Pe 1 decembrie 2024, conform HG 755/2024, vor avea loc alegerile parlamentare, în cadrul cărora cetățenii vor alege membrii Senatului și ai Camerei Deputaților. Alegerea senatorilor și deputaților se va face prin scrutin de listă.
2. Cine are dreptul la vot?
Dreptul de vot este garantat tuturor cetățenilor majori. Nu au drept de vot persoanele aflate sub interdicție din cauza unor probleme mintale (puși sub interdicție), precum nici cele cărora dreptul de a alege le-a fost suspendat printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Cetățenii care împlinesc vârsta de 18 ani în ziua alegerilor au dreptul de a vota.
3. Cum se desfășoară votul?
Potrivit Legii nr. 208/2015, la alegerile din 1 decembrie, votarea începe la ora 7:00 și se încheie la ora 21:00. La ora 21:00, președintele biroului electoral al secției de votare declară votarea încheiată și dispune închiderea localului de vot.
Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot chiar și după această oră.
Alegătorii aflați în situația de mai sus pot vota până cel mult la ora 23:59. Doi membri desemnați din cadrul biroului electoral al secției de votare vor verifica la ora 21:00 dacă în afara sediului secției de votare se află alegători care așteaptă să își exercite dreptul de vot și vor monitoriza ordinea în care aceștia au acces în localul de vot.
4. Cum pot vota românii din străinătate?
În străinătate, votarea se desfăşoară şi pe parcursul zilei de sâmbătă imediat anterioare datei votării.
În ziua de sâmbătă, votarea se deschide la ora locală 7:00 şi se încheie la ora locală 21:00.
5. Unde se votează?Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa.
În cazul în care, în ziua votării, alegătorii se află în altă unitate administrativ-teritorială din cadrul aceleiaşi circumscripţii electorale, aceştia pot vota la orice secţie de votare din cadrul circumscripţiei electorale unde îşi au domiciliul sau reşedinţa.
Exemplu: Să presupunem că Ion locuiește în Cluj-Napoca și este arondat la o secție de votare din acest oraș. Dacă în ziua alegerilor, Ion se află în Turda, tot în județul Cluj (aceeași circumscripție electorală), el poate merge să voteze la orice secție de votare din Turda, nu neapărat la cea din Cluj-Napoca, unde este arondat în mod normal.
Astfel, Ion poate vota la o secție de votare din Turda pentru că se află în aceeași circumscripție electorală (județul Cluj), chiar dacă nu este în localitatea sa de domiciliu.
6. Cum poți afla unde trebuie să votezi?Pentru a afla la ce secție de votare sunt arondați, cetățenii pot accesa site-ul Registrului Electoral, unde, introducând datele personale, vor putea afla secția de votare la care sunt atribuiți, precum și adresa acesteia.
De asemenea, orice alegător poate solicita primarului unității administrativ-teritoriale unde își are domiciliul sau reședința, după caz, prin cerere scrisă, datată și semnată, cuprinzând numele, prenumele, codul numeric personal și adresa de domiciliu, informații cu privire la propriile date cu caracter personal înscrise în Registrul electoral.
Românii care au domiciliul sau reședința stabilită legal în străinătate au avut posibilitatea de a se înregistra pentru a vota prin corespondență.
Alegătorul care, din motive obiective, cauzate de boală sau invaliditate, care sunt atestate prin înscrisuri, nu se poate deplasa la sediul secției de votare organizată în țară, denumit în continuare alegător netransportabil, poate depune cerere de vot prin intermediul urnei mobile (speciale).
Cererea de vot prin intermediul urnei speciale se depune la cea mai apropiată secție de votare, în preziua votării, între orele 18:00-20:00. Prin excepție de la aceste prevederi, cererile de vot prin intermediul urnei speciale pot fi depuse la biroul electoral de circumscripție de la nivel județean sau la oficiul electoral de sector al municipiului București, cel mai târziu vineri, 29 noiembrie 2024, ora 17:00, fizic sau prin mijloace electronice.
Cererea de vot prin intermediul urnei speciale poate fi depusă prin intermediul oricărei persoane, trebuie să fie datată și semnată olograf de către alegătorul care solicită urna mobilă (specială) și cuprinde, în mod obligatoriu:
- numele;
- prenumele;
- codul numeric personal;
- domiciliul sau reședința alegătorului netransportabil (conform mențiunilor din actul de identitate ori din dovada de reședință, după caz);
- adresa imobilului unde se solicită deplasarea echipei;
- seria și numărul actului de identitate;
- numărul de telefon.
Lipsa numărului de telefon nu atrage respingerea cererii.
Cererea de vot prin intermediul urnei mobile (speciale) trebuie să fie însoțită de copii ale oricărui act din care rezultă boala, starea de sănătate ori de invaliditate.
Din conținutul înscrisurilor primite trebuie să se poată stabili lipsa posibilității alegătorului de a se autodeplasa la sediul secției de votare, nefiind necesar ca acestea să cuprindă în mod expres sintagma „persoană netransportabilă”.
Nu este obligatorie prezentarea unei adeverințe medicale care să fie eliberată de către medicul de familie al alegătorului. Alegătorii care în ziua alegerilor se află în străinătate nu își pot exercita dreptul de vot prin intermediul urnei mobile (speciale).
Alegătorii care, în ziua alegerilor, vor fi internați într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea așezăminte sociale publice sau private, pot solicita exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei mobile (speciale).
8. Cum vor arăta buletinele de vot?
Pe buletinul de vot se vor regăsi patrulatere (casete dreptunghiulare), paralele între ele, în număr suficient pentru a cuprinde toate listele de candidați și candidaturile independente, în afară de ultima pagină, pe care se aplică ștampila de control. În patrulaterele fiecărui buletin de vot se vor regăsi listele de candidați.
Candidații se identifică pe listă prin prenume, nume și, în cazul alianțelor, prin apartenența politică și se trec în ordinea stabilită de partidul politic, alianța politică, alianța electorală sau organizația cetățenilor aparținând minorităților naționale care a depus lista.
9. Ce acte trebuie să ai asupra ta?
Cetățenii români care au domiciliul sau reședința în România și se află în țară în ziua votării pot vota la secțiile de votare din România, prezentând unul dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua respectivă:
- cartea de identitate;
- cartea electronică de identitate;
- cartea de identitate provizorie;
- buletinul de identitate;
- pașaportul diplomatic;
- pașaportul diplomatic electronic;
- pașaportul de serviciu;
- pașaportul de serviciu electronic;
- carnetul de serviciu militar, în cazul elevilor din școlile militare.
Cetățenii români cu domiciliul în România, dar care au fost înregistrați în Registrul electoral cu adresa de reședință în străinătate, își pot exercita dreptul de vot la secțiile de votare din străinătate, prezentând unul dintre următoarele acte de identitate valabile în ziua votării, împreună cu un document oficial emis de statul străin care atestă stabilirea reședinței.
- cartea de identitate;
- cartea electronică de identitate;
- cartea de identitate provizorie;
- buletinul de identitate;
- pașaportul diplomatic;
- pașaportul diplomatic electronic;
- pașaportul de serviciu;
- pașaportul de serviciu electronic;
- pașaportul simplu;
- pașaportul simplu electronic;
- pașaportul simplu temporar.
Cetățenii români cu domiciliul în străinătate pot vota la secțiile de votare organizate în afacerea țării, prezentând unul dintre următoarele acte de identitate, valabile în ziua votării:
- pașaportul simplu, cu menționarea țării de domiciliu;
- pașaportul simplu temporar, cu menționarea țării de domiciliu;
- pașaportul simplu electronic, cu menționarea țării de domiciliu.
10. În ce situații este permis ca un alegător să fie însoțit de o altă persoană în cabina de vot?
Prezența oricărei persoane în cabinele de vot, în afara celei care votează, este interzisă. Alegătorul care, din motive temeinice, constatate de președintele biroului electoral al secției de votare, nu poate să voteze singur, are dreptul să cheme în cabina de votare un însoțitor ales de acesta, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul observatorilor sau membrilor biroului electoral al secției de votare.
Atenție! Legislația electorală impune reguli stricte pe care alegătorii trebuie să le respecte, iar nerespectarea acestora poate atrage sancțiuni, inclusiv amenzi de mii de lei.
Comentarii articol (0)