Persoanele juridice înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului și autorizate potrivit legii trebuie să țină registrul unic de control, care se obține, contra cost, numai de la direcțiile generale ale finanțelor publice. Obligația este prevăzută de Legea nr. 252/2003 privind registrul unic de control, în care este precizat că, pentru ceilalți contribuabili, documentul este opțional.
În registrul unic de control sunt evidențiate, practic, toate verificările desfășurate la contribuabili de către organele de control ale statului. Este vorba, în principal, de controalele ce au legătură cu domeniile financiar-fiscal, sanitar, fitosanitar, urbanism, calitatea în construcții, protecția consumatorului, protecția muncii, inspecția muncii și protecția împotriva incendiilor.
Registrul unic de control trebuie prezentat inspectorilor înainte de desfășurarea unui control, pentru înscrierea anumitor informații. „Organele de control au obligația de a consemna în registru, înaintea începerii controlului, următoarele elemente: numele și prenumele persoanelor împuternicite de a efectua controlul, unitatea de care aparțin, numărul legitimației de control, numărul și data delegației/ordinului de deplasare, obiectivele controlului, perioada controlului, perioada controlată, precum și temeiul legal în baza căruia se efectuează controlul. Organele de control (...) sunt obligate ca înainte de începerea acțiunii de control să consulte actele de control încheiate anterior, care au legătură cu domeniul lor de activitate, pentru a cunoaște constatările făcute, măsurile stabilite și stadiul îndeplinirii lor”, este explicat în lege.
După consemnarea informațiilor respective în registru, inspectorii pot începe verificările (dacă documentul nu este prezentat de firmă, verificarea este, totuși, efectuată, consemnându-se în actul de control cauzele neprezentării). Apoi, după verificare, în registrul unic de control trebuie înscrise numărul și data actului de control întocmit. Pentru evidențierea verificării, este nevoie de semnătura reprezentantului legal al contribuabilului și de cea a organului de control.
Nu prezinți registrul? Amenda ajunge până la 2.000 de lei
Registrul unic de control poate fi cumpărat, așa cum scriam mai sus, de la direcțiile generale ale finanțelor publice (de la cea din raza sediului social, mai precis), iar firmele nou-înființate trebuie să-l achiziționeze în cel mult 30 de zile de la data înregistrării, se arată în Legea nr. 252/2003.
„Registrul unic de control se eliberează, contra cost, de direcțiile generale ale finanțelor publice din raza teritorială unde își are sediul social contribuabilul, pe baza certificatului de înregistrare, în cazul comercianților, și pe baza certificatului de înregistrare fiscală, în cazul celorlalte categorii de contribuabili”, prevede actul normativ, cu precizarea că registrul este tipărit de Imprimeria Națională.
Firmele care nu-și cumpără documentul, de la direcțiile generale ale finanțelor publice din zona sediului social, în termenul legal amintit riscă să fie sancționate cu o amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei. Referitor la neprezentarea registrului unic de control la cererea inspectorilor, legea stabilește că amenda este cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei.
Registrul unic de control trebuie numerotat și sigilat, iar păstrarea acestuia revine în sarcina reprezentantului legal al unității verificate sau a înlocuitorului acestuia. Totodată, de reținut este că actul trebuie ținut la sediul social, dar și la fiecare sediu secundar pentru care s-au eliberat avize/autorizații și/sau acorduri de funcționare.
Important! Atunci când este vorba de controale prin care se dorește depistarea muncii la negru, Codul muncii prevede că inspectorii de muncă trebuie să completeze registrul unic de control după efectuarea verificării.
Comentarii articol (8)