Din cauza diminuarii veniturilor bugetare incasate, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a anuntat masuri de intensificare a actiunilor de control si supravegherea mai stricta a obligatiilor fiscale declarate si neachitate la scadenta, urmata de actiuni de executare silita prin popriri bancare sau popriri la terti.
Colectarea, in scadere fata de 2008
Potrivit unui comunicat remis joi Avocatnet.ro, ANAF a realizat in luna ianuarie 2009
venituri bugetare in valoare de peste 13,5 miliarde de lei, din care bugetul de stat a insumat 9,24 miliarde de lei, bugetul asigurarilor sociale 2,76 milarde de lei, bugetul asigurarilor pentru somaj 125,4 milioane de lei, iar restul au fost incasate la bugetul Fondului national unic de asigurari de sanatate.
Din totalul realizarilor la bugetul de stat, 1,16 miliarde lei sunt venituri din impozitul pe profit, 1,77 miliarde lei provin din impozitul pe venit, 4,29 miliarde de lei reprezinta TVA, in timp ce accizele au insumat 1,28 miliarde lei, iar taxele vamale 44,66 milioane de lei.
Conform datelor furnizate de ANAF, analiza situatiei privind sumele declarate reprezentand obligatiile de plata in luna ianuarie 2009, comparativ cu cele declarate in luna ianuarie 2008, arata ca sumele declarate reprezentand obligatiile de plata in ianuarie 2009 au fost
cu 3,26% mai mici fata de cele declarate in perioada similara a anului 2008.
Cauze: Criza financiara si creditele bancare
"Principalele cauze care au determinat diminuarea veniturilor bugetare incasate in luna ianuarie 2009 sunt: influenta modificarii indicatorilor macroeconomici ca urmare a resimtirii si in economia romaneasca a efectelor crizei financiare mondiale, cresterea prudentei in contractarea de credite pentru achitarea obligatiilor bugetare in cazul contribuabililor cu lichiditati insuficiente, precum si a inaspririi conditiilor de acordare a unor astfel de imprumuturi de catre banci", se arata in comunicatul ANAF.
"O alta cauza ar fi faptul ca accesul la credite este un proces indelungat, iar comportamentul fiscal este influentat de acesta, dobanzile bancare si costurile accesarii unui credit sunt cu mult mai mari si necesita garantii, comparativ cu consecintele pecuniare in cazul neachitarii obligatiilor fiscale", explica ANAF.
Solutia: Controale si executari silite
Pentru a creste nivelul de colectare a veniturilor bugetare, ANAF si-a propus supravegherea stricta a obligatiilor fiscale declarate si neachitate la scadenta, urmata de actiuni de executare silita prin popriri bancare sau popriri la terti.
Alte masuri care vor fi luate de ANAF vizeaza intensificarea supravegherii si a controalelor la societatile care desfasoara activitati in domeniile economice cu risc de evaziune ridicat, urmarirea permanenta a activitatii desfasurate in cadrul dosarelor de insolventa, in vederea distribuirii operative a sumelor realizate de lichidatori, si realizarea de venituri prin cesiunea creantelor fiscale detinute de ANAF asupra debitorilor.
_____
Pe aceeasi tema, puteti citi:
Evaziunea fiscala, in vizorul ANAF
Comentarii articol (30)