ACCES PREMIUM
De ce premium?
UPDATE: Oficial: Amânare de termen pentru amnistia fiscală și alte măsuri importante
Termenul din 25 noiembrie 2024 al amnistiei fiscale, ce vizează plata principalului și depunerea cererii de către datornici pentru anularea accesoriilor, a fost amânat pentru 19 decembrie 2024, conform unui act normativ oficializat recent. Totodată, autoritățile au mai venit cu noutăți legate de activitatea inspectorilor antifraudă, înregistrarea fiscală a persoanelor nerezidente, creșterea accizelor pentru băuturi alcoolice și recompensarea inspectorilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).
Articolul continuă mai jos
Este vorba despre
OUG 132/2024, care a fost publicată în Monitorul Oficial și este în vigoare din
22 noiembrie 2024. Aceasta vine cu
multiple modificări fiscale, deși
în forma de dezbatere publică apăreau doar o parte dintre ele.
1. Termenul amnistiei fiscale generale din OUG 107/2024 se amână (art. IV din OUG 132/2024). În esență, termenul din 25 noiembrie 2024 se mută pe 19 noiembrie 2024, acesta fiind atât pentru plata principalului de către datornici, cât și pentru depunerea cererii de anulare a accesoriilor. Totodată, pentru notificarea intenției de a beneficia de amnistie, termenul rămâne 25 noiembrie 2024.
2. Operaționalizarea structurilor județene ale Direcției antifraudă se amână (art. VII). În mod normal, aceste structuri județene urmau să fie operaționalizate de la 1 ianuarie 2025, dar Guvernul a decis să amâne acest termen pentru 1 martie 2025.
Mai multe detalii pe subiect sunt aici.
3. Noutate la înregistrarea fiscală a nerezidenților (art. II). În Codul de procedură fiscală se introduce posibilitatea notarilor publici de a cere înregistrarea fiscală în România a persoanelor nerezidente. În acest sens, urmează să vină o procedură specială printr-un ordin ulterior al ANAF, care trebuie să fie aprobat în 60 de zile după intrarea în vigoare a ordonanței de urgență. Inițiatorii spuneau că măsura este importantă prin prisma impozitelor locale.
4. Un nou calendar de majorare a accizelor (art. I). Autoritățile introduc, în Codul fiscal, un calendar special de majorare a accizelor pentru vin, alte băuturi fermentate, produse intermediare și alcool etilic, pe modelul celui
stabilit recent pentru bere. Și în acest caz, așa cum a fost cu berea, majorarea accizei s-ar fi făcut, în mod normal, prin actualizarea anuală cu creşterea preţurilor de consum. Dar Guvernul a optat pentru varianta unui calendar special pentru anii 2025 și 2026, acesta putând fi consultat în cadrul ordonanței citate. Aceasta este singura măsură din OUG cu un termen special de intrare în vigoare - 1 ianuarie 2025.
5. Stimulente financiare pentru inspectorii ANAF (art. VIII). Se prevede că președintele ANAF poate să stabilească prin ordin acordarea unui stimulent financiar unic pentru performanțe excepționale, care să fie acordat inspectorilor fiscali. Acesta se „activează” atunci când din activitatea de inspecție fiscală, control antifraudă sau executare silită constatările stabilite și încasate depășesc zece milioane de euro. Stimulentul financiar unic poate reprezenta maximum de trei ori cuantumul salariului de bază al funcționarului public care-l primește.
Notă de context: De remarcat că, dintre măsurile descrise mai sus, numai cele de la punctele 3 și 4 apăreau în forma inițială de dezbatere a ordonanței de urgență. Celelalte nu figurau nici măcar în forma în care ordonanța a intrat în ședința în care a fost adoptată de Guvern, ci au fost introduse direct în timpul ședinței.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.