Hotararea Curtii - Articolul 54 - Principiul ne bis in idem - Notiunea de aceleasi fapte

HOTARAREA CURTII (Camera a doua)  18 iulie 2007(*)


In cauza C-288/05,

avand ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare in temeiul articolului 35 UE, introdusa de Bundesgerichtshof (Germania), prin decizia din 30 iunie 2005, primita de Curte la 19 iulie 2005, in procedura penala impotriva

Jürgen Kretzinger,

in prezenta:

Hauptzollamt Augsburg,

CURTEA (Camera a doua),

compusa din domnul C. W. A. Timmermans, presedinte de camera, domnul J. Kluèka, doamna R. Silva de Lapuerta, domnii J. Makarczyk si L. Bay Larsen (raportor), judecatori,

avocat general: doamna E. Sharpston,

grefier: domnul B. Fülöp, administrator,

avand in vedere procedura scrisa si in urma sedintei din 4 iulie 2006,

luand in considerare observatiile prezentate:

– pentru domnul J. Kretzinger, initial de domnul J. Kretzinger insusi si ulterior de domnul G. Dannecker, Rechtsanwalt,

– pentru Republica Federala Germania, de domnii A. Dittrich si M. Lumma, in calitate de agenti,

– pentru Republica Ceha, de domnul T. Boèek, in calitate de agent,

– pentru Regatul Spaniei, de domnul M. Muñoz Pérez, in calitate de agent,

– pentru Regatul Tarilor de Jos, de doamnele H. G. Sevenster si C. A H. M. ten Dam, in calitate de agenti,

– pentru Republica Austria, de doamna C. Pesendorfer, in calitate de agent,

– pentru Republica Polona, de domnul T. Nowakowski, in calitate de agent,

– pentru Regatul Suediei, de doamna K. Petkovska, in calitate de agent,

– pentru Comisia Comunitatilor Europene, de domnul W. Bogensberger si doamna S. Grünheid, in calitate de agenti,

dupa ascultarea concluziilor avocatului general la sedinta din 5 decembrie 2006,

pronunta prezenta

Hotarare 

Nota AvocatNet:
Numai legislatia europeana din editia printata a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene poate fi considerata autentica.

#PAGEBREAK#
1 Cererea avand ca obiect pronuntarea unei hotarari preliminare poarta asupra interpretarii articolului 54 din Conventia de punere in aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985, intre guvernele statelor din Uniunea Economica Benelux, Republicii Federale Germania si Republicii Franceze privind eliminarea treptata a controalelor la frontierele comune (JO 2000, L 239, p. 19, denumita in continuare „CAAS”), semnata la Schengen (Luxemburg) la 19 iunie 1990.

2 Aceasta cerere a fost formulata in cadrul unei proceduri penale declansate in Germania impotriva domnului Kretzinger pentru infractiunea de tainuire savarsita de un comerciant cu privire la bunuri sustrase de la plata taxelor fiscale.

Cadrul juridic

Dreptul comunitar

3 Potrivit articolului intai din Protocolul privind integrarea acquis‑ului Schengen in cadrul Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeana si la Tratatul de instituire a Comunitatii Europene prin Tratatul de la Amsterdam (denumit in continuare „protocolul”), treisprezece state membre ale Uniunii Europene, printre care Republica Federala Germania si Republica Italiana, sunt autorizate sa instituie intre ele, in cadrul juridic si institutional al Uniunii, precum si al tratatelor UE si CE, o cooperare consolidata in domeniile aflate sub incidenta domeniului de aplicare a acquis‑ului Schengen, astfel cum acesta este definit in anexa la protocolul mentionat.

4 Din acquis‑ul Schengen astfel definit fac parte, in special, acordul dintre guvernele statelor din Uniunea Economica Benelux, Republicii Federale Germania si Republicii Franceze privind eliminarea treptata a controalelor la frontierele comune, semnat la Schengen la 14 iunie 1985 (JO 2000, L 239, p. 13, denumit in continuare „acordul de la Schengen”, precum si CAAS.

5 In temeiul articolului 2 alineatul (1) primul paragraf din protocol, incepand cu 1 mai 1999, data intrarii in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, acquis‑ul Schengen se aplica imediat celor treisprezece state membre prevazute in articolul 1 din acest protocol.

6 In aplicarea articolului 2 alineatul (1) al doilea paragraf teza a doua din protocol, Consiliul Uniunii Europene a adoptat la 20 mai 1999 Decizia 1999/436/CE de stabilire, in conformitate cu dispozitiile relevante din Tratatul de instituire a Comunitatii Europene si din Tratatul privind Uniunea Europeana, a temeiului juridic pentru fiecare dintre dispozitiile sau deciziile care constituie acquis-ul Schengen (JO L 176, p. 17). Din articolul 2 al acestei decizii, coroborat cu anexa A la aceasta, rezulta ca articolele 34 UE si 31 UE, care fac parte din titlul VI al Tratatului privind Uniunea Europeana, intitulat „Dispozitii privind cooperarea politieneasca si judiciara in materie penala”, au fost desemnate de catre Consiliu ca temei juridic al articolelor 54‑58 din CAAS.

7 Potrivit articolului 54 din CAAS, care face parte din capitolul 3, intitulat „Aplicarea principiului ne bis in idem”, din titlul III al conventiei, intitulat „Politia si securitatea”:

„O persoana impotriva careia a fost pronuntata o hotarare definitiva intr-un proces pe teritoriul unei parti contractante nu poate face obiectul urmaririi penale de catre o alta parte contractanta pentru aceleasi fapte, cu conditia ca, in situatia in care a fost pronuntata o pedeapsa, aceasta sa fi fost executata, sa fie in curs de executare sau sa nu mai poate fi executata conform legilor partii contractante care a pronuntat sentinta.”

8 Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre (JO L 190, p. 1, denumita in continuare „decizia-cadru”) defineste in articolul 1 alineatul (1) mandatul european de arestare ca fiind o decizie judiciara emisa de un stat membru in vederea arestarii si predarii de catre un alt stat membru a unei persoane cautate indeosebi pentru executarea unei pedepse.

9 Decizia-cadru prevede in articolul 3, intitulat „Motive de neexecutare obligatorie a mandatului european de arestare”:

„Autoritatea judiciara a statului membru de executare […] refuza executarea mandatului european de arestare in urmatoarele cazuri:

1) […]

2) atunci cand din informatiile aflate la dispozitia autoritatii judiciare de executare rezulta ca persoana cautata a fost judecata definitiv intr-un stat membru pentru aceleasi fapte, cu conditia ca, in caz de condamnare, sanctiunea sa fi fost executata sau sa fie in acel moment in curs de executare, sau sa nu mai poata fi executata, in conformitate cu dreptul statului membru de condamnare;

[…]”

10 Articolul 5 din decizia-cadru, intitulat „Garantii pe care trebuie sa le ofere statul membru emitent in cazuri speciale”, prevede:

„Executarea mandatului european de arestare de catre autoritatea judiciara de executare poate fi subordonata prin dispozitiile dreptului statului membru de executare urmatoarelor conditii:

1) atunci cand mandatul european de arestare a fost emis in scopul executarii unei pedepse […] pronuntate printr-o decizie data in absenta uneia dintre parti si in cazul in care persoana in cauza nu a fost citata personal si nici informata in alt mod despre data si locul audierii care a dus la decizia data in absenta, predarea poate fi supusa conditiei ca autoritatea judiciara emitenta sa dea asigurari considerate suficiente pentru a garanta persoanei care face obiectul mandatului european de arestare ca va avea posibilitatea sa solicite o noua procedura de judecata in statul membru emitent si sa fie prezenta la judecata;

[…]”
#PAGEBREAK#
11 Din Informarea privind data intrarii in vigoare a Tratatului de la Amsterdam, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene din 1 mai 1999 (JO L 114, p. 56) reiese ca Republica Federala Germania a facut o declaratie in temeiul articolului 35 alineatul (2) UE, prin care aceasta accepta competenta Curtii de a hotari in conformitate cu modalitatile prevazute in articolul 35 alineatul (3) litera (b) UE.

Dreptul national

12 In conformitate cu articolul 374 din Codul fiscal (Abgabenordnung), o persoana poate fi condamnata pentru sustragere de la plata taxelor vamale de import nascute intr-un alt stat membru decat Republica Federala Germania in momentul importului ilegal in acest alt stat membru.

13 Pentru a se conforma dispozitiilor deciziei-cadru, Republica Federala Germania a adoptat, ca urmare a unei hotarari a Bundesverfassungsgericht din 18 iulie 2005 care anuleaza prima lege germana de transpunere, Legea privind mandatul european de arestare (Europäisches Haftbefehlsgesetz), din 20 iulie 2006 (BGBl. 2006 I, p. 1721).

Litigiul din actiunea principala si intrebarile preliminare
14 De doua ori, in luna mai 1999 si in luna aprilie 2000, domnul Kretzinger a transportat cu un camion, din Grecia, prin Italia si Germania, avand destinatia Regatul Unit, tigari provenind din tari nemembre ale Uniunii Europene care fusesera introduse in prealabil in Grecia de catre terti, prin contrabanda. Acestea nu au fost declarate in nicio vama.

15 Cu ocazia primului transport, camionul continand o incarcatura de 34 500 cartuse de tigari a fost sechestrat in Italia de catre Guardia di Finanza (politia financiara) la 3 mai 1999. In urma interogatoriului, domnul Kretzinger a fost repus in libertate la 4 mai 1999.

16 Prin hotararea din 22 februarie 2001, Corte d’appello di Venezia, admitand apelul formulat de parchet impotriva hotararii de achitare pronuntate in prima instanta, l‑a condamnat in lipsa pe domnul Kretzinger la o pedeapsa de un an si opt luni inchisoare cu suspendarea executarii. Instanta a retinut vinovatia acestuia cu privire la infractiunea de import si detinere in Italia a cantitatii de 6 900 kilograme de tutun strain de contrabanda, precum si cu privire la infractiunea de sustragere de la plata taxelor vamale aferente acesteia. Conform dreptului italian, aceasta hotarare a dobandit putere de lucru judecat. Pedeapsa a fost inscrisa in cazierul judiciar al condamnatului.

17 In timpul celui de-al doilea transport, camionul continea o incarcatura de 14 927 cartuse de tigari de contrabanda. La 12 aprilie 2000, domnul Kretzinger a fost din nou arestat de catre Guardia di Finanza. El a fost pentru scurt timp retinut si/sau arestat preventiv in Italia, dupa care s-a intors in Germania.

18 Prin hotararea din 25 ianuarie 2001, Tribunale di Ancona l-a condamnat, din nou in lipsa si in temeiul acelorasi dispozitii din dreptul italian, la o pedeapsa de doi ani inchisoare cu executare. si aceasta hotarare a dobandit putere de lucru judecat. Pedeapsa inchisorii, care nu a fost executata, a fost inscrisa, de asemenea, in cazierul judiciar al condamnatului.

19 Instanta de trimitere arata ca, in pofida mai multor tentative de clarificare a acestor hotarari, nu a putut stabili in mod cert la care taxe vamale se refereau acestea si, in special, daca macar una dintre hotarari se pronuntase cu privire la acuzatiile de frauda vamala sau cuprindea condamnari pe acest temei.

20 Avand cunostinta de aceste decizii italiene, Landgericht Augsburg l-a condamnat pe domnul Kretzinger la un an si zece luni de inchisoare pentru primul transport si la un an pentru al doilea. In acest sens, Landgericht a retinut vinovatia domnului Kretzinger cu privire la sustragerea de la plata taxelor vamale la import nascute din importul bunurilor de contrabanda in Grecia, infractiune pedepsita de articolul 374 din Codul fiscal.

21 Landgericht Augsburg nu a retinut existenta unui impediment procedural intemeiat pe articolul 54 din CAAS, indicand totodata faptul ca ambele condamnari definitive pronuntate in Italia nu fusesera inca executate. Potrivit acestuia, acest articol nu este aplicabil, desi aceleasi doua transporturi de tigari constituie elementul substantial al celor doua condamnari in Italia si al propriilor sale hotarari.

22 Domnul Kretzinger a sesizat Bundesgerichtshof, care a pus sub semnul indoielii conformitatea rationamentului adoptat de Landgericht Augsburg cu articolul 54 din CAAS.

23 Mai intai, Bundesgerichtshof pune in discutie interpretarea notiunii de „aceleasi fapte” in sensul articolului 54 din CAAS.

24 Apoi, in ceea ce priveste notiunea de „executare”, Bundesgerichtshof, care, a priori, considera ca pedeapsa inchisorii cu suspendare, precum aceea privind primul transport, intra in sfera de aplicare a articolului 54 din CAAS, se intreaba daca o arestare preventiva de scurta durata este suficienta pentru a determina incetarea urmaririi.

25 In sfarsit, in privinta existentei unui impediment procedural intemeiat pe articolul 54 din CAAS, Bundesgerichtshof se intreaba daca si in ce masura dispozitiile deciziei-cadru au vreo consecinta asupra interpretarii acestui articol, observand totodata ca autoritatile italiene nu au intreprins nimic in temeiul deciziei-cadru in vederea punerii in executare a condamnarii domnului Kretzinger pentru cel de‑al doilea transport.
#PAGEBREAK#
26 In aceste conditii, Bundesgerichtshof a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarele intrebari preliminare:

„1) Atunci cand un inculpat a fost condamnat de catre o instanta italiana pentru importul si detinerea in Italia de tutun strain de contrabanda, precum si pentru sustragere de la plata taxelor la frontiera si cand este condamnat ulterior de catre o instanta germana, in raport cu dobandirea bunurilor in cauza, intervenita anterior in Grecia, pentru sustragere de la plata taxelor vamale (in mod formal grecesti) de import, nascute din importul efectuat in prealabil de catre terti, urmarirea penala are ca obiect „aceleasi fapte” in sensul articolului 54 din CAAS, in masura in care inculpatul a avut de la inceput intentia, dupa ce a dobandit bunurile in Grecia, sa le transporte in Regatul Unit trecand prin Italia?

2) O pedeapsa in sensul articolului 54 din CAAS «[a] fost executata» sau este «in curs de executare»

a) atunci cand, conform legislatiei statului de condamnare, inculpatului i‑a fost aplicata pedeapsa inchisorii cu suspendare;

b) atunci cand inculpatul a fost pentru o perioada scurta de timp retinut si/sau arestat preventiv si cand, potrivit legislatiei statului de condamnare, aceasta privare de libertate va trebui dedusa din durata pedepsei inchisorii ce va fi executata ulterior?

3) a) Faptul ca, in considerarea transpunerii in dreptul intern a deciziei‑cadru […], punerea in executare a hotararii care, conform dreptului intern, a dobandit putere de lucru judecat depinde de (primul) stat de condamnare si

b) faptul ca, pentru motivul ca hotararea s-a pronuntat in lipsa, nu s‑ar impune in mod automat admiterea unei cereri de cooperare judiciara a statului de condamnare in scopul predarii persoanei condamnate sau al executarii hotararii in statul solicitat,

au vreo incidenta asupra interpretarii notiunii de executare in sensul articolului 54 din CAAS?”

Cu privire la competenta Curtii

27 Din punctul 11 din prezenta hotarare rezulta ca, in speta, in temeiul articolului 35 UE, Curtea este competenta pentru a se pronunta cu privire la interpretarea articolului 54 din CAAS si a deciziei‑cadru, in masura in care aceasta ar fi pertinenta in prezenta cauza.

Cu privire la intrebarile preliminare

Cu privire la prima intrebare

28 Prin intermediul acestei intrebari, Bundesgerichtshof solicita sa se stabileasca, in esenta, care este criteriul relevant pentru aplicarea notiunii de „aceleasi fapte” in sensul articolului 54 din CAAS si, mai precis, daca astfel de conduite ilicite, constand in dobandirea de tutun strain de contrabanda intr‑un stat contractant si in importul si detinerea aceluiasi tutun intr‑un alt stat contractant, intra sub incidenta domeniului de aplicare a acestei notiuni, in masura in care inculpatul, care a fost urmarit in cele doua state contractante, a avut de la inceput intentia de a transporta tutunul, dupa prima intrare in posesie, catre o destinatie finala traversand mai multe state contractante.

29 In acest sens, Curtea a constatat deja, pe de o parte, la punctul 36 din hotararea din 9 martie 2006, Van Esbroeck (C‑436/04, Rec., p. I‑2333), ca unicul criteriu relevant pentru aplicarea articolului 54 din CAAS este acela al identitatii actelor materiale, inteles ca existenta unui ansamblu de fapte indisolubil legate intre ele si, pe de alta parte, la punctul 42 din aceeasi hotarare, ca acest criteriu se aplica independent de incadrarea juridica a acestor fapte sau de interesul juridic protejat (a se vedea, de asemenea, hotararea din 28 septembrie 2006, Van Straaten, C‑150/05, Rec., p. I-9327, punctele 48 si 53).

30 De aici reiese, in primul rand, ca este lipsit de relevanta faptul ca inculparea domnului Kretzinger in primul stat contractant (Italia) se intemeia pe omisiunea de a declara tigarile si/sau de a plati taxele vamale nascute din importul in acest stat, in timp ce in celalalt stat contractant (Germania) inculparea privea prima intrare in posesia tutunului de contrabanda, in Grecia.
#PAGEBREAK#
31 In al doilea rand, constatarea unei identitati a actelor materiale, inteleasa ca existenta unui ansamblu de fapte indisolubil legate intre ele, trebuie sa se faca independent de interesul juridic protejat, acesta fiind susceptibil de a varia de la un stat contractant la altul.

32 Totusi, guvernele german si spaniol au sustinut in sedinta, care a avut loc ulterior pronuntarii hotararii Van Esbroeck, citata anterior, ca aplicarea criteriului intemeiat pe identitatea actelor materiale trebuie sa permita instantelor nationale competente sa ia in considerare, in egala masura, interesul juridic protejat, in cadrul aprecierii unui ansamblu de circumstante concrete.

33 In acest sens, trebuie sa se sublinieze ca, din cauza absentei armonizarii legislatiilor penale nationale, aprecieri intemeiate pe interesul juridic protejat ar fi de natura sa creeze tot atatea obstacole la libertatea de circulatie in spatiul Schengen cate sisteme penale exista in statele contractante (a se vedea hotararea Van Esbroeck, citata anterior, punctul 35).

34 Prin urmare, se impune sa se confirme faptul ca instantele nationale competente, chemate sa stabileasca daca exista identitate de acte materiale, trebuie sa se limiteze la a analiza daca acestea constituie un ansamblu de fapte indisolubil legate in timp, in spatiu, precum si prin obiectul lor (a se vedea, in acest sens, hotararea Van Esbroeck, citata anterior, punctul 38), fara a considera ca fiind relevante aprecieri intemeiate pe interesul juridic protejat.

35 In ceea ce priveste o situatie precum cea din actiunea principala, trebuie amintit ca s-a stabilit deja de catre Curte ca faptele pedepsibile constand in exportul sau importul acelorasi bunuri ilicite si urmarite in diferite state contractante la CAAS reprezinta conduite care intra sub incidenta domeniului de aplicare a notiunii de „aceleasi fapte”, in sensul articolului 54 din CAAS (a se vedea, in acest sens, hotararile Van Esbroeck, citata anterior, punctul 42, Van Straaten, citata anterior, punctul 51 si din 28 septembrie 2006, Gasparini si altii, C‑467/04, Rec., p. I‑9199, punctul 57).

36 Prin urmare, transporturi de tigari de contrabanda precum cele din actiunea principala, implicand treceri succesive de frontiere interne ale spatiului Schengen, pot constitui un ansamblu de fapte care intra sub incidenta domeniului de aplicare a notiunii de „aceleasi fapte”. Totusi, o apreciere definitiva in aceasta privinta revine instantelor nationale competente, care trebuie sa stabileasca daca actele materiale in cauza constituie un ansamblu de fapte indisolubil legate in timp, in spatiu, precum si prin obiectul lor.

37 Avand in vedere aceste considerente, se impune sa se raspunda la prima intrebare ca articolul 54 din CAAS trebuie interpretat in sensul ca:

- criteriul relevant pentru aplicarea articolului mentionat este acela al identitatii actelor materiale, inteles ca existenta unui ansamblu de fapte indisolubil legate intre ele, independent de incadrarea juridica data acestor fapte sau de interesul juridic protejat;

‑ fapte constand in dobandirea de tutun strain de contrabanda intr-un stat contractant si in importul si detinerea aceluiasi tutun in alt stat contractant, caracterizate de circumstanta ca inculpatul, care a fost urmarit in cele doua state contractante, avea de la inceput intentia de a transporta tutunul, dupa prima intrare in posesie, catre o destinatie finala traversand mai multe state contractante, reprezinta conduite care pot intra sub incidenta domeniului de aplicare a notiunii de „aceleasi fapte” in sensul articolului 54. Aprecierea definitiva in aceasta privinta revine instantelor nationale competente.

Cu privire la a doua intrebare litera a)

38 Prin intermediul acestei intrebari, instanta de trimitere solicita sa se stabileasca, in esenta, daca, in sensul articolului 54 din CAAS, trebuie sa se considere ca pedeapsa pronuntata de catre o instanta a unui stat contractant „a fost executata” sau este „in curs de executare” atunci cand un inculpat a fost condamnat la pedeapsa inchisorii cu suspendare, in conformitate cu legislatia respectivului stat contractant.

39 In primul rand, se cuvine a aminti ca, in conformitate cu articolul 54 din CAAS, interzicerea urmaririlor penale pentru aceleasi fapte nu se aplica, in cazul unei condamnari precum cea din actiunea principala, decat sub conditia ca pedeapsa „sa fi fost executata, sa fie in curs de executare sau sa nu mai poate fi executata conform legilor partii contractante care a pronuntat sentinta” (denumita in continuare „conditia executarii”).

40 In al doilea rand, se cuvine a sublinia, dupa cum doamna avocat general a procedat la punctele 44 si 45 din concluziile sale, ca mecanismul care permite judecatorului national, daca sunt intrunite conditiile legale, sa pronunte o pedeapsa cu suspendare este cunoscut in sistemele penale ale statelor contractante.
#PAGEBREAK#
41 Domnul Kretzinger, guvernele care au prezentat observatii in prezenta cauza, precum si Comisia Comunitatilor Europene sunt de acord ca trebuie sa se considere ca o persoana condamnata la pedeapsa inchisorii cu suspendarea executarii a fost urmarita, declarata vinovata si condamnata, cu toate consecintele pe care sistemul juridic respectiv le atribuie acestui fapt.

42 In acest sens, trebuie sa se constate ca pedeapsa inchisorii cu suspendarea executarii reprezinta o pedeapsa in sensul articolului 54 din CAAS intrucat sanctioneaza comportamentul ilicit al unei persoane condamnate. Respectiva pedeapsa trebuie considerata ca fiind „in curs de executare” din momentul in care condamnarea a devenit executorie si in timpul termenului de incercare. Apoi, dupa expirarea termenului de incercare, pedeapsa trebuie considerata ca „executata” in sensul aceleiasi dispozitii.

43 Aceasta interpretare, conform careia pedeapsa inchisorii cu suspendare indeplineste, de asemenea, conditia executarii, este confirmata, dupa cum au subliniat in special guvernul ceh si Comisia, de faptul ca ar fi ilogic, pe de o parte, sa se considere orice privare de libertate efectiv suportata ca o executare in sensul articolului 54 din CAAS si, pe de alta parte, sa se excluda faptul ca pedepsele cu suspendare, care sunt in mod normal pronuntate pentru infractiuni mai putin grave, pot indeplini conditia executarii cuprinsa in respectivul articol, fiind prin urmare susceptibile de a constitui obiectul unor noi urmariri.

44 In aceste conditii, trebuie sa se raspunda la a doua intrebare litera a) ca, in sensul articolului 54 din CAAS, pedeapsa pronuntata de o instanta a unui stat contractant „a fost executata” sau „este in curs de executare” atunci cand inculpatul a fost condamnat la pedeapsa inchisorii cu suspendare, in conformitate cu legislatia respectivului stat contractant.

Cu privire la a doua intrebare litera b)

45 Prin aceasta intrebare, instanta de trimitere solicita sa se stabileasca, in esenta, daca, in sensul articolului 54 din CAAS, pedeapsa pronuntata de o instanta a unui stat contractant trebuie considerata ca „executata” sau „in curs de executare” atunci cand inculpatul a fost pentru scurt timp retinut si/sau arestat preventiv si cand, potrivit legislatiei statului de condamnare, aceasta privare de libertate trebuie dedusa din durata pedepsei inchisorii ce va fi executata ulterior.

46 In acest sens, trebuie sa se analizeze daca, in ipoteza in care celelalte conditii impuse de articolul 54 din CAAS ar fi indeplinite, o perioada scurta de privare de libertate, precum retinerea si/sau arestarea preventiva, suportata inainte ca hotararea de condamnare intr-un prim stat membru sa dobandeasca putere de lucru judecat si a carei durata poate fi dedusa din cea a pedepsei pronuntate definitiv, poate avea ca efect indeplinirea anticipata a conditiei executarii si, prin urmare, excluderea unei noi urmariri intr-un al doilea stat contractant.

47 In cursul sedintei, domnul Kretzinger a aratat mai ales faptul ca, in general, intr-un caz precum cel din actiunea principala, in care statul contractant de condamnare nu a pus in executare pedeapsa inchisorii fara sa existe temeiuri juridice care sa-l impiedice, conditia executarii nu mai este aplicabila de la introducerea in domeniul comunitar a acquis-ului Schengen.

48 In schimb, cele sapte guverne care au depus observatii scrise in fata Curtii, precum si Comisia au aratat ca perioadele de retinere si de arestare preventiva nu trebuie considerate in mod automat ca executare a unei pedepse in sensul articolului 54 din CAAS.

49 In acest sens, trebuie aratat ca din insasi redactarea respectivului articol reiese ca acesta nu poate fi aplicat inainte ca in privinta persoanei in cauza „[sa se pronunte] o hotarare definitiva”. Or, trebuie sa se constate ca in cursul unei proceduri judiciare retinerea, ca si arestarea preventiva intervin inainte de ramanerea definitiva a hotararii.

50 Din acest fapt reiese, dupa cum a aratat doamna avocat general la punctul 59 din concluziile sale, ca articolul 54 din CAAS nu se poate aplica unor astfel de perioade de privare de libertate, chiar daca acestea trebuie luate in calcul, in temeiul legislatiei nationale, in ceea ce priveste executarea ulterioara a unei eventuale pedepse cu inchisoarea.
#PAGEBREAK#
51 Aceasta interpretare este confirmata, dupa cum au observat guvernele german, spaniol si austriac, precum si Comisia, de faptul ca finalitatea arestarii preventive este foarte diferita de cea a conditiei executarii, prevazute de articolul 54 din CAAS. Intr-adevar, in timp ce finalitatea primei este mai degraba preventiva, cea a celei de-a doua este de a evita ca o persoana care a fost judecata definitiv intr-un prim stat contractant sa nu mai poata fi urmarita pentru aceleasi fapte si sa ramana, prin urmare, nepedepsita atunci cand primul stat de condamnare nu a pus in executare pedeapsa hotarata.

52 In consecinta, trebuie sa se raspunda la a doua intrebare litera b) ca, in sensul articolului 54 din CAAS, pedeapsa pronuntata de catre o instanta a unui stat contractant nu trebuie considerata ca „executata” sau „in curs de executare” atunci cand inculpatul a fost pentru scurt timp retinut si/sau arestat preventiv si cand, in conformitate cu legislatia statului de condamnare, aceasta privare de libertate trebuie dedusa din durata pedepsei inchisorii ce va fi executata ulterior.

Cu privire la a treia intrebare
53 Prin intermediul celei de-a treia intrebari, instanta de trimitere solicita sa se stabileasca, in esenta, daca si in ce masura dispozitiile deciziei-cadru au vreo consecinta asupra interpretarii notiunii de „executare” in sensul articolului 54 din CAAS.

54 Pentru a se raspunde la aceasta intrebare, trebuie sa se precizeze, cu titlu liminar, ca, intrucat decizia-cadru a fost transpusa in Germania, producand efecte de la 2 august 2006, executarea unui mandat european de arestare este din nou posibila si, prin urmare, nu se poate exclude in mod automat faptul ca dispozitiile acestei decizii-cadru pot avea vreo consecinta in actiunea principala.

55 In plus, din articolul 32 din decizia-cadru reiese ca aceasta se aplica cererilor privind fapte care, precum cele din actiunea principala, sunt savarsite inainte de expirarea termenului de transpunere a acestei decizii, si anume 1 ianuarie 2004, sub conditia ca statul membru de executare sa nu fi facut o declaratie in care sa indice faptul ca va continua sa examineze aceste cereri in conformitate cu sistemul de extradare aplicabil inaintea acestei date. Se pare ca Republica Federala Germania nu a facut o astfel de declaratie.

Cu privire la a treia intrebare litera a)
56 Prin aceasta intrebare, instanta de trimitere solicita sa se stabileasca, in esenta, daca faptul ca un stat membru poate sa emita, in temeiul deciziei-cadru, un mandat european de arestare in scopul arestarii unei persoane in privinta careia s-a pronuntat o hotarare definitiva de condamnare in dreptul sau intern si al executarii acestei hotarari are vreo consecinta asupra interpretarii notiunii de „executare” in sensul articolului 54 din CAAS.

57 In cursul sedintei, domnul Kretzinger a sustinut ca posibilitatea juridica pe care decizia-cadru o acorda statului de condamnare, de a emite un mandat european de arestare in scopul punerii in executare a unei hotarari definitive are drept consecinta considerarea ca indeplinita a conditiei executarii, motiv pentru care instantele competente din Germania nu ar putea sa il mai urmareasca.

58 In schimb, cele sapte guverne care au depus observatii scrise, precum si Comisia sunt de parere ca decizia-cadru nu influenteaza in niciun fel interpretarea articolului 54 din CAAS si contesta faptul ca singura posibilitate conferita statului de condamnare de a emite un mandat european de arestare ar putea prin ea insasi fi suficienta pentru indeplinirea conditiei executarii, care impune ca pedepsele sa fie efectiv executate.

59 In acest sens, trebuie sa se constate ca interpretarea articolului 54 din CAAS preconizata de domnul Kretzinger este contrara chiar modului de redactare a acestei dispozitii, care, in afara de existenta unei condamnari definitive pentru aceleasi fapte, impune in mod explicit indeplinirea si a conditiei executarii.

60 Aceasta conditie a executarii nu poate, prin definitie, sa fie indeplinita atunci cand, cum este cazul in actiunea principala, se emite un eventual mandat european de arestare dupa o hotarare de condamnare intr-un prim stat membru tocmai in scopul asigurarii executarii unei pedepse cu inchisoarea care nu a fost inca executata in sensul articolului 54 din CAAS.
#PAGEBREAK#
61 Aceasta constatare este confirmata chiar de decizia-cadru care, in articolul 3 alineatul (2), obliga statul membru solicitat sa refuze executarea unui mandat european de arestare atunci cand, din informatiile puse la dispozitia autoritatii judiciare de executare, rezulta ca persoana cautata a fost judecata definitiv pentru aceleasi fapte de catre un stat membru si ca, in caz de condamnare, conditia executarii este indeplinita.

62 Mai mult, dupa cum au aratat guvernele spaniol si austriac, precum si Comisia, acest rezultat este confirmat de faptul ca interpretarea articolului 54 din CAAS nu poate depinde de dispozitiile deciziei-cadru fara a da nastere unei nesigurante juridice care ar rezulta, pe de o parte, din faptul ca statele membre obligate de decizia-cadru nu sunt tinute toate de CAAS, care, in plus, se aplica unor state terte si, pe de alta parte, din imprejurarea ca sfera de aplicare a mandatului european de arestare este limitata, ceea ce nu este cazul pentru articolul 54 din CAAS, care este valabil pentru toate infractiunile pedepsite de catre statele care au aderat la aceasta conventie.

63 Prin urmare, faptul ca o pedeapsa cu inchisoarea definitiva poate fi eventual executata in statul de condamnare ca urmare a predarii de catre un alt stat a unei persoane condamnate nu poate afecta interpretarea notiunii de „executare” in sensul articolului 54 din CAAS.

64 Se cuvine deci sa se raspunda la a treia intrebare litera a) ca faptul ca un stat membru in care o persoana a facut obiectul unei hotarari definitive de condamnare in dreptul intern poate emite un mandat european de arestare pentru arestarea acestei persoane in scopul executarii acestei hotarari in temeiul deciziei-cadru nu poate avea vreo consecinta asupra interpretarii notiunii de „executare” in sensul articolului 54 din CAAS.

Cu privire la a treia intrebare litera b)
65 Prin cea de-a treia intrebare litera b), instanta de trimitere solicita sa se stabileasca, in esenta, daca, in cadrul regimului consacrat prin articolul 5 alineatul (1) din decizia-cadru, faptul ca statul membru nu este tinut in mod automat sa execute un mandat european de arestare, emis in vederea executarii unei hotarari pronuntate in lipsa, are vreo consecinta asupra interpretarii notiunii de „executare” in sensul articolului 54 din CAAS.

66 In acest sens, se cuvine sa se constate ca, dupa cum reiese din punctele 59-64 din prezenta hotarare, posibilitatea lasata unui stat membru de a emite un mandat european de arestare nu are nicio consecinta asupra interpretarii notiunii de „executare” in sensul articolului 54 din CAAS. Or, dupa cum au aratat intemeiat guvernul spaniol si Comisia, in circumstante precum cele descrise in actiunea principala, faptul ca hotararea invocata in sprijinul unui eventual mandat european de arestare a fost pronuntata in lipsa nu este de natura sa infirme aceasta constatare.

67 Reiese ca, in prezenta cauza, nu este necesar sa se analizeze chestiunea daca o hotarare pronuntata in lipsa, a carei forta executorie poate fi subordonata unor conditii in temeiul articolului 5 alineatul (1) din decizia-cadru, trebuie considerata ca o „hotarare definitiva” in sensul articolului 54 din CAAS.

68 Prin urmare, nu mai trebuie sa se raspunda la a treia intrebare litera b).
#PAGEBREAK#
Cu privire la cheltuielile de judecata

69 Intrucat procedura are, in raport cu partile din actiunea principala, caracterul unui incident invocat in fata instantei de trimitere, este de competenta acesteia sa se pronunte cu privire la cheltuielile de judecata. Cheltuielile efectuate pentru a depune observatii in fata Curtii, altele decat cele ale partilor, nu pot face obiectul unei rambursari.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declara:

1) Articolul 54 din Conventia de punere in aplicare a Acordului Schengen din 14 iunie 1985 intre guvernele statelor din Uniunea Economica Benelux, Republicii Federale Germania si Republicii Franceze privind eliminarea treptata a controalelor la frontierele comune, semnata la 19 iunie 1990 la Schengen, trebuie interpretat in sensul ca:

– criteriul relevant pentru aplicarea articolului mentionat este cel al identitatii actelor materiale, inteles ca existenta unui ansamblu de fapte indisolubil legate intre ele, independent de incadrarea juridica a acestor fapte sau de interesul juridic protejat;

– fapte constand in dobandirea de tutun strain de contrabanda intr‑un stat contractant si in importul si detinerea aceluiasi tutun in alt stat contractant, caracterizate de circumstanta ca inculpatul, care a fost urmarit in cele doua state contractante, avea de la inceput intentia de a transporta tutunul, dupa prima intrare in posesie, catre o destinatie finala, traversand mai multe state contractante, reprezinta conduite care pot intra sub incidenta domeniului de aplicare a notiunii de „aceleasi fapte” in sensul articolului 54. Aprecierea definitiva in aceasta privinta revine instantelor nationale competente.

2) In sensul articolului 54 din Conventia de punere in aplicare a acordului Schengen, pedeapsa pronuntata de o instanta a unui stat contractant „a fost executata” sau „este in curs de executare” atunci cand inculpatul a fost condamnat la pedeapsa inchisorii cu suspendare, in conformitate cu legislatia respectivului stat contractant.

3) In sensul articolului 54 din Conventia de punere in aplicare a acordului Schengen, pedeapsa pronuntata de o instanta a unui stat contractant nu trebuie considerata ca „executata” sau „in curs de executare” atunci cand inculpatul a fost pentru scurt timp retinut si/sau arestat preventiv si cand, in conformitate cu legislatia statului de condamnare, aceasta privare de libertate trebuie dedusa din durata pedepsei inchisorii ce va fi executata ulterior.

4) Faptul ca un stat membru in care o persoana a facut obiectul unei hotarari definitive de condamnare in dreptul intern poate emite un mandat european de arestare pentru arestarea acestei persoane in scopul executarii acestei hotarari in temeiul Deciziei‑cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre nu poate avea vreo consecinta asupra interpretarii notiunii de „executare” in sensul articolului 54 din Conventia de punere in aplicare a acordului Schengen.

Nota Avocatnet.ro: Numai legislatia din editita printata a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene poate fi considerata autentica.