ICCJ: Continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de urmărire penală nu constituie infracțiune, dar legea ar trebui completată în acest sens

Prin Decizia ICCJ nr. 46/2024, pronunțată luna trecută, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept civil a stabilit că „infracţiunea prevăzută în art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, constând în continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii, nu vizează şi situaţia în care lucrările continuă după dispunerea opririi acestora de către organele de urmărire penală”.

Potrivit Legii 50/1991, continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente potrivit legii constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă penală. 

Decizia a fost pronunțată ca urmare a unei sesizări formulate de Curtea de Apel Brașov într-un dosar în care inculpații au fost acuzați de continuarea lucrărilor de construire la un imobil din zona protejată a municipiului Brașov, după ce procurorul a dispus oprirea temporară a lucrărilor. Instanța de fond a constatat că, deși inculpații au continuat lucrările după emiterea ordonanței procurorului, fapta nu constituie infracțiunea prevăzută de art. 24 lit. b) din Legea nr. 50/1991. Instanța de sesizare a solicitat Înaltei Curți să clarifice dacă sintagma „organe de control” din art. 24 lit. b) include și organele de urmărire penală, nu doar pe cele din Legea 50. Cu alte cuvinte, se punea problema dacă continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi lor de către procuror constituie infracțiune.

Curtea de Apel Brașov a remarcat o posibilă omisiune legislativă, argumentând că nepedepsirea conduitei de continuare a lucrărilor după oprirea dispusă de organele de urmărire penală ar putea duce la situații în care imobilele cu valoare arhitecturală și istorică deosebită ar fi expuse unor riscuri majore. S-a subliniat că, în cazul imobilelor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, organele de control nu pot dispune sistarea lucrărilor, ci doar pot solicita organelor judiciare să ia această măsură.

Pe această problemă existau în practică două orientări principale, opinia majoritară fiind că fapta de continuare a lucrărilor după dispunerea opririi lor de către procuror nu constituie infracțiunea prevăzută de art. 24 lit. b). 

Înalta Curte s-a raliat acestei opinii majoritare, practic, arătând că, înainte de toate, interpretarea gramaticală și sistematică a Legii nr. 50/1991 evidențiază distincția clară între „organe de control” și „organe de urmărire penală”. Mai departe, art.27 din legea în discuție definește explicit organele de control, iar procurorul nu este inclus în această categorie. Mai mult, art.32 alin. (4) din lege prevede că organele de control pot solicita organelor de urmărire penală să dispună oprirea temporară a lucrărilor, ceea ce confirmă diferențierea dintre cele două categorii.

„Analizând textele legii, gramatical dar şi sistematic, legiuitorul a urmărit să realizeze o distincţie clară între organele judiciare – procurorul şi instanţa, ce desfăşoară activităţi în cadrul unui proces penal ce priveşte infracţiunile prevăzute de acest act normativ, şi organele de control cu atribuţii în ceea ce priveşte disciplina în construcţii”, scrie în decizia Curții.

ICCJ spune că asimilarea activității procurorului cu cea a unui organ de control ar reprezenta o extindere a sferei de aplicare a legii penale prin analogie, ceea ce este interzis de principiul legalității infracțiunii și pedepsei („nullum crimen, nulla poena sine lege”).

Totuși, prin decizia de față, ICCJ atrage atenția asupra unui posibil vid legislativ, recomandând o intervenție a legiuitorului pentru a reglementa expres situația sistării lucrărilor de către organele de urmărire penală.