Prin intermediul Hotărârii nr. 97/2016, UNBR a stabilit măsurile privind organizarea examenului de admitere în avocatură, ce a avut loc la data de 12 septembrie.
În cursul zilei de joi, UNBR a publicat rezultatele finale obținute de candidați, acestea fiind disponibile aici (stagiari) și aici (definitivi). Concret, deoarece toate contestațiile candidaților au fost respinse, rezultatele inițiale au devenit automat rezultatele finale ale examenului.
Candidații au fost arondați pentru susținerea examenului în raport de baroul la care s-a depus cererea de înscriere și la care, în caz de primire în profesie, candidații care promovează examenul sunt obligați să se înscrie. Concret, proba scrisă a fost susținută în București, Brașov, Cluj-Napoca, Craiova, Galați, Iași și Timișoara.
Candidații și-au putut depune cererile de înscriere la examenul de primire în profesia de avocat în perioada 19 iulie - 17 august, iar UNBR a publicat lista finală a celor care au trecut cu bine de verificarea dosarelor în Hotărârea nr. 4/2016, ce poate fi găsită aici. Pentru dobândirea titlului de avocat stagiar, au fost validați 3.484 de candidați, în timp ce 173 de persoane care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii au fost, de asemenea, validate.
Cererea de înscriere la examen trebuia să fie însoțită de o declarație din care să rezulte că, în cazul în care va fi declarat admis, candidatul înţelege că nu poate să se înscrie în alt barou decât cel la care a depus cererea de înscriere la examen. Concret, dosarul de înscriere la examen trebuia să fie format dintr-o cerere de înscriere și din mai multe acte, după cum urmează:
- certificatul de naştere, în copie certificată pentru conformitate;
- actul de identitate, în copie;
- diploma de licenţă în copie legalizată (în cazul în care diploma de licenţă a fost obţinută după anul 1995, se depunea şi copia legalizată a foii matricole eliberată de facultatea absolvită);
- dovada de plată a taxei de înscriere la examen, în original;
- certificatul de cazier judiciar, eliberat cu cel mult 15 zile înainte de data depunerii cererii;
- certificat privind starea de sănătate a candidatului, incluzând şi o evaluare psihiatrică;
- certificat eliberat de baroul competent în care solicitantul a mai fost înscris în profesie, care să ateste cauzele încetării calităţii de avocat ori, dacă este cazul, motivele respingerii unei cereri anterioare de primire în profesie.
Important! Pentru sesiunea din luna curentă, taxa de examen a fost de 1.000 de lei, se arăta în Hotărârea UNBR nr. 97/2016. Aceasta se restituie candidaţilor care nu s-au prezentat la susţinerea examenului din motive obiective, justificate cu acte doveditoare, precum şi candidaţilor retraşi anterior afişării listelor cu rezultatele verificării îndeplinirii condiţiilor de participare la examen.
Candidații au avut de rezolvat o grilă cu 100 de întrebări
Examinarea candidaților la examenul de primire în profesie pentru dobândirea calității de avocat stagiar și pentru persoanele care au susținut examenul de definitivat în alte profesii juridice a constat într-o probă de tip test-grilă.
În cazul examenului de primire în profesia de avocat şi de admitere în cadrul INPPA (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar), candidaților le-au fost verificate cunoştinţele juridice prin susţinerea unei probe tip grilă. Subiectele au putut avea și caracter aplicativ, constând în rezolvarea unor cazuri practice pe baza cunoştinţelor teoretice.
În ceea ce privește examenul de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice în vederea dobândirii titlului profesional de avocat definitiv, acestea au primit niște subiecte care urmăreau „verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice privind organizarea, exercitarea şi deontologia profesiei de avocat precum şi deprinderile şi aptitudinile acestora privind aplicarea în practică, în forme şi modalităţi specifice exercitării profesiei de avocat, a cunoştinţelor teoretice, a doctrinei şi a jurisprudenţei din materiile de examen”.
Potrivit Hotărârii UNBR nr. 98/2016, testul grilă a fost format din 100 de întrebări din cinci materii: organizarea și exercitarea profesiei de avocat, drept civil, drept procesual civil, drept penal și drept procesual penal. Pentru rezolvarea testului, candidații au avut la dispoziție maximum patru ore de la momentul încheierii distribuirii testelor.
În ceea ce privește notarea, este bine de știut că fiecare răspuns corect a fost evaluat cu un punct, iar candidații au fost declarați admiși numai dacă au obținut cel puțin zece puncte la fiecare disciplină în parte și un punctaj total de cel puțin 70 de puncte.