În firma unde lucrez, angajații străini sunt mai avantajați decât lucrătorii români. Asta nu e discriminare?

Situația generală actuală indică un dezechilibru pe piața muncii, iar aici mă refer la faptul că lucrătorii români, de regulă cu calificări peste medie, au posibilitatea să aleagă un angajator din zona UE mai bine dezvoltată, atât din punct de vedere economic, cât și din perspectiva respectării minimelor dispoziții legale care guvernează relațiile de muncă, aceștia fiind înlocuiți pe plan local cu lucrători din statele mai slab dezvoltate, evident din afara UE sau SEE.

Sigur, libertatea muncii este, în esență, un drept fundamental și prevăzut de art. 23 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, iar în acest sens România permite angajarea cetățenilor străini, cu respectarea unor condiții expres și limitativ prevăzute de actele normative incidente.

Pornind de la acest drept fundamental și coroborând dispozițiile amintite anterior cu cele ale art. 23 pct. 2 din Declarație, aceștia nu pot fi discriminați și nici nu pot fi favorizați, având aceleași drepturi recunoscute și lucrătorilor cetățeni români.

Oportunitățile angajatorilor de a angaja cetățeni străini vin împreună cu o serie de provocări, iar în acest sens putem aminti riscul unor controale care să vizeze chiar respectarea drepturilor recunoscute de actele normative acestor lucrători.

Pe lângă verificările pe care le pot face inspectorii de muncă, angajatorii care încadrează în muncă pot fi verificați de către lucrătorii Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), iar acest aspect ar putea fi de natură să-i determine pe angajatori să acorde o atenție sporită raporturilor juridice de muncă în care sunt implicați lucrători străini.

Deși, ca regulă generală, discutăm despre egalitate de tratament, uneori teama de repercusiuni în cazul în care sunt depistați că încalcă drepturile lucrătorilor români îi determină pe angajatori să „uite” chiar de drepturile lucrătorilor români, iar astfel de situații se pot transforma în conflicte. De pildă, un utilizator al forumului avocatnet.ro a semnalat un caz în care lucrătorilor români nu li se respectă drepturile, în timp ce angajatorul este foarte atent în privința lucrătorilor străini.

 „Lucrez într-o firmă unde sunt angajați români (marea majoritate), dar și Srilankezi...eu lucrez câte 14 -15 ore pe zi cu salariul de minim pe economie, iar ei lucrează opt ore și au un salariu de aproape 4000 de lei, lor li se plătesc orele suplimentare nouă nu... au chiria, utilitățile plătite... asta nu este discriminare?” 

Nu putem aprecia că lucrătorii străini își cunosc mai bine drepturile pe care le au pe teritoriul României în comparație cu lucrătorii români, așa cum nu putem aprecia nici că lucrătorul român care lucrează „câte 14-15 ore pe zi” nu cunoaște dispozițiile care interzic, explicit, astfel de situații. Ca atare, ne vom concentra exclusiv pe aspectele care țin de legalitatea situației prezentate.

Faptul că lucrătorul român prestează câte 14-15 ore în fiecare zi ar trebui, dacă angajatorul ar respecta dispozițiile legale, să se regăsească în evidența timpului de muncă, iar în cazul unui control, acest aspect ar putea fi observat cu ușurință, însă nu și de către IGI, ci numai de către inspectorii de muncă.

Acest aspect este primul care conduce la concluzia că angajatorul este mai responsabil în privința cetățenilor străini, existând riscul unui control și din partea IGI, nu numai din partea Inspecției Muncii.

În al doilea rând, luând în considerare și nivelul mai ridicat de vulnerabilitate al lucrătorilor străini, situațiile în care acestora nu li se respectă drepturile tind să fie mult mai mediatizate, deci avem în vedere și o expunere mult mai mare a angajatorului care le încalcă drepturile.

Tentația orelor suplimentare plătite cu un spor de cel puțin 75% există în cazul ambelor categorii de salariați, fiind chiar mai accentuată în cazul lucrătorilor străini, pentru că aceștia nu se află în mediul lor obișnuit, de cele mai multe ori nu au emigrat împreună cu familia și vor să maximizeze câștigurile obținute pentru a susține și cheltuielile familiei din țara de origine.

Astfel, fiind de notorietate acest aspect, este posibil ca verificările în aceste situații să vizeze chiar aspectele care țin de respectarea normelor privind timpul de muncă și timpul de odihnă, ceea ce îl poate descuraja pe angajator să facă abuz de drept.

Deși în acest moment în România lucrează foarte mulți cetățeni străini, majoritatea din afara UE, țara noastră nu se află în topul celor preferate de către aceștia, ci este mai mult „o etapă” din parcursul profesional care le poate permite, la un moment dat, să lucreze legal într-o țară care oferă mai multe oportunități, fără a lua în calcul situațiile în care aceștia emigrează ilegal.

Nu în ultimul rând, pe lângă sancțiunile pe care le poate aplica inspectorul de muncă, legislația privind regimul străinilor în România prevede și alte sancțiuni, iar acest aspect poate conduce, uneori, la situații (nelegale) în care lucrătorilor străini li se respectă drepturile, adică se atinge scopul normelor juridice.