Dacă activitatea nu poate fi întreruptă la locul de muncă, angajatorul are nevoie de mai mulți lucrători, nu de unul care să lucreze mai multe ore decât permite legea

Neacordarea repausului săptămânal în zilele de sâmbătă și duminică reprezintă, așa cum și Codul muncii prevede, o excepție de la regula generală, iar art. 17 alin. (3) din Cod impune informarea prealabilă, în timp ce actualul model-cadru al contractului individual de muncă impune chiar evidențierea acestui aspect încă din momentul semnării contractului. Repartizarea timpului de muncă este, în principal, responsabilitatea angajatorului, iar predictibilitatea repartizării rezultă chiar din Codul muncii, „timpul de muncă și timpul de odihnă” fiind, în ansamblu, un element esențial al raportului juridic de muncă. Ignorarea acestor aspecte conduce la situații în care fie sunt încălcate dispozițiile privind repausul săptămânal, fie pot prejudicia lucrătorul, așa cum este și cazul prezentat recent pe forumul Avocatnet.ro:

 „Lucrez într-un magazin, am program de 8 ore zilnic, iar o data la 2 săptămâni lucrez sâmbăta 5 ore și duminica 4 ore, săptămâna următoare am liber 2 zile consecutive doar dacă îmi ies orele din luna respectivă. Pentru că lucrez  cumulat în weekend 9 ore și liberul în săptămâna următoare este de 16 ore, (este) clar că orele sunt mai puține. Vă rog să-mi spuneți dacă este ok așa.” 

Dat fiind că este vorba despre un magazin, am putea considera că se încadrează în excepția prevăzută de art. 137 alin. (2) din Codul muncii, adică acel gen de loc de muncă unde „activitatea nu poate fi întreruptă din cauza specificului”, însă cu încadrarea în celelalte repere privind timpul de muncă și de odihnă.

În primul rând, acesta fiind un aspect nesesizat în postare, în unele săptămâni persoana în cauză lucrează șapte zile consecutive, ceea ce încălcă dispozițiile art. 113 alin. (1) și 137 alin (1) din Cod, cel mai probabil fără respectarea celor prevăzute de art. 137 alin (4), adică fără autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și fără acordul salariaților.

În al doilea rând, o repartizare inegală a timpului de muncă în cadrul săptămânii trebuia să fie se regăsească atât în cadrul informării prealabile încheierii contractului, cât și în contractul individual de muncă, însă tot cu respectarea timpului săptămânal (interval de referință de șapte zile calendaristice, conform Directivei 2003/88/CE)  -- maximum de 40 ore.

Practic, faptul că lucrase deja de luni până vineri și a continuat și sâmbătă și duminică reprezintă excepția suspendării repausului săptămânal și era necesară autorizarea inspectoratului teritorial de muncă, însă pe lângă acordarea repausului săptămânal cumulat, pentru orele lucrate peste limita celor 40 pe săptămână, Codul muncii prevede acordarea unui spor dublu pentru munca suplimentară.

Este evident că lucrând cinci ore sâmbăta și patru duminica se poate ajunge și la situația în care la finalul lunii numărul de ore prestate să fie inferior celui normal, însă aceasta este consecința ignorării dispozițiilor legale și nu poate fi imputată lucrătorului.

Cu alte cuvinte, organizarea muncii este nu numai un drept al angajatorului, ci și o obligație, iar subdimensionarea resurselor umane are astfel de consecințe, care se adaugă celor deja sesizate chiar de către angajatori.

Oricare ar fi specificul activității, regulile privind timpul de muncă și timpul de odihnă reprezintă o prioritate în privința organizării activității, iar Codul muncii prevede și soluții pentru astfel de situații, încheierea unor contracte de muncă cu timp parțial, astfel încât nici drepturile lucrătorilor să nu fie afectate, nici activitatea angajatorului să nu fie prejudiciată.

Faptul că munca în weekend poate afecta viața privată a lucrătorilor este evidențiat chiar de către reprezentanții patronatelor care afirmă că găsesc din ce în ce mai greu oameni dispuși să lucreze sâmbăta și duminica, în special în comerț, așa cum este și cazul prezentat.  

Nu putem să nu amintim de sporul pe care Codul muncii îl impune în cazul în care repausul săptămânal nu este acordat sâmbăta și duminica, spor pe care părțile trebuie să-l negocieze și să nu fie impus sau derizoriu, iar în ultima perioadă aceste aspecte apar din ce în ce în ce mai des în relatările din spațiul public.