In momentul cand li se desface contractul individual de munca, persoanele disponibilizate vor beneficia de o suma egala cu de doua ori salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului in care s-au facut disponibilizarile. Salariul mediu net pe economie va fi cel comunicat de Institutul National de Statistca.
Indemnizatia de somaj va fi stabilita potrivit reglementarilor legale. Se va acorda si un venit lunar de completare. Venitul lunar de completare este egal cu diferenta dintre salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni inainte de disponibilizare, stabilit pe baza clauzelor din contractul individual de munca, dar nu mai mult decat salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului in care s-au facut disponibilizarile.
Conform ordonantei de urgenta 8/2003, venitul de completare se acorda lunar, de la data stabilirii indemnizatiei de somaj, dupa cum urmeaza:
-pe o perioada de 20 de luni, pentru salariatii care au o vechime in munca de pana la 15 ani;
- pe o perioada de 22 de luni, pentru salariatii care au o vechime in munca cuprinsa intre 15 si 25 de ani;
- pe o perioada de 24 de luni, pentru salariatii care au o vechime in munca de peste 25 de ani.
Dupa expirarea perioadei de acordare a indemnizatiei de somaj, persoanele disponibilizate beneficiaza, pana la incheierea perioadei de maximum 24 de luni, de un venit lunar de completare egal cu salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni inainte de disponibilizare.
Salariul individual mediu net va fi stabilit pe baza elementelor din contractul individual de munca, dar nu mai mult decat salariul mediu net pe economie din luna ianuarie a anului in care s-au facut disponibilizarile
Sumele necesare pentru acordarea drepturilor se suporta din bugetul asigurarilor pentru somaj de la articolul "Indemnizatii de somaj."
Venitul de completare si, respectiv, platile compensatorii acordate in baza contractelor colective de munca, inclusiv de catre unitatile miniere, au acelasi regim de impozitare ca si indemnizatia de somaj.Persoanele beneficiare de venit lunar de completare si de plati compensatorii, potrivit prevederilor prezentei ordonante de urgenta, sunt asigurate in sistemul asigurarilor sociale de sanatate in perioada acordarii acestor drepturi.
Perioada acordarii, potrivit prevederilor ordonantei de urgenta, a venitului lunar de completare si a platilor compensatorii constituie stagiu de cotizare in sistemul public de pensii.
Comentarii articol (1)