„În situaţia în care SO (standarde ocupaționale - n.red.) nu se revizuiesc în termen de 10 ani de la aprobare, acestea se arhivează după 4 luni de la consultarea confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional şi publicarea pe site-ul ANC a listei SO care urmează să fie arhivate”, prevede Ordinul comun nr. 6250/2156/2022.
Consecința arhivării? „SO arhivate nu mai pot fi utilizate în procesele de educaţie şi formare profesională”. Altfel spus, nu se mai pot derula cursuri de formare profesională pentru standardele ocupaționale arhivate.
Anul acesta se împlinesc cei zece ani pentru 45 de standarde ocupaționale, aprobate în anul 2015, ceea ce face necesară revizuirea acestora. Câteva dintre ele: agentul de turism, auditorul în domeniul calității, coaforul canin, directorul general de societate comercială, electricianul pentru utilizarea energiei electrice, instalatorul pentru sisteme termice solare, managerul de sisteme de management al calității, managerul de securitatea informației, dar și tehnicianul în egalitate de șanse.
În mod excepțional, șeful Autorității Naționale pentru Calificări (ANC) poate decide amânarea cu cel mult un an a arhivării standardelor, prevede ordinul numit, „pentru acele standarde a căror amânare a arhivării este solicitată motivat de ministere, autorităţi/instituţii de reglementare din domeniu, agenţii/autorităţi naţionale, confederaţii sindicale/patronale, Camera de Comerţ a României, consilii judeţene, comitete sectoriale, Asociaţia Naţională a Comitetelor Sectoriale din România”. Cel mai probabil, asta se va întâmpla și în situația celor 45 de standarde în discuție.
Potrivit ordinului, așa cum a fost modificat în 2023, standardele ocupaționale ar trebui revizuite la fiecare cinci ani de la aprobare, ţinându-se cont de modificările intervenite pe piaţa forţei de muncă. Prin aceeași modificare din 2023 s-a decis ca standardele care erau în vigoare la apariția metodologiei și care nu mai fuseseră revizuite de peste zece ani (peste 650 la număr) să fie arhivate la final de 2024 dacă nu sunt revizuite între timp. Așa cum scriam, la vremea respectivă, printre acele sute de standarde se număra și cel pentru electrician sau asistent maternal, de pildă. Din partea sindicatelor, chestiunea arhivării unor standarde era criticată întrucât nu părea să aibă sens în toate cazurile - de exemplu, pentru acele standarde ocupaționale pentru care „actualizarea” nu aduce o mare diferență, de fapt.
ANC a emis în decembrie 2024 o decizie privind amânarea până la final de 2025 a arhivării a 384 de standarde, care, altfel, ar fi fost arhivate de la începutul acestui an (câteva exemple: tehnician dentar, salvamar, restaurator bunuri culturale, optician, mediator ș.a.). În schimb, printr-o altă decizie ANC au fost arhivate, de la 1 ianuarie, 108 standarde ocupaționale. Asta înseamnă că, de la 1 ianuarie anul acesta, nu mai pot fi utilizate în procesele de educaţie şi formare profesională standarde ocupaționale precum cele pentru:
- agent bursă;
- asistent maternal profesionist;
- expert evaluator de proprietăți imobiliare;
- însoțitor de bord;
- magician;
- manechin;
- copywriter (textier publicitate).