ICCJ: Prelungirea anuală a raportului de serviciu, în locul pensionării, se face pe un an, nu pe mai puțin de atât

Întocmai ca în cazul raporturilor de muncă, raportul de serviciu încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare. Totuși, în mod excepţional, pe baza unei cereri formulate cu două luni înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, funcţionarul public poate fi menţinut în funcţia publică deţinută maximum trei ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu. Acesta sunt prevederile din Codul administrativ.

„Dispoziţiile art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la sintagma «posibilitatea prelungirii anuale a raportului de serviciu» se interpretează în sensul că durata prelungirii este de un an”, a statuat luni Înalta Curte în cadrul completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept civil. 

Un comisar-șef dintr-o instituție publică a ajuns la vârsta legală de pensionare, dar a cerut însă, conform Codului administrativ, să fie menținut în funcție. Instituția i-a aprobat menținerea doar pe șase luni, ceea ce funcționarul a considerat nelegal, acesta susținând că „posibilitatea prelungirii anuale” prevăzută la art. 517 alin. (2) din Codul administrativ ar trebui interpretată ca un drept de a fi menținut obligatoriu timp de un an. Ajuns în instanță, funcționarul-reclamant a afirmat că legea folosește expresia „prelungire anuală” și că un termen mai scurt de un an îi încalcă dreptul la această prelungire, mai ales fiindcă el nu ar mai putea formula o nouă cerere ulterior, odată ce raportul de serviciu încetează la șase luni de la pensionare. Angajatorul (instituția publică) a susținut însă că textul de lege nu impune în mod strict un an, ci doar stabilește un plafon maxim (trei ani, cu prelungiri anuale), iar conducătorul instituției are libertatea de a decide, în funcție de situația concretă, asupra duratei efective (poate aproba fie un an, fie mai puțin).

Tribunalul a respins acțiunea reclamantului, reținând că legea nu obligă la acordarea exact a 1 an de prelungire. Textul menționează doar o limită maximă de trei ani și „posibilitatea prelungirii anuale”; în plus, termenul „anual” poate însemna, în limbaj comun, atât „care are loc o dată pe an”, cât și „care durează un an”. Prin urmare, prima instanță a conchis că șeful instituției se poate limita la șase luni, apreciind că există un drept discreționar de a decide intervalul efectiv – în funcție de necesitățile instituției și alte considerente de oportunitate.

La nivel de curte de apel s-a decis însă sesizarea ICCJ  pentru a da o hotărâre prealabilă care să lămurească interpretarea corectă a textului, întrucât formularea textului ar fi neclară. 

Decizia ICCJ va deveni un reper de interpretare a legii extrem de important pe viitor, în ceea ce privește raporturile de serviciu ale funcționarilor. Rămâne de văzut și care a fost motivarea judecătorilor în această decizie. 

În fine, trebuie menționat că obținerea acestei prelungiri, în condițiile legii, este afectată ulterior dacă funcționarului îi este deschis dreptul la pensie - practic, se revine la situația premisă din Codul administrativ, respectiv aceea a încetării de drept a raportului de serviciu. Înalta Curte a oferit lămuriri pe subiectul încetării de drept a raporturilor de serviciu, stabilind că este irelevant că funcționarul cere apoi suspendarea plății pensiei, întrucât raportul său a încetat la data pensionării.