Ce trebuie să știi atunci când vrei să angajezi un avocat?

Tot ce ne interesează în legătură cu profesia de avocat se regăsește în două acte normative de bază: Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) nr. 64/2011. O serie de alte acte normative, precum codurile de procedură civilă și penală, reglementează, în plus, drepturi și obligații specifice ale avocatului, în raport cu anumite situații.

Oricare ar fi motivul pentru care am ales să apelăm la un avocat, este de cele mai multe ori în beneficiul nostru să o facem, mai ales acolo unde cunoștințele noastre despre lege sau anumite proceduri se limitează. Într-un proces civil, spre exemplu, deși reprezentarea sau asistarea prin avocat nu mai este obligatorie nici măcar în recurs, așa cum a stabilit Curtea Constituțională, ne vom da seama foarte repede că a ne reprezenta singuri interesele poate fi în defavoarea noastră. Mai mult decât atât, Codul de procedură civilă prevede că acele cauze unde părțile sunt reprezentate prin avocat (sau consilier juridic) au prioritate pe ordinea de zi a ședinței.

În procesele penale însă, inculpatul are nevoie, în anumite situații prevăzute expres de lege, de un apărător - ales de inculpat sau din oficiu -, iar impunerea acestei obligații are legătură, în primul rând, cu interesele inculpatului (minor, de exemplu).

Cu toate acestea, o persoană are dreptul să-și aleagă în mod liber avocatul. Atâta timp cât un justițiabil are posibilitatea să-și aleagă un (alt) avocat, el nu poate fi constrâns să continue în a fi reprezentat sau asistat de altcineva, oricare ar fi circumstanțele. Nici dacă avocatul ales inițial de client își substituie pe altcineva în serviciile clientului său, din motive obiective, clientul nu poate fi constrâns să fie reprezentat sau asistat de noul avocat.

Numai avocații activi, înscriși în barouri, ne pot reprezenta

Ne alegem avocatul în primul rând prin prisma ariei sale de practică, a experienței, dar și a costurilor pe care onorariul și cheltuielile aferente le implică în bugetul nostru. Trebuie să fim însă vigilenți în privința avocaturii clandestine. Altfel spus, trebuie să ne asigurăm că cel care ne oferă serviciile de asistență juridică are (încă) dreptul de a exercita profesia și nu o exercită clandestin.

În cazul reprezentării în instanță, judecătorul are obligația să verifice dacă cel care ne reprezintă sau ne asistă îndeplinește condițiile prevăzute de lege, ceea ce înseamnă că lipsa noastră de vigilență este suplinită, măcar teoretic, în acest caz, de cea a instanței. Sunt anumite situații în care inclusiv un avocat înscris în tabloul baroului din care face parte nu ne poate reprezenta: avocații stagiari, spre exemplu, nu au posibilitatea de a pune concluzii în instanță în orice condiții.

Legea dispune că profesia de avocat se exercită numai de către avocaţii înscrişi în tabloul baroului din care fac parte, barou component al UNBR. Pentru a verifica aceste aspecte, persoana interesată poate consulta tabloul avocaților, în cadrul fiecărui barou în parte. De altfel, cei care “exercită” profesia de avocat în afara acestor prevederi legale săvârșesc infracțiunea de exercitare fără drept a unei profesii, conform Codului penal. Actele specifice profesiei de avocat, efectuate în mod public de o astfel de persoană, sunt nule dacă s-a produs o vătămare ce nu poate fi remediată în alt mod, în afară de cazul în care modul de îndeplinire a acestora a fost de natură să producă o eroare comună cu privire la calitatea celui care le-a săvârșit.

Contractul de asistență juridică, baza raporturilor client-avocat

Un avocat poate asista o anumită persoană (sau mai multe) în baza unui contract scris de asistență juridică. Dacă este legal încheiat, contractul reprezintă titlu executoriu și este, înainte de toate, un mijloc de probă pentru raporturile client-avocat, dar și o bază pentru mandatul pe care clientul îl dă avocatului. Contractul trebuie să îndeplinească toate condiţiile cerute de lege pentru încheierea valabilă a unei convenții (condiții referitoare la capacitatea părților, la consimțământ, la obiectul și cauza contractului, așa cum sunt prevăzute în Codul civil).

Este important ca acest contract să aibă o formă scrisă pentru că, așa cum scrie și în lege, altfel nu poate fi probat. Totuși, un contract de asistență juridică poate fi încheiat și astfel:

• prin mijloace de comunicare la distanță: în acest caz, data încheierii contractului este data la care a intervenit acordul de voinţă între avocat şi client; se prezumă că avocatul a luat cunoștință de încheierea contractului la una dintre următoarele date:
  • la data la care contractul a sosit prin fax sau e-mail (semnătură electronică) la sediul profesional al avocatului; dacă transmisiunea prin fax are loc după ora 19:00, se prezumă că avocatul a luat cunoştinţă în ziua lucrătoare următoare zilei transmisiunii;
  • la data primirii contractului semnat prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire;
• printr-o scrisoare de angajament: prin care se indică raporturile juridice dintre avocat şi destinatarul scrisorii, inclusiv serviciile avocaţiale şi onorariul, semnată de avocat şi transmisă clientului; în cazul în care clientul semnează scrisoarea sub orice menţiune expresă de accept a conţinutului scrisorii, aceasta dobândeşte valoarea unui contract de asistenţă juridică;
• în mod tacit: dacă clientul a achitat onorariul menţionat în cuprinsul acestuia, achitarea acestui onorariu semnificând acceptarea contractului de către client, caz în care data încheierii contractului este considerată a fi data menţionată în cuprinsul contractului;
• în formă verbală, dar numai în mod excepțional: în acest caz, contractul în formă scrisă trebuie încheiat apoi în cel mai scurt timp posibil.

Contractul dintre client și avocat poate fi modificat, însă numai de comun acord. Pentru aceasta, se vor avea în vedere atât dispozițiile Legii nr. 51/1995 și ale Statutului avocatului, cât și prevederile din contract. Un avocat nu poate să prevadă niciodată în contract faptul că modificările sale pot fi aduse în mod unilateral (adică doar de către avocat, fără o acceptare a clientului).

De asemenea, oricare dintre părți poate să renunțe la contract, însă renunţarea unilaterală a clientului nu îl scutește de plata onorariului cuvenit pentru serviciile avocațiale prestate, și nici de rambursarea cheltuielilor pe care avocatul le-a făcut în interesul clientului. Cu alte cuvinte, nu putem renunța la avocat pentru motivul că nu suntem satisfăcuți de prestațiile acestuia și “să-l sancționăm” prin neachitarea serviciilor pe care a apucat să ni le facă.

Oricare ar fi forma finală a contractului, acesta trebuie să cuprindă în mod obligatoriu:

• datele de identificare ale avocatului (forma de exercitare a profesiei, denumirea, sediul profesional şi reprezentantul acesteia);
• datele de identificare ale clientului: se indică persoana reprezentantului legal, precum şi mandatarul clientului, dacă este cazul;
• obiectul contractului, care poate fi limitat la una sau mai multe dintre activităţile prevăzute de Legea nr. 51/1995 ori poate avea caracter general, dând dreptul avocatului la acte de administrare şi conservare a patrimoniului clientului;
• onorariul;
• atestarea identităţii clientului sau a reprezentantului acestuia;
• modul de soluţionare a litigiilor între avocat şi client;
• semnăturile părţilor.

Avocatul nu se obligă să obțină un rezultat, ci să încerce să-l obțină

Dintre efectele contractului de asistență juridică, o să aducem în prim-plan unul deosebit de important: dacă avocatul s-a angajat să asiste și/sau să reprezinte un client într-o procedură legală, avocatul își asumă obligații de diligență.

Prin obligații de diligență (sau de mijloace) înțelegem acele obligaţii care constau în îndatorirea celui care s-a obligat de a depune toată stăruinţa pentru atingerea unui anumit rezultat, fără a se obliga la însuşi rezultatul respectiv. Cu alte cuvinte, avocatul încearcă, prima suma cunoștințelor, experienței, profesionalismului, și a tuturor celorlalte calități ale sale, să ajungă la rezultatul dorit de clientul său, însă niciodată nu se obligă tocmai la rezultatul respectiv.

Astfel, “avocatul este dator să studieze temeinic cauzele care i-au fost încredinţate, angajate sau din oficiu, să se prezinte la fiecare termen la instanţele de judecată sau la organele de urmărire penală ori la alte instituţii, conform mandatului încredinţat, să manifeste conştiinciozitate şi probitate profesională, să pledeze cu demnitate faţă de judecători şi de părţile din proces, să depună concluzii scrise sau note de şedinţă ori de câte ori natura sau dificultatea cauzei cere aceasta ori instanţa de judecată dispune în acest sens. Nerespectarea imputabilă a acestor îndatoriri profesionale constituie abatere disciplinară”, prevede Legea avocaților.

În mod special, avocatului îi revine o datorie de a păstra secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredințat, cu excepția cazurilor prevăzute expres de lege. Orice comunicare sau corespondenţă profesională între avocaţi, între avocat şi client, între avocat şi organele profesiei, indiferent de forma în care a fost făcută, este confidenţială. În plus, contactul dintre avocat şi clientul său nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ al statului.

Avocatul poate percepe mai multe tipuri de onorariu

Pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său și care se estimează anticipat. Cheltuielile se socotesc pe măsură ce sunt efectuate și pot să fie suplimentate de către părți, prin acte adiționale.

Potrivit Statutului avocatului, onorariile sunt stabilite în raport cu dificultatea, cu amploarea sau cu durata cazului, însă actul normativ ne oferă mai mulți indicatori pentru aprecierea onorariului (de exemplu, timpul și volumul de muncă, notorietatea avocatului, presiunea timpului, specializarea, efectele financiare în buzunarul clientului, etc.).

După felul în care sunt stabilite, un avocat poate să perceapă mai multe tipuri de onorarii: onorariul orar (sumă fixă, convenită de avocat pentru fiecare oră de servicii profesionale pe care le prestează clientului său), onorariul fix (sau forfetar, tot sub forma unei sume fixe, dar care de data aceasta se stabilește global), onorarii periodice (inclusiv sub formă forfetară) și onorariul de succes (pe care poate să îl solicite, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat clientului și care poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix). Doar onorariul orar și fix se datorează indiferent de rezultatul obținut. În plus, în cauzele penale, onorariul de succes nu poate fi perceput decât în legătură cu latura civilă a procesului, dar nicidecum cu cea penală.

Principiul este că onorariul se stabilește în mod liber de către client și avocatul său, în limitele legii și ale Statutului, care interzice expres fixarea de onorarii minime, recomandate sau maxime. Onorariile se determină şi se prevăd în contractul de asistenţă juridică la data încheierii acestuia între avocat şi client, înainte de începerea asistenţei şi/sau a reprezentării clientului. În fapt, onorariul va fi stabilit inițial, înainte ca avocatul să-și desfășoare activitatea pentru clientul său, și este plătit, de cele mai multe ori, tot înainte de acest moment.

În orice caz, dacă clientul datorează avocatului restanţe din onorarii şi din cheltuielile făcute în interesul acestuia, avocatul are drept de retenţie asupra bunurilor încredinţate de către client, cu excepţia înscrisurilor originale care i-au fost puse la dispoziţie și pe care trebuie să le returneze la final.

Notă: La cererea oricăreia dintre părţi, contestaţiile şi reclamaţiile privind onorariile se soluţionează de decanul baroului, prin decizie motivată, după ascultarea părţilor. Decizia decanului poate fi atacată apoi la consiliul baroului, de către partea interesată.

Ce este „pactul de quota litis” și de ce sunt interzise onorariile sub această formă?

Prin Statut este prevăzută interdicția avocatului de a-și fixa onorariile în baza unui "pact de quota litis" (în traducere din latină, "înțelegere privind cota din litigiu" - n. red.) . “Pactul de quota litis este o convenţie încheiată între avocat şi clientul său înainte de soluţionarea definitivă a unei cauze, convenţie care fixează exclusiv totalitatea onorariilor avocatului în funcţie de rezultatul judiciar al cauzei, indiferent dacă aceste onorarii constau într-o sumă de bani, un bun sau orice altă valoare”.

Printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ), în care aceasta se pronunța cu privire la existența și valabilitatea unui astfel de pact (Decizia nr. 2131/2013), Curtea a reținut faptul că nu este admisibil, potrivit legii, ca un avocat să stabilească un onorariu, înainte de soluționarea definitivă a unei cauze, sub forma unei sume globale și care să depindă exclusiv de rezultatul obținut. Același lucru se poate spune și despre stabilirea unui onorariu fix cu o valoare foarte mică în comparație cu valoarea stabilită pentru onorariul de succes. Un onorariu trebuie să îndeplinească condiția proporționalității, raportat la natura și complexitatea cauzei, dar și condiția echitabilității, pentru a putea să fie considerat onorariu de succes. Cu alte cuvinte, avocatul trebuie să fie remunerat într-un mod obiectiv, raportat la munca pe care o depune și nu exclusiv la rezultatul cauzei.

Așa cum am precizat mai sus, avocatul are dreptul la un onorariu de bază, fix sau orar, urmând ca onorariul de succes să fie încasat în mod suplimentar, dacă rezultatul dorit este atins. Onorariul de succes poate fi stabilit atât ulterior, cât și la același moment cu onorariul fix sau orar, însă motivele în baza cărora sunt solicitate cele două tipuri de onorarii sunt distincte. Un avocat poate să nu solicite onorariul de succes, dar cel mai probabil îl va solicita pe cel fix sau orar. Totodată, clientul nu va rămâne niciodată dator să-i achite avocatului onorariul de succes, dacă succesul nu a fost atins.