Repararea prejudiciului cauzat de încălcarea legislației concurenței: o reglementare națională care împiedică formularea unei acțiuni grupate de recuperare a creanțelor poate încălca dreptul UE

CJUE a pronunțat marți hotărârea în cauza C‑253/23 (ASG 2). În speța ajunsă la CJUE, 32 de fabrici de cherestea din Germania, Belgia și Luxemburh care achiziționează lemn rotund s-au considerat prejudiciate din cauza unui presupus cartel pe teritoriul unui land german, la care ar fi participat chiar autorități și alți proprietari forestieri. Pentru a-și optimiza șansele de recuperare a despăgubirilor și pentru a reduce costurile, operatorii economici au decis să cedeze drepturile lor la repararea prejudiciilor (derivate din încălcarea art. 101 TFUE) către un prestator de servicii juridice, înregistrat legal în Germania, deținător a unei abilitări speciale (în temeiul legislației germane - pe scurt legea RDG), care îi permite să furnizeze, între altele, servicii de recuperare creanțe. Printr-o serie de cesiuni semnate cu cele 32 de fabrici, această societate a preluat drepturile la despăgubire pe care fabricile respective le pretind ca urmare a unei presupuse înțelegeri anticoncurențiale.

Calitatea sa procesuală activă a fost însă contestată în instanță, pârâții considerând că cesiunile făcute către prestatorul de servicii sunt toate nule. S-a spus că legislația germană nu ar permite unei societăți de recuperare creanțe să acționeze în astfel de litigii complexe de concurență (mai ales dacă încălcarea dreptului concurenței nu a fost deja stabilită printr-o decizie finală a unei autorități naționale de concurență).  Potrivit argumentului adus, societățile de acest tip nu ar avea dreptul să desfășoare activități care implică o examinare juridică aprofundată, specifică unor litigii antitrust „stand-alone“, necunoscute încă unei constatări definitive de încălcare.

În acest context, la CJUE au ajuns câteva întrebări referitoare la compatibilitatea legislației germane (astfel cum este ea interpretată de anumite instanțe naționale) cu principiul efectivității (adică să nu se facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului la despăgubiri), precum și cu dreptul la protecție jurisdicțională efectivă (art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a UE).

CJUE a reamintit mai întâi principiul consacrat în jurisprudența sa: orice persoană prejudiciată de o încălcare a normelor de concurență trebuie să poată solicita și obține repararea integrală a prejudiciului suferit. Pentru a-și valorifica drepturile, persoana prejudiciată poate intenta fie o acțiune individuală, fie poate recurge la acțiuni colective sau la cesiuni de creanță, atâta vreme cât dreptul intern permite asemenea mecanisme. Directiva 2014/104/UE prevede în mod expres că o acțiune în despăgubire poate fi introdusă și de către o persoană care a achiziționat sau căreia i s-au cesionat drepturile de a reclama prejudiciul.

Cu toate astea, statele membre pot stabili diverse proceduri pentru a face posibilă repararea prejudiciilor cauzate de încălcări ale dreptului concurenței, însă aceste proceduri nu trebuie să facă practică imposibilă sau excesiv de dificilă obținerea despăgubirilor. Mai mult, persoanele prejudiciate trebuie să dispună de un drept la protecție jurisdicțională efectivă (art. 47 din Carta UE).

CJUE a precizat că un sistem național care, prin interpretarea dată de instanțe, împiedică sistematic orice acțiune grupată (prin cesiuni de creanțe către un prestator de servicii juridice autorizat) ar putea, în anumite condiții, să încalce principiile amintite. Este adevărat că Directiva 2014/104/UE nu obligă statele membre să adopte un mecanism special de acțiune colectivă împotriva încălcărilor dreptului concurenței. Totuși, acolo unde legislația națională prevede astfel de mecanisme (de exemplu, recuperarea creanțelor pe bază de cesiune masivă), acestea nu pot fi practic anulate doar pentru că se află într-un domeniu complex precum cel al dreptului concurenței.

De pildă, CJUE recunoaște că un stat membru are interesul legitim de a se asigura că un prestator de servicii juridice care coordonează un volum mare de pretenții se achită profesional de sarcini și nu urmărește onorarii disproporționate. Ceea ce nu este permis însă, este ca aceste reguli să ajungă să facă imposibilă – sau excesiv de dificilă – introducerea unei acțiuni în despăgubire tocmai în dosare ce necesită multă expertiză (așa cum se întâmplă frecvent în materia concurenței). Curtea insistă că, acolo unde despăgubirile invocate pot fi de valoare individuală relativ mică, un demers individual ar fi total nerentabil sau ar bloca justițiabilul prin costuri și complexitate excesive. În astfel de situații, o acțiune grupată reprezintă adeseori singura cale viabilă de a garanta exercitarea efectivă a dreptului la despăgubire.

CJUE a stabilit că, în măsura în care interpretarea dispozițiilor germane legea RDG duce la excluderea totală a unui astfel de mecanism de recuperare colectivă a creanțelor de concurență, statul german trebuie fie să le interpreteze altfel, printr-o abordare conformă cu dreptul Uniunii, sau, dacă nu este posibil, să lase neaplicate orice dispoziții naționale contrare dreptului UE.

Cu alte cuvinte, dacă instanța națională constată că nu există nicio altă modalitate prin care fabricile de cherestea să își recupereze într-un mod rezonabil și practic daunele cauzate de înțelegerea cartelului, iar acțiunea individuală, date fiind costurile și complexitatea, devine nefezabilă, atunci ea trebuie să accepte cesiunea creanțelor către acel prestator de servicii juridice și să constate validitatea demersului colectiv. Astfel se respectă dreptul fundamental la o cale de atac efectivă și principiul efectivității sancțiunilor și despăgubirilor pentru încălcări ale articolului 101 TFUE.