Modificările aduse Codului rutier în cursul anului 2024 vizează inclusiv prevederile acestuia referitoare la prelungirea dreptului de a conduce după reținerea permisului.
Principala modificare extinde posibilitatea de prelungire a dreptului de a conduce și în cazurile în care permisul a fost reținut pentru încălcarea unor reguli de circulație, în condițiile în care, anterior, o astfel de prelungire nu era posibilă.
Mai precis, alin. (6) al art. 111 a fost modificat și prevede că: ”la cererea titularului permisului de conducere reținut în condițiile alin. (1) lit. b) sau alin. (4), numai în cazurile în care s-a eliberat o dovadă cu drept de circulație, procurorul care efectuează urmărirea penală sau exercită supravegherea cercetării penale ori, în faza de judecată, instanța de judecată învestită cu soluționarea cauzei poate dispune prelungirea dreptului de a conduce cu câte cel mult 90 de zile, până la dispunerea clasării, renunțării la urmărirea penală sau, după caz, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești”.
Astfel, modificările clarifică faptul că prelungirea se poate acorda indiferent de regula de circulație încălcată, atât timp cât s-a eliberat o dovadă cu drept de circulație. Această modificare elimină restricția anterioară și oferă posibilitatea prelungirii și în cazuri mai grave, ceea ce nu era posibil până la introducerea acestei noi prevederi.
De asemenea, noua variantă a Codului rutier impune explicit ca aprobarea cererii de prelungire să fie comunicată ”de îndată” și șefului poliției rutiere, pe lângă comunicarea către titularul permisului.
În același timp, alte modificări ale Codului rutier extind perioadele de suspendare a dreptului de a conduce. De exemplu, conform modificărilor aduse art. 103 alin. (1) lit. d), perioada de suspendare a dreptului de a conduce, în cazul unui accident rutier soldat cu rănirea unei persoane, se majorează la 150 de zile dacă regula de circulație încălcată prevede o suspendare de 120 de zile.
Mai multe detalii referitoare la suspendarea permisului de conducere pot fi consultate în acest articol.
Comentarii articol (0)