- Companiile cu peste 50 de angajați vor avea obligația de a desemna un responsabil cu egalitatea de șanse, conform unui proiect de lege ce va fi promovat în toamnă.
- Responsabilul cu egalitatea de șanse va îndeplini și atribuții în domeniul prevenirii hărțuirii și violenței la locul de muncă, conform Convenției OIM nr. 190.
- Persoanele desemnate vor trebui să urmeze cursuri de formare în ocupația de expert/tehnician în egalitate de șanse într-o perioadă de doi ani de la desemnare.
În Programul legislativ al Guvernului pe 2025 regăsim un proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, având ca inițiator agenția națională cu același obiect. Printre altele, proiectul ar urma să transforme recomandarea actuală privind desemnarea unui responsabil cu egalitatea în șanse în obligație pentru toate companiile private cu peste 50 de angajați, precum și pentru autoritățile și instituțiile publice.
Termenul estimat pentru prezentarea acestuia în dezbatere este luna septembrie a acestui an - pentru că vorbim de un proiect de lege, el va trebui să fie trimis în Parlament pentru a fi adoptat, ceea ce nu înseamnă automat că va fi și adoptat anul acesta, dacă parlamentarii nu-i acordă prioritate în a doua sesiune legislativă a acestui an (proiectul nu este marcat ca fiind prioritar).
Acesta vine tot în contextul Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 190 din 21 iunie 2019 privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii, pe care nu doar că am ratificat-o anul trecut printr-o lege adoptată în Parlament, dar care deja „activează” și alte modificări legislative ce vor avea loc anul acesta în domeniul relațiilor de muncă - detalii, aici.
Care e scopul propunerii:
- „introducerea obligației pentru persoanele juridice din sectorul public și din sectorul privat care au peste 50 de salariați, instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, civile și militare de a desemna și de a avea în structura organizatorică un expert în egalitate de șanse, sau un tehnician în egalitate de șanse, sau, după caz repartizarea, în sarcina unui salariat, prin fișa postului, a atribuțiilor specifice din domeniul egalității de șanse între femei și bărbați;
- îndeplinirea de către experții menționați anterior a atribuțiilor în domeniul prevenirii hărțuirii și violenței în muncă, în sensul aplicării prevederilor Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 190 din 21 iunie 2019 privind eliminarea violenței și a hărțuirii în lumea muncii;
- reglementarea necesității asigurării unor cursuri de formare în ocupația de expert în egalitate de șanse sau un tehnician în egalitate de șanse între femei și bărbați, într-o perioadă de 2 ani de la data desemnării persoanelor cu atribuții specifice din domeniul egalității de șanse între femei și bărbați”.
Deși nu există o obligație imperativă în legea actuală de a avea un responsabil/tehnician în egalitate de șanse, angajarea sau desemnarea unuia dintre angajații existenți pentru îndeplinirea acestui rol poate ușura respectarea obligațiilor și reduce riscul de neconformitate, așa cum explicam într-un articol recent. De punctat, totodată, că anul acesta au loc controale tematice ale inspectorilor de muncă privind respectarea Legii 202/2002.
Printr-un proiect de lege pus în dezbatere la Ministerul Muncii luna trecută vedeam, totodată, că este propusă obligativitatea responsabilului cu prevenirea hărțurii / violenței la locul de muncă pentru toți angajatorii, acesta urmând să fie obligatoriu un angajat propriu:
„Art.177 (11) Angajatorii au obligația de a desemna cel puțin un angajat căruia să îi repartizeze, prin fișa postului, si atribuții în domeniul prevenirii hărțuirii/violenței la locul de muncă”, potrivit proiectului care va modifica anul acesta Codul muncii și pe care-l vedem acum în dezbatere la Ministerul Muncii.
Dacă ne uităm la unul dintre scopurile proiectului care ar trebui să apară în dezbatere în septembrie, respectiv ideea că responsabilul cu egalitatea de șanse ar urma să îndeplinească atribuțiile în domeniul prevenirii hărțuirii și violenței în muncă, ajungem la concluzia că, de fapt, în companiile cu peste 50 de angajați, responsabilul cu prevenirea hărțuirii va putea fi aceeași persoană cu cea care ar trebui să asigure rolul de responsabil cu egalitatea de șanse.
Rămâne de văzut cum vor evolua măsurile propuse de Guvern și care va fi forma finală a noilor prevederi ce vor apărea anul acesta în Monitorul Oficial. Până atunci însă rămâne cert că anul 2025 va fi unul deosebit de important în materia prevenirii hărțuirii în cadrul relațiilor de muncă - cel puțin la nivel legislativ.