Ca să se aplice, proiectul de lege mai trebuie promulgat de șeful statului și oficializat. Acesta prevede, printre altele, o suspendare temporară a obligației de a plăti impozit pe venit pentru câștigurile din tranzacțiile cu monede virtuale.
„Prin derogare (...), sunt scutiți de la plata impozitului pe venit contribuabilii persoane fizice, pentru veniturile realizate din diferența dintre veniturile din investiții în monede virtuale achiziționate în scopul revânzării și veniturile realizate și încasate în monede virtuale, până la 31 iulie 2025 inclusiv”, este amendamentul stabilit de deputați în cadrul comisiilor.
Măsura este gândită pentru a permite persoanelor fizice să-și transfere câștigurile în conturile bancare pe care le au în România: „Această măsură tranzitorie contribuie la creșterea transparenței în ceea ce privește tranzacțiile cu criptomonede efectuate de contribuabilii din România și ar permite o mapare reală a acestei piețe din economia românească. Prin această măsură temporară, investitorii vor avea posibilitatea de a-și transfera sumele câștigate cu titlu de investiții în instituțiile de credit din România, generând un flux de numerar suplimentar în economie. Totodată, prin acest cadru legal, instituțiile de credit vor avea încrederea de a permite transferul acestor sume în conturile curente, eliminând teama sau riscurile de fraudă care planează în prezent.”
Conform Codului fiscal, veniturile din transferul de monedă virtuală sunt încadrate drept venituri din alte surse. Impozitul pe venit datorat, în cotă de 10%, se calculează, pe baza declarației unice, prin aplicarea cotei asupra câștigului din transferul de monedă virtuală (determinat ca diferență pozitivă între prețul de vânzare și prețul de achiziție, inclusiv costurile directe aferente tranzacției).
Totuși, câștigul sub nivelul de 200 lei/tranzacție nu se impozitează, cu condiția ca totalul câștigurilor într-un an fiscal să nu depășească nivelul de 600 lei.
În funcție de nivelul veniturilor din tranzacțiile cu criptomonede, persoanele fizice pot fi obligate și la plata contribuției la sănătate (cotă: 10%). Proiectul amintit nu se referă și la această obligație, ci numai la impozit.
Atenție! Ca să se aplice, proiectul de lege trebuie promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.
Comentarii articol (7)