Guvernul va promova anul acesta, în toamnă, un proiect de lege care să introducă obligația companiilor private cu peste 50 de angajați, precum și a instituțiilor și autorităților publice, de a desemna și de a avea în structura organizatorică un responsabil cu egalitatea de șanse / tehnician în egalitate de șanse, ori, după caz să repartizeze în sarcina unui salariat, prin fișa postului, atribuțiile specifice din domeniul egalității de șanse între femei și bărbați. Momentan, legea indică doar posibilitatea de a numi un responsabil, deși obligațiile legale privind respectarea egalității de șanse și nediscriminarea sunt le revin tuturor angajatorilor. Măsura, regăsită în programul legislativ al Guvernului pe 2025, capătă cu atât mai mult sens dacă ne gândim la modificările puse recent în dezbatere la Ministerul Muncii și care vizează prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă. Citește articolul
În contextul unor verificări la angajatori în ceea ce privește respectarea egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi în contextul relațiilor de muncă, merită să ne amintim de responsabilul pe care companiile l-ar putea avea în acest domeniu. Deși nu există o obligație imperativă de a avea un responsabil/tehnician în egalitate de șanse, desemnarea unuia (fie și prin fișa postului unui angajat existent) poate ușura respectarea obligațiilor și reduce riscul de neconformitate. Citește articolul
Responsabilii cu egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi din cadrul firmelor cu peste 50 de salariaţi vor avea la dispoziţie, în curând, un plan de acţiune standardizat pentru a împiedica apariţia discriminărilor între salariaţi şi salariate şi un ghid metodologic pentru a-l implementa, după ce Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) a pus în dezbatere publică un proiect de ordin în acest sens. Citește articolul
Firmele de stat și cele private care au peste 50 de salariați vor putea desemna un angajat propriu sau vor putea angaja un specialist care să se ocupe de egalitatea de șanse între femei și bărbați, conform unui act normativ care se va aplica începând de duminică. Concret, existența responsabilului cu egalitatea de șanse va fi opțională, nu obligatorie. Citește articolul