În acest weekend va avea loc turul doi al alegerilor prezidențiale din acest an. Alegătorii trebuie să se asigure că îndeplinesc condițiile legale, că au documentele de identitate valabile și că știu la ce secție de votare sunt înscriși. Cei care nu pot ajunge la secție pot solicita urna mobilă. Citește articolul
În acest weekend, de Ziua Națională a României, vor avea loc alegerile parlamentare. Alegătorii trebuie să se asigure că au acte de identitate valabile, știu secția de votare la care sunt arondați și îndeplinesc condițiile legale pentru vot. Cei care nu se pot deplasa la secție pot solicita urna mobilă (specială). Citește articolul
Legislația electorală ar putea fi modificată în următoarea perioadă, potrivit unei propuneri legislative aflate în dezbatere la Senat, astfel încât, similar alegerilor parlamentare sau prezidențiale, românii din străinătate să poată vota prin corespondență și la alegerile pentru Parlamentul European. Citește articolul
Tinerii vor putea vota, în cazul alegerilor locale și a celor europarlamentare, la o vârstă mai mică decât în prezent, respectiv începând de la vârsta de 16 ani, potrivit unei propuneri legislative care, pentru că nu a fost dezbătută și votată în termenul legal, a trecut tacit de Senat. În prezent, vârsta minimă de la care se poate vota este de 18 ani. Citește articolul
Pentru a-și putea exercita facil unul dintre drepturile garantate de Constituție, persoanele cu dizabilități vor putea vota în secții și cabine de vot accesibile acestora, iar o parte dintre acestea vor putea vota de la distanță, prin corespondență, în formate accesibile lor, după cum se propune printr-un proiect aflat în dezbaterea Senatului. Citește articolul
Duminica, 9 decembrie, alegatorii isi vor putea exercita dreptul de vot, pe parcursul a 14 ore, si doar in baza unui document de identitate valabil. Aflati din articolul urmator cum se procedeaza la sectia de votare in ziua alegerilor, dar si ce se intampla daca alegatorul nu poate vota singur. Citește articolul
Guvernul a avizat favorabil o nota prin care Ministerul Educatiei a propus suspendarea cursurilor universitare in data de 10 decembrie 2012, urmand ca centrele de invatamant sa stabileasca procedura de recuperare a cursurilor, in baza autonomiei universitare, informeaza Mediafax. Citește articolul
La alegerile parlamentare din 9 decembrie, votul va fi considerat valabil exprimat chiar si in situatiile in care pe buletinul de vot sunt inscrise mentiuni ale alegatorului sau sunt aplicate mai multe stampile ce nu ating alte patrulatere, potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central. Aflati in articolul urmator mai multe despre situatiile in care votul va fi totusi anulat. Citește articolul
Militarii, politistii si personalul civil roman trimisi in misiune in teatre de operatiuni din strainatate isi pot exercita dreptul la vot la orice sectie de votare constituita in tara in care isi desfasoara misiunea, potrivit unui act normativ aprobat recent de Executiv. In prezent, legislatia autohtona prevede ca persoanele in cauza isi pot exercita dreptul la vot in strainatate doar daca fac dovada domiciliului sau resedintei in statul respectiv. Citește articolul
Potrivit normelor legale, alegatorii voteaza doar la sectia de votare de care apartin cu domiciliul. De asemenea, regulile stabilesc ca romanii cu domiciliul sau resedinta in strainatate, isi exercita dreptul de vot la una dintre sectiile de votare din tara in care isi au domiciliul sau resedinta. Vezi in articol listele finale ale sectiile de votare organizate atat la nivel national, cat si in diaspora. Citește articolul