Am vorbit intr-un articol anterior despre cat de important este a se discuta cu francizatii deja existenti ai unei afaceri, precum si cu fosti francizati ai sistemului respectiv inainte de a lua decizia achizionarii afacerii respective. Dar despre ce anume este indicat sa discutam cu francizatii? Despre ce sa-i intrebam, mai exact?
In cele ce urmeaza voi prezenta cateva dintre subiectele care ar trebui abordate in cadrul discutiei cu francizatii deja existenti.
Training-ul
Este vorba atat despre training-ul initial, cat si despre sesiunile ulterioare, precum seminarii sau intalniri, pregatirea francizatilor pentru lansarea unor noi produse sau servicii. In primul rand, interesati-va ce cuprinde, practic, sesiunea de training initial promisa de catre francizor. Francizorul va va spune doar daca este vorba de training de o zi sau de un curs in adevaratul sens al cuvantului, de cateva saptamani. Francizatul insa va poate da mai multe detalii – unde se desfasoara, in ce consta si, mai ales, date despre calitatea reala a sesiunii respective. Este foarte important daca francizatul chiar a invatat ceva in cadrul pregatirii, daca la finalul sesiunii ii era clar ce trebuie sa faca in cadrul afacerii si daca ceea ce a fost invatat in cadrul training-ului l-a ajutat sa realizeze operatiunile majore necesare pentru a isi conduce unitatea francizata. De asemenea, fiti foarte atenti la numarul francizatilor care se plang ca in urma training-ului au fost la fel de nepregatiti sa isi conduca afacerea ca inaintea sesiunii; faptul ca sunt mai multi care se pling de acest lucru ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru dumneavoastra.
In ce priveste training-ul ulterior, intrebati daca merita sa platiti pentru a participa la aceste sesiuni. Poate ca nu vi se cere sa platiti ca sa participati, dar si deplasarea pana la locatia respectiva si simplul fapt ca lipsiti din unitatea dumneavoastra ca sa participati la aceste intruniri inseamna bani pe care ii cheltuiti sau pe care nu ii castigati. Deci, merita, vi se transmit informatii de care aveti nevoie ulterior, se stabilesc relatii de afaceri, se rezolva probleme in cadrul acestor intalniri?
Suportul si asistenta pentru deschiderea unitatii
Incercati sa aflati cat de mult l-a ajutat pe francizat prezenta francizorului sau a echipei acestuia si cat de mult i-a usurat munca in pregatirea deschiderii noii unitati. In ce a constat acest ajutor? L-au ajutat sa gaseasca o locatie potrivita, sa o amenajeze, sa o achizitoneze, sa obtina permisele si autorizatiile necesare? A fost francizorul (sau reprezentantii sai) prezent in unitatea francizatului inainte de deschidere si in prima zi?
Suportul si asistenta continue
Unul dintre factorii definitorii pentru si esentiali ai unui sistem de franciza il reprezinta ajutorul pe care francizorul sau compania acestuia il ofera francizatilor, de fiecare data cand acestia intampina probleme in derularea afacerilor, dar nu numai. Pentru viitorul francizat este important de aflat cat de eficient este acest ajutor. Il ajuta francizorul cu adevarat pe francizat sa depaseasca problemele cu care se confrunta afacerea sa?
Francizatul plateste tot felul de taxe si redevente, dar ce primeste el cu adevarat in schimbul acestor sume? Asistenta primita merita toti acei bani? Desi cei mai multi francizori ofera suport, nu trebuie sa presupuneti ca acest lucru este valabil si in cazul afacerii care va intereseaza. Intrebati si aflati de la francizati cat de multumiti sunt de nivelul suportului si al asistentei primite din partea francizorului.
Programele de marketing si materialele publicitare
Unul din factorii care contribuie la succesul aproape instantaneu al afacerii unui nou francizat este faptul ca acesta opereaza sub un nume care deja s-a impus pe piata, deja cunoscut, si deci nu mai trebuie sa treaca ani pana cand marca respectiva devine cunoscuta publicului. De asemenea, francizatii beneficiaza de rezultatele unei publicitati realizate la nivel mare, la nivel national, lucru pe care nu si l-ar prea permite, mai ales la inceput, daca ar intra intr-o afacere pe cont propriu. Multi francizori solicita francizatilor sa plateasca o taxa de publicitate, toate aceste sume fiind strinse intr-un fond comun utilizat pentru realizarea marketingului si publicitatii la nivel de retea, la nivel local si national (daca nu chiar international). Intrebati-i pe francizati daca sunt de acord cu modul in care se realizeaza tot acest proces, daca simt ca banii platiti pentru taxa respectiva reprezinta o investitie buna, daca ceea ce primesc este pe masura sumelor platite. Sunt francizatii de acord cu modul in care se deruleaza acest proces? (Poate o sa va surprinda, dar cele mai multe plangeri privind orice franciza pe care o investigati vor fi legate de capitolul marketing si publicitate realizate de francizor si de compania acestuia).
Pentru mai multe informatii despre acest subiect, vizitati www.fbb.ro
Corina Driga, franchise consultant, IMO Franchising Group
email: contact@fbb.ro
Comentarii articol (0)