Germania, care detine in prezent presedintia prin rotatie a Uniunii Europene, doreste sa convinga Polonia sa accepte un proiect simplificat al constitutiei. Acest proiect va fi principalul subiect de negociere la summitul Uniunii Europene de saptamana viitoare.
Polonia a amenintat ca va bloca negocierile la viitorul summit european daca nu i se accepta conditiile in privinta sistemului de vot. Dar tot mai multe tari europene fac presiuni asupra Varsoviei sa-si amelioreze pozitia, astfel incat discutiile pe marginea tratatului sa poata avea loc.
Jose Luis Rodriguez Zapatero s-a aflat vineri la Varsovia cu ocazia sumitului guvernamental polonezo-spaniol anual. Luis Zapatero a incercat, fara succes, sa-l convinga pe Jaroslaw Kaczynski sa accepte noul tratat al Uniunii Europene.
Nemultumirea Poloniei
Polonia ameninta ca-si va folosi dreptul de veto impotriva discutiilor deoarece nu agreaza sistemul de vot in Uniunea extinsa aflat pe masa negocierilor.
Tarile de marime medie, precum Polonia si Spania, au cel mai mult de pierdut in urma noilor reguli propuse in cadrul tratatului european.
Domnul Kazcynski vrea sa impuna ceea ce el considera a fi o alternativa mai corecta si sustine ca este un punct de vedere pe care-l va sustine pana la capat.
La momentul cand a fost, initial, conceput textul Constitutiei europene - respinsa prin referendum de Franta si Olanda - Spania s-a situat de partea Poloniei, impotrivindu-se propunerilor referitoare la sistemul de vot, care acorda fiecarui membru voturi in functie de populatia tarii, nu de marimea ei.
Propunerea este mentinuta si in noul tratat european, dar acum Spania se declara resemnata, iar premierul spaniol spera ca si Polonia poate fi convinsa sa renunte la pozitia intransigenta daca i se ofera concesii in privinta unui nou pact privind securitatea energetica.
Comentarii articol (0)