termenul-cheie -- dublă -- face referire la faptul că organizațiile care raportează vor lua în considerare relevanța sustenabilității din două perspective:

• perspectiva din interior spre exterior: pe de o parte, companiile au un impact asupra oamenilor și asupra mediului. Ne referim aici la daunele care pot fi aduse naturii sau la cazuri de încălcare a drepturilor omului;
• perspectiva din exterior spre interior: pe de altă parte, evoluțiile și evenimentele legate de sustenabilitate creează recurent noi riscuri și oportunități pentru companii. Exemple în acest sens sunt riscul reputațional în cazul unor incidente de corupție, introducerea de noi taxe pe carbon sau oportunitățile de dezvoltare de noi produse circulare și durabile.
  
  

Abordarea DMA în șapte pași

Un raport și o strategie bazate pe subiecte materiale creează mai multă transparență, contribuie la o mai bună luare a deciziilor și asigură că timpul și resursele sunt concentrate pe acele subiecte care contează cel mai mult atât pentru companie, cât și pentru părțile interesate și pentru societate în general. Propunem șapte pași prin care companiile pot înțelege și realiza evaluarea dublei materialități: 

Pasul 1 – Identificarea și implicarea părților interesate

Părțile interesate joacă un rol central în evaluarea dublei materialității, în special în contextul definit de ESRS și CSRD, iar identificarea părților interesate afectate de companie și a celor care o pot influența este esențială. Obiectivul implicării părților interesate este de a înțelege impactul potențial asupra indivizilor și de a aduna informații cu privire la problemele de durabilitate. Dialogul cu părțile interesate nu ar trebui doar să informeze evaluarea materialității, ci și să implice discuții cu privire la strategie, politici și planuri de acțiune legate de subiectele de sustenabilitate.

Pasul 2 – Pregătirea unei liste inițiale cu subiecte de sustenabilitate potențiale

Companiile trebuie să ia în considerare sectoarele lor de activitate, zonele geografice de operare, precum și reperele esențiale din lanțul valoric atunci când identifică chestiuni de sustenabilitate potențial relevante. Evaluările anterioare ale semnificației, documentația internă (de exemplu, evaluările de impact și de risc) și documentația externă (de exemplu, rapoartele sectoriale, benchmark-urile și evaluările de sustenabilitate) pot fi utilizate ca surse de referință.

Pasul 3 – Definirea impactului, riscurilor și oportunităților (IRO)

Pentru a putea stabili dacă aspectele de sustenabilitate identificate în pasul anterior sunt într-adevăr semnificative (și, prin urmare, ar trebui să fie dezvăluite în rapoartele de sustenabilitate), următorul pas este definirea acestora în ceea ce privește impactul asupra companiei, precum și riscurile și oportunitățile identificate.

Pasul 4 – Evaluarea impactului

Odată ce problemele de durabilitate au fost descrise în termeni de impact, riscuri și oportunități, următorul pas este cuantificarea acestora. Nivelul de detaliu implicat în această etapă poate fi abordat granular, conform standardelor europene de raportare în domeniul sustenabilității (ESRS). Această evaluare detaliată ajută la determinarea ulterioară a cerințelor de dezvăluire și a punctelor de date semnificative. Mai mult, companiile trebuie să prezinte modul în care gestionează impactul, riscurile și oportunitățile legate de fiecare subiect, clarificând potențialele implicații strategice.

Pasul 5 – Evaluarea riscurilor și oportunităților financiare

Experții de sustenabilitate ajută companiile să identifice evenimentele care ar putea declanșa un risc sau o oportunitate (de exemplu, noi reglementări, atenție sporită din spațiul public sau schimbarea așteptărilor părților interesate cu privire la un anumit subiect). În schimb, specialiștii în aspecte ESG pot sprijini și asigura alinierea cu abordarea mai largă a managementului riscului întreprinderii, iar experții financiari pot ajuta la evaluarea amplitudinii efectelor financiare (de exemplu, o creștere a cheltuielilor de cercetare și dezvoltare, pierderea veniturilor sau creșterea costurilor operaționale). 

Pasul 6 – Sumarizarea rezultatelor de materialitate

Odată ce impactul negativ și pozitiv, riscurile și oportunitățile au fost evaluate, compania le poate prioritiza și analiza pe fiecare în parte. O companie ar trebui să prezinte toate impacturile, riscurile și oportunitățile semnificative. Cu toate acestea, dacă sunt dezvăluite prea multe IRO, problemele cele mai critice pentru companie pot fi umbrite. Prin urmare, se recomandă discuții cu părțile interesate, managementul superior și specialiști pentru identificarea și prioritizarea celor mai importante aspecte asupra cărora compania se poate concentra dintr-o perspectivă strategică.

Pasul 7 – Implicații strategice

Pentru fiecare aspect de sustenabilitate care a fost identificat ca fiind material, CSRD solicită companiilor să dezvăluie exact ce măsuri sunt puse în aplicare pentru a gestiona impactul asupra mediului și societății. Drept urmare, în timp, companiile ar trebui să dezvăluie nu numai indicatorii și țintele pe care le-au stabilit pentru fiecare măsură de sustenabilitate, ci și politicile și planurile de acțiune pe care le vor implementa pentru a-și atinge obiectivele. Aceste cerințe conduc la o nevoie tot mai mare de a lua în considerare impactul sustenabilității și de a utiliza o perspectivă pe termen mai lung atunci când se dezvoltă strategia corporativă. Dezvăluirea planurilor de acțiune cere, de asemenea, companiilor să formuleze în mod credibil modul în care se vor asigura că problemele de sustenabilitate sunt abordate și ce divizii ale companiei trebuie să fie implicate.

În concluzie, orientările ESRS subliniază o gamă largă de cerințe care nu trebuie subestimate în ceea ce privește complexitatea. Este important ca organizațiile să înceapă să se pregătească pentru obligațiile lor de raportare, dobândind o înțelegere a acelor cerințe, inclusiv care sunt aspectele importante pentru sustenabilitate, care sunt procesele necesare pentru a obține date din întregul lanț valoric și ce implică dezvoltarea unui sistem de raportare eficient.