Pe de altă parte, atunci când o activitate a proiectului nu se încheie în timpul alocat, acest lucru determină întârzieri ale celorlalte activități asumate de către beneficiari, ceea ce va genera, în consecință, fie o depășire a termenului final asumat pentru încheierea proiectului de investiții, fie cheltuieli suplimentare făcute cu scopul de a recupera întârzierile proiectului.
Semnarea contractului de finanțare generează obligații pentru antreprenori în provința modalității de implementare a proiectului de investiții și a termenelor în care activitățile detaliate în planul de afaceri trebuie să se desfășoare. Atunci când o activitate nu este încheiată în termenul estimat, acest lucru generează decalarea celorlalte termene asumate și, într-un final, o întârziere generală a proiectului de investiții. În unele situații, antreprenorii alocă fonduri suplimentare pentru recuperarea întârzierilor și încadrarea în perioada de implementare agreată.
Lipsa cofinanțării generează cele mai mari întârzieri în implementarea proiectelor
Cele mai mari întârzieri în implementarea proiectelor de investiții sunt generate de lipsa cofinanțării asumate de beneficiari pentru realizarea achizițiilor și derularea activităților în termenele asumate.
Prin urmare, decalarea unei activități va genera întârzierea tuturor celorlalte activități dependente de încheierea acesteia. Astfel, neobținerea autorizației de construire va conduce la amânarea demarării lucrărilor de construire, ceea ce va avea impact asupra achiziției de echipamente și, într-un final, va face imposibilă respectarea termenului final pentru încheierea implementării proiectului.
Identificarea unor surse de finanțare alternative, sub forma unor linii de credit destinate acoperirii cheltuielilor neprevăzute, poate fi cea mai bună soluție pentru preîntâmpinarea acestei probleme.
Derularea greoaie a procedurilor de achiziție
Programele de finanțare impun respectarea unor proceduri de achiziții în vederea procurării de bunuri, lucrări sau servicii necesare implementării proiectelor de investiții. Atunci când procedurile nu sunt respectate, ele pot fi contestate de către ofertanți, ceea ce determină întârzieri în selectarea furnizorilor proiectului.
În acest caz, se recomandă întotdeauna externalizarea serviciilor de achiziții către o firmă de consultanță specializată care va reduce riscurile asociate desfășurării acestor proceduri.
Alte greșeli întâlnite în implementarea proiectelor de investiții
O altă greșeală frecventă în derularea proiectelor de investiții este tratarea cu superficialitate a obligațiilor asumate prin contractul de finanțare, în special în ceea ce privește amplasarea echipamentelor într-un spațiu adecvat și crearea noilor locuri de muncă.
Atunci când locul de implementare al proiectului nu este adecvat activității desfășurate, antreprenorul nu va putea obține avizele și autorizațiile necesare demarării activității finanțate prin intermediul proiectului.
Mulți antreprenori, în special cei care implementează proiecte de investiții mici, derulate prin intermediul unor programe de finanțare precum Start-up Nation sau Femeia Antreprenor, nu creează locurile de muncă asumate în numărul și structura stabilite de către finanțator. Corectarea acestei greșeli în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate generează atât întârzieri față de termenele asumate prin contractul de finanțare, cât și depășiri ale bugetului inițial
Lipsa autorizațiilor de funcționare
Ultima obligație contractuală asumată de către beneficiar se referă la obținerea avizelor și autorizațiilor necesare desfășurării activității finanțate prin intermediul proiectului de investiții. Verificarea îndeplinirii acestei obligații se realizează la data ultimei cereri de plată, astfel că lipsa acestor documente va genera cu siguranță o nouă decalare a termenului de implementare a proiectului de investiții.
În final, atunci când termenul final de implementare al proiectului nu mai poate fi decalat, contractul de finanțare va fi reziliat pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate de către beneficiar și rambursarea ajutorului financiar încasat, dar și plata dobânzilor calculate pentru această sumă.
Comentarii articol (0)