Hotararile CEDO in cauzele Gabriel vs Romania, Florescu vs Romania si Weigel vs Romania

 In fapt, reclamantii s-au plans de incalcarea dreptului lor de proprietate asupra unor imobile, ca urmare a respingerii de catre instantele interne a actiunilor lor in constatarea nulitatii absolute a contractelor de vanzare-cumparare incheiate de catre stat cu fostii chiriasi (cauzele Florescu si Gabriel) respectiv a actiunii in revendicare impotriva fostilor chiriasi (cauza Wiegel), desi, prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, se recunoscuse caracterul abuziv al preluarii imobilelor in cauza de catre stat.
 
 Curtea Europeana a considerat ca situatia de fapt din aceste cauze este similara celei din cauzele Strain si altii impotriva Romaniei si Paduraru impotriva Romaniei, cauze in care Curtea a apreciat ca vanzarea de catre stat a bunurilor reclamantilor catre terti, vanzare anterioara confirmarii definitive in justitie a dreptului de proprietate al reclamantilor, reprezinta o incalcare a dreptului prevazut de articolul 1 din Primul Protocol Aditional. Curtea a retinut ca vanzarea bunurilor reclamantilor, in baza Legii nr. 112/1995, i-a impiedicat pe acestia sa-si exercite dreptul de proprietate si ca nicio despagubire nu le-a fost acordata pentru aceasta lipsire de bun.
 
 De asemenea, Curtea retine ca, desi in virtutea legii nr. 10/2001, persoanele care se afla in situatia reclamantilor au dreptul la o indemnizatie egala cu valoarea de piata a bunului care nu poate fi restituit, sub forma de titluri de valoare la fondul "Proprietatea", acest fond nu reprezinta, in prezent, o cale susceptibila sa conduca la o despagubire efectiva a reclamantilor. In concluzie, Curtea a considerat ca privarea reclamantilor de bunurile lor, combinata cu absenta totala a unei despagubiri vreme de mai multi ani, a reprezentat o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de articolul 1 al Primului Protocol Aditional la Conventie.
 
 In consecinta, instanta de la Strasbourg a obligat statul roman la restituirea catre reclamantii Gabriel si Florescu a imobilelor in discutie si a terenurilor aferente acestora sau la plata sumelor de 60.000 de EUR, respectiv 70.000 EUR cu titlu de daune materiale. De asemenea, Curtea a acordat suma de 5000 de EUR cu titlu de prejudiciu moral si suma de 7000 EUR cu titlu de cheltuieli de judecata pentru reclamantul Florescu. In ceea ce priveste cauza Weigel impotriva Romaniei, Curtea a hotarat ca cererea reclamantului de acordare a unei satisfactii echitabile nu se gaseste in stare de judecata, avand in vedere ca pe rolul instantelor interne se afla o actiune in anularea certificatului de mostenitor al fratelui reclamantului, iar solutia ce urmeaza a fi pronuntata in cauza ar putea avea consecinte asupra chestiunii satisfactiei echitabile.