Hotararea CEDO in Cauza Barcanescu impotriva Romaniei (Cererea nr. 75.261/2001)

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Hotarare
din 12/10/2006
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 198 din 22/03/2007

in Cauza Barcanescu impotriva Romaniei (Cererea nr. 75.261/2001)

In Cauza Barcanescu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), intr-o camera compusa din: domnii J. Hedigan, presedinte, C. Birsan, V. Zagrebelsky, doamna A. Gyulumyan, domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvisson, doamna
I. Ziemele, judecatori, si domnul V. Berger, grefier de sectie, dupa deliberarea din Camera de consiliu din data de 21 septembrie 2006, pronunta urmatoarea hotarare, adoptata la aceeasi data.

PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 75.261/2001) indreptata impotriva Romaniei de catre un cetatean roman, domnul Serban Vlad Barcanescu (reclamantul), care a sesizat Curtea la 2 aprilie 2001 in baza art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Guvernul roman a fost reprezentat de agentul sau, doamna Roxana Rizoiu, apoi de doamna Beatrice Ramascanu, de la Ministerul Afacerilor Externe.
3. Reclamantul se plange in principal de faptul ca vanzarea celor doua apartamente din imobilul sau unor terti, validata prin hotararile definitive ale instantelor, care nu au acordat nicio indemnizatie, a incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1.
4. La data de 31 august 2004, presedintele Sectiei a II-a a hotarat ca cererea sa fie comunicata Guvernului. Intemeindu-se pe art. 29 alin. 3 din Conventie, a decis ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.
5. Atat reclamantul, cat si Guvernul au depus observatii scrise cu privire la fondul cauzei (art. 59 alin. 1 din Regulament).
6. La data de 1 noiembrie 2004, Curtea a modificat compunerea sectiilor sale (art. 25 alin. 1 din Regulament). Prezenta cerere a fost atribuita Sectiei a III-a astfel modificata (art. 52 alin. 1). In cadrul acesteia, camera insarcinata cu examinarea cauzei (art. 27 alin. 1 din Conventie) a fost compusa conform art. 26 alin. 1 din Regulament.

IN FAPT

I. CIRCUMSTANTELE CAUZEI
7. Reclamantul s-a nascut in anul 1949 si locuieste in Bucuresti.
8. In 1950, in temeiul Decretului de nationalizare nr. 92/1950, statul a intrat in posesia unui imobil situat in Bucuresti, str. Tunari nr. 83, compus din 3 apartamente, care apartinea lui B.N. Acesta a decedat in 1960 si reclamantul, fiul acestuia, a fost declarat mostenitor al sau, avand dreptul la trei sferturi din mostenire, restul revenindu-i doamnei M.B., in calitate de sotie supravietuitoare a lui B.N.

1. Actiunea in revendicare
9. Printr-o sentinta din data de 13 mai 1998, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti a admis actiunea in revendicare imobiliara formulata de reclamant si de doamna M.B., in calitate de mostenitori ai lui B.N., impotriva Consiliului Local al Municipiului Bucuresti. Judecatoria a obligat parata sa restituie reclamantului si doamnei M.B. imobilul situat in strada Tunari nr. 83 si terenul aferent.
10. Printr-o decizie din 7 octombrie 1998, primarul municipiului Bucuresti a dispus restituirea imobilului. Intreprinderea administratoare a bunurilor imobile ale statului s-a opus restituirii, aratand ca o parte a imobilului a fost vanduta mai inainte sotilor B. si P.M., care locuiau acolo in calitate de locatari.

2. Actiunea in constatarea nulitatii contractului de vanzare a unei parti din imobil catre sotii B.
11. Printr-un contract incheiat la data de 25 octombrie 1996, in baza Legii nr. 112/1995, Primaria Bucuresti, reprezentata de intreprinderea care administra bunurile imobile ale statului, a vandut locatarilor, sotii B., un apartament compus din doua camere situat in imobilul in litigiu si terenul aferent.
12. In anul 1999 reclamantul a introdus impotriva consiliului local si sotilor B. o actiune in revendicare si in constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare din 25 octombrie 1996, pe motiv ca a fost incheiat in frauda Legii nr. 112/1995, in timp ce imobilul facea obiectul unui litigiu. Printr-o sentinta din 4 octombrie 1999, judecatoria a admis partial actiunea. A respins capatul de cerere privind revendicarea, motivand ca ar fi trebuit introdusa de reclamant impreuna cu doamna M.B. Totusi, judecatoria a anulat contractul de vanzare-cumparare, deoarece a apreciat ca, nationalizarea fiind ilegala, la fel era si vanzarea imobilului. In apelul declarat de sotii B., Tribunalul Arges, prin Decizia din 11 ianuarie 2001, a casat sentinta si a confirmat valabilitatea contractului de vanzare, deoarece cumparatorii au fost de buna-credinta.
13. Prin Decizia din 28 iunie 2001, Curtea de Apel Pitesti a admis recursul si a anulat contractul pentru nerespectarea dispozitiilor Legii nr. 112/1995. Curtea a observat ca demersurile pentru incheierea contractului au fost facute inainte de expirarea termenului de 6 luni prevazut de legea mentionata, in cursul caruia fostii proprietari sau mostenitorii lor puteau cere restituirea imobilelor nationalizate.
14. Sotii B. au formulat o cerere de revizuire a hotararii Curtii de Apel Pitesti. Apreciind ca actiunea ar fi trebuit respinsa de judecatorie si ca, in orice caz, pretinsa nulitate a demersurilor efectuate in vederea incheierii contractului nu antrena insasi nulitatea contractului, Curtea de Apel Pitesti, prin Hotararea din 12 noiembrie 2001, a admis cererea de revizuire si, in consecinta, a confirmat valabilitatea vanzarii. 

3. Actiunea in constatarea nulitatii contractului de vanzare a unei parti din imobil catre locatarul P.M.
15. Prin contractul incheiat la data de 12 noiembrie 1996, in virtutea Legii nr. 112/1995, Primaria Bucuresti, reprezentata de intreprinderea care administra bunurile imobile ale statului, a vandut locatarului P.M. un apartament format dintr-o camera, precum si terenul aferent.
16. In anul 1999 reclamantul a introdus impotriva lui P.M. si a consiliului local o actiune in revendicare si in constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare din 11 noiembrie 1996. Prin sentinta din 4 noiembrie 1999, judecatoria a admis in parte actiunea. A respins capatul de cerere privind revendicarea, dar, totusi, a constatat nulitatea contractului de vanzare-cumparare.
17. In apelul formulat de P.M., Tribunalul Bucuresti, prin Decizia din 18 aprilie 2000, a casat hotararea primei instante si a validat contractul de vanzare, cu motivarea ca a existat buna-credinta a cumparatorului. Recursul formulat de reclamant a fost respins prin Hotararea Curtii de Apel Bucuresti din data de 9 noiembrie 2000. 

4. Cererea de restituire in baza Legii nr. 10/2001
18. La data de 13 august 2001, reclamantul a depus cerere pentru restituirea bunului litigios. Cererea a ramas fara raspuns. 

II. DREPTUL SI PRACTICA INTERNE RELEVANTE 19. Dispozitiile legale si jurisprudenta interna relevante sunt descrise in hotararile Brumarescu impotriva Romaniei (nr. 28.342/95, CEDO, VII-1999, p. 250-256, alin. 31-44), Strain si altii impotriva Romaniei (nr. 57.001/00, alin. 19-26, 21 iulie 2005), Paduraru impotriva Romaniei (nr. 63.252/00, alin. 38-53, 1 decembrie 2005), Porteanu impotriva Romaniei (nr. 4.596/03, alin. 23-25, 16 februarie 2006).

IN DREPT

I. CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATE
20. Curtea constata ca cererea nu este, in mod vadit, nefondata, in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. Ea apreciaza ca nu este incident niciun alt motiv de inadmisibilitate si, in consecinta, o declara admisibila. 

II. PE FOND 
A. Cu privire la capatul de cerere privind art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie
21. Reclamantul arata ca vanzarea celor doua apartamente catre locatari, confirmata prin Hotararea Curtii de Apel Bucuresti din data de 9 noiembrie 2000 si cea a Curtii de Apel Pitesti din data de 12 noiembrie 2001, a incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede:
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."
22. Guvernul considera ca actiunea in constatarea nulitatii contractelor de vanzare-cumparare nu are nicio incidenta asupra dreptului de proprietate al reclamantului, deoarece nici titlul sau de proprietate, nici sansele de a obtine posesia bunurilor nu au fost afectate. Potrivit Guvernului, constatarea bunei-credinte a cumparatorilor nu echivaleaza nici cu o negare a titlului de proprietate al reclamantului, nici cu o confirmare a titlului de proprietate al cumparatorilor. Astfel, procedura litigioasa nu a adus atingere dreptului de proprietate al reclamantului. Buna-credinta cumparatorilor, precum si validitatea titlului lor de proprietate au fost recunoscute de instantele interne prin hotarari definitive. Chiar daca hotararea judecatoreasca reprezinta o ingerinta in dreptul de proprietate al reclamantului, aceasta era prevazuta de lege si urmarea un scop legitim. In plus, instantele interne au respectat dreptul intern, si anume dispozitiile Legii nr. 10/2001. Guvernul apreciaza ca, in orice caz, reclamantul putea obtine o indemnizatie in virtutea Legii nr. 10/2001, dar ca cererea sa nu a fost luata in discutie, nefiind depuse la dosar mai multe acte care sa ateste dreptul sau de proprietate. 

23. In sfarsit, Guvernul a solicitat Curtii sa ia in considerare reforma instituita de Legea nr. 247/2005, care are ca scop accelerarea procedurii de restituire si, in situatia in care o astfel de restituire se dovedeste a fi imposibila, acordarea unei indemnizatii constand in participarea in calitate de actionar la un organism de plasament al valorilor mobiliare "Proprietatea", organizat sub forma unei societati pe actiuni. 

24. Reclamantul contesta aceasta teza. Potrivit acestuia, instantele interne au recunoscut dreptul sau de proprietate, precum si pe cel al tertilor cumparatori asupra aceluiasi bun, situatie care face imposibila exercitarea prerogativelor sale de proprietate asupra bunului sau. Reclamantul subliniaza ca imposibilitatea de a dispune de bunul sau reprezinta o atingere adusa principiului securitatii raporturilor juridice.
25. Curtea reaminteste ca in Cauza Strain si altii impotriva Romaniei, anterior citata (paragrafele 39 si 59), a considerat ca vanzarea de catre stat a bunului altuia unor terti de buna-credinta, chiar si cand a fost anterioara confirmarii in instanta in mod definitiv a dreptului de proprietate al altuia, coroborata cu absenta vreunei indemnizatii, reprezinta o lipsire de proprietate contrara art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie. 

26. In plus, in Hotararea Paduraru impotriva Romaniei, anterior citata (paragraful 112), Curtea a constatat ca statul a incalcat obligatia pozitiva de a actiona in timp util si coerent fata de problema de interes general, constand in restituirea sau vanzarea de imobile intrate in posesia sa in virtutea decretelor de nationalizare. De asemenea, a considerat ca incertitudinea generala astfel creata s-a repercutat asupra reclamantului, care s-a vazut in imposibilitatea de a redobandi in intregime bunul sau, desi dispunea de o hotarare definitiva care obliga statul sa i-l restituie. 

27. In cauza, Curtea nu vede niciun motiv de a se indeparta de la jurisprudenta sa amintita mai sus, situatia de fapt fiind asemanatoare. Spre deosebire de Hotararea Paduraru impotriva Romaniei amintita, in prezenta cauza tertii au devenit proprietari inainte ca dreptul de proprietate al reclamantului asupra bunului sa faca obiectul unei confirmari definitive. Si, ca si in Hotararea Strain si altii impotriva Romaniei, anterior citata, reclamantul din prezenta cauza a fost recunoscut proprietar legitim, instantele recunoscandu-i in mod incontestabil titlul de proprietate, avand in vedere caracterul abuziv al nationalizarii (paragrafele 9 si 10). 
#PAGEBREAK#
28. Curtea constata ca vanzarea bunului reclamantului, in virtutea Legii nr. 112/1995, il impiedica sa dispuna de dreptul sau de proprietate, in ciuda existentei unei hotarari definitive care a obligat statul sa ii restituie imobilul. In plus, nicio despagubire nu i-a fost acordata pentru aceasta lipsire de proprietate. Intr-adevar, desi a depus o cerere de despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001 pentru partea din imobil vanduta tertilor, reclamantul nu a primit pana in acest moment niciun raspuns. 

29. Curtea observa ca la data de 22 iulie 2005 a fost adoptata Legea nr. 247/2005 care modifica Legea nr. 10/2001. Aceasta noua lege acorda un drept la indemnizatie la nivelul valorii de piata a bunului care nu poate fi restituit persoanelor care se afla in aceeasi situatie cu reclamantul. Curtea considera ca legea amintita propune persoanelor care nu au posibilitatea sa obtina restituirea bunului lor in natura acordarea unei indemnizatii constand intr-o participare in calitate de actionari la un organism de plasament de valori mobiliare "Proprietatea", organizat sub forma unei societati pe actiuni. In principiu, persoanele avand calitatea sa primeasca o indemnizatie pe aceasta cale vor primi titluri de valoare care vor fi transformate in actiuni odata ce societatea va fi cotata la bursa. 

30. Curtea observa ca la 29 noiembrie 2005 societatea pe actiuni "Proprietatea" a fost inscrisa la Registrul Comertului Bucuresti. Pentru ca actiunile emise de aceasta societate pe actiuni sa poata face obiectul unei tranzactii pe piata financiara, trebuie sa se urmeze procedura de aprobare de catre Consiliul National al Valorilor Mobiliare (CNVM). Potrivit calendarului previzional al Fondului "Proprietatea", operatiunea de conversie a titlurilor in actiuni se va produce in martie 2006 si intrarea efectiva la bursa, in decembrie 2006. 

31. In prezenta cauza, presupunand ca cererea de restituire formulata in baza Legii nr. 10/2001 este admisibila si poate face obiectul unei indemnizatii, Curtea apreciaza ca "Proprietatea" nu functioneaza in prezent intr-un mod susceptibil de a conduce la acordarea efectiva a unei indemnizatii. Astfel, Curtea considera ca pierderea dreptului de proprietate al reclamantului asupra celor doua apartamente vandute locatarilor, coroborata cu absenta oricarei indemnizatii, a impus acestuia o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor sale, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
 
32. In cauza, faptul ca a fost admisa cererea in revizuire, cale extraordinara de atac, reprezinta un argument in plus in sensul unei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1. 

33. Curtea reaminteste ca, desi art. 1 din Protocolul nr. 1 nu contine prevederi in materie de exigente procedurale, procedurile aplicabile in cauza trebuie sa ofere persoanei respective o ocazie adecvata de a-si prezenta cauza autoritatilor competente, pentru a contesta masurile care aduc atingere drepturilor garantate de aceasta dispozitie (Jokela impotriva Finlandei, nr. 28.856/95, paragraful 45, CEDO 2002-IV). In ceea ce priveste promovarea cailor de atac extraordinare, Curtea a considerat ca instantele superioare nu trebuie sa utilizeze puterea lor de supraveghere decat pentru a corecta erorile de fapt sau de drept si erorile judiciare, insa nu pentru a proceda la o noua examinare in fond a cauzei. Supravegherea nu trebuie sa se transforme intr-un apel deghizat si simplul fapt ca ar putea exista doua puncte de vedere asupra unui subiect nu este un motiv suficient pentru rejudecarea unei cauze. Nu se poate deroga de la acest principiu decat daca o cer motive substantiale si imperioase (Riabykh impotriva Rusiei, nr. 52.854/99, paragraful 52, CEDO 2003-IX). 

34. Or, in cauza, revizuirea introdusa de sotii B. a fost admisa de Curtea de Apel Pitesti (paragraful 14) cu motivarea ca actiunea ar fi trebuit sa fie respinsa in intregime de catre judecatorie si ca, in orice caz, pretinsa nulitate a demersurilor facute in vederea incheierii contractului nu antreneaza nulitatea contractului insusi. Curtea de Apel a anulat astfel o hotarare definitiva si irevocabila, avand autoritate de lucru judecat, cu singura motivare ca avea o opinie diferita cu privire la aplicarea dreptului decat instantele precedente. 

35. In consecinta, a existat o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1. 

B. Cu privire la capatul de cerere referitor la incalcarea art. 6 din Conventie
36. Reclamantul pretinde ca vanzarea celor doua apartamente locatarilor B. si P.M. a determinat imposibilitatea executarii sentintei definitive din 13 mai 1998 a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti, prin care statul era obligat sa ii restituie imobilul, ceea ce a incalcat art. 6 din Conventie, astfel redactat:
"1. Orice persoana are dreptul la judecarea [...] cauzei sale de catre o instanta [...] care va hotari [...] asupra drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]." 

37. Curtea considera, tinand cont de concluziile din alin. 23-35 de mai sus, ca nu este cazul sa statueze pe fondul acestei cereri (a se vedea, mutatis mutandis, intre altele, Laino impotriva Italiei, nr. 33.158/96, paragraful 25, CEDO 1999-I, Zanghi impotriva Italiei, Hotararea din 19 februarie 1991, seria A nr. 194-C, p. 47, paragraful 23, si Biserica Catolica din Canee impotriva Greciei, Hotararea din 16 decembrie 1997, Culegerea 1997-VIII, paragraful 50).

III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENTIE
38. Potrivit art. 41 din Conventie,
"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al Inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."
A. Prejudiciu
39. Reclamantul solicita restituirea apartamentelor vandute locatarilor sau acordarea sumei de 243.800 de euro, reprezentand valoarea lor. El a depus un raport de expertiza in acest sens. Reclamantul solicita, de asemenea, valoarea chiriei nepercepute pe care o estimeaza la suma de 133.079 de euro. Solicita, de asemenea, 200.000 de euro cu titlu de daune morale pentru traumele psihice pe care le-a suferit timp de 8 ani. 

40. Guvernul considera ca reclamantul nu are dreptul decat la valoarea partii sale succesorale reprezentand trei sferturi din valoarea de piata a apartamentelor vandute locatarilor. El considera ca aceasta valoare este de 171.077 de euro si indica opinia unui expert imobiliar in acest sens. In ceea ce priveste suma reprezentand chiriile nepercepute, Guvernul considera ca, in principiu, nu poate fi acordata o astfel de indemnizatie, indicand Hotararea Sofletea impotriva Romaniei, (nr. 48.179/99, paragraful 42, 25 noiembrie 2003). In ceea ce priveste prejudiciul moral eventual suportat de reclamant, Guvernul considera ca nicio legatura de cauzalitate nu poate fi retinuta intre pretinsa incalcare a Conventiei si prejudiciul moral invocat. 

41. Curtea reaminteste ca o hotarare care constata o incalcare a Conventiei antreneaza pentru statul parat, in lumina dispozitiilor Conventiei, obligatia juridica de a pune capat acestei incalcari si de a-i inlatura consecintele. Daca dreptul intern nu permite decat o inlaturare imperfecta a consecintelor acestei incalcari, art. 41 din Conventie confera Curtii prerogativa de a acorda o reparatie partii lezate prin actul sau omisiunea fata de care s-a constatat incalcarea Conventiei. 

42. Printre elementele luate in considerare de Curte atunci cand statueaza in materie figureaza prejudiciul material, adica pierderile efective suferite drept consecinta directa a incalcarii invocate, si prejudiciul moral, adica repararea starii de neliniste, a neajunsurilor si a incertitudinilor rezultand din incalcarea Conventiei, precum si alte prejudicii nepatrimoniale (a se vedea, printre altele, Ernestina Zullo impotriva Italiei, nr. 64.897/01, paragraful 25, 10 noiembrie 2004). 

43. In plus, daca diverse elemente constituind prejudiciul material nu se preteaza unui calcul exact sau acolo unde distinctia dintre prejudiciul material si prejudiciul moral se dovedeste a fi dificila, Curtea le poate examina global (Comingersoll impotriva Portugaliei, nr. 35.382/97, paragraful 29, CEDO 2000-IV). 

44. In circumstantele din speta, Curtea apreciaza ca restituirea apartamentelor vandute locatarilor din imobilul situat in Bucuresti, str. Tunari nr. 83, astfel cum a fost dispusa prin Hotararea definitiva pronuntata la 13 mai 1998 de Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, ar permite reclamantului sa se afle, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta aceleia in care s-ar fi aflat daca imperativele art. 1 din Protocolul nr. 1 ar fi fost respectate. In lipsa restituirii de catre statul parat, intr-un termen de 3 luni de la data de la care prezenta hotarare va deveni definitiva, Curtea hotaraste ca Guvernul va trebui sa acorde reclamantului, cu titlu de prejudiciu material, o suma corespunzatoare valorii actuale a apartamentelor. 

45. In cauza, cu privire la determinarea cuantumului acestei sume, Curtea observa ca reclamantul si Guvernul au depus rapoarte de expertiza care sa permita determinarea valorii apartamentelor. Tinand cont si de informatiile de care dispune cu privire la preturile de pe piata imobiliara locala, Curtea apreciaza ca valoare de piata a apartamentelor vandute locatarilor B. si P.M. suma de 200.000 de euro. 

46. Mai mult, Curtea considera ca evenimentele in cauza au adus grave atingeri dreptului reclamantului la respectarea bunurilor sale, pentru care suma de 5.000 de euro reprezinta o reparatie echitabila a prejudiciului moral suferit. 

47. In ceea ce priveste sumele solicitate cu titlu de chirii nepercepute, Curtea nu va specula asupra profitului rezultat din eventuala inchiriere a apartamentelor in cauza (Buzatu impotriva Romaniei, nr. 34.642/97, paragraful 18, 27 ianuarie 2005). Urmeaza ca acest capat de cerere sa fie respins. 

B. Cheltuieli de judecata
48. Reclamantul nu solicita rambursarea cheltuielilor de judecata.
49. Potrivit jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor de judecata decat in masura in care le-a cerut. Astfel, in cauza, Curtea nu acorda nicio suma cu acest titlu. 

C. Dobanzi
50. Curtea considera adecvat sa stabileasca valoarea majorarilor de intarziere in raport cu rata dobanzii pentru facilitatea de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
In unanimitate:
C U R T E A,
1. declara cererea admisibila;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1.
3. hotaraste ca nu se impune examinarea capatului de cerere intemeiat pe art.6 din Conventie;
4. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa restituie reclamantului apartamentele vandute locatarilor B. si P.M. din imobilul situat in Bucuresti, str. Tunari nr. 83, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, in conformitate cu art. 44 alin. 2 din Conventie;
b) ca, in lipsa restituirii in natura, statul parat trebuie sa plateasca reclamantilor, in acelasi termen de 3 luni, suma de 200.000 de euro (doua sute de mii de euro) pentru prejudiciul material, plus orice suma care ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
5. hotaraste ca statul parat sa plateasca reclamantului, in acelasi termen de 3 luni, suma de 5.000 de euro (cinci mii de euro) pentru prejudiciul moral;
6. hotaraste ca aceste sume se vor plati in lei, conform ratei de schimb aplicabile la momentul platii;
7. hotaraste ca, incepand de la expirarea acestui termen si pana la efectuarea platii, aceste sume vor fi majorate cu o dobanda simpla egala cu rata dobanzii pentru facilitatea de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene aplicabila in aceasta perioada, majorata cu 3 puncte procentuale;
8. respinge cererea de satisfactie echitabila pentru rest.
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 12 octombrie 2006, in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.


John Hedigan Vincent Berger
presedinte grefier