Firmele și autoritățile publice vor putea încheia contracte de internship cu tinerii de cel puțin 16 ani, potrivit Legii privind internshipul nr. 176/2018, în vigoare din 18 august. Prin intermediul stagiilor de practică, aceștia din urmă vor putea să dobândească experiență în muncă, cunoștințe teoretice și practice, dar vor fi și plătiți pentru lunile de stagiu (cel mult șase).
În forma inițial discutată a acestei legi, se prevedea că angajatorii vor trebui să plătească pentru interni contribuții la sănătate, fără să se precizeze nimic despre impozit. În forma adoptată, lucrurile s-au modificat și a rămas doar ideea că indemnizația de internship este considerată venit impozabil, la fel ca salariile.
"(...) indemnizaţia pentru internship – suma de bani lunară la care are dreptul internul, ca urmare a participării acestuia la programul de internship, supusă prevederilor art. 61 lit. b) (venituri din salarii și asimilate salariilor - n.red.) şi art. 76 alin. (2), lit.s) (unde sunt definite veniturile din salarii - n.red.) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal", se prevede în Legea internshipului.
Nu se mai precizează nimic altceva în legătură cu obligațiile fiscale pentru aceste venituri. Singura completare a legii e că organizația gazdă a internshipului va trebui să asigure și condițiile de sănătate și securitate în muncă, așa cum se cere în legislația specifică.
Internshipul va trebui să se facă obligatoriu în baza unui contract (altfel, angajatorii vor risca amenzi de până la 20.000 de lei), pe care entitățile (”organizații gazdă”, în termenii proiectului) vor trebui să le înregistreze într-un registru special. Același act normativ impune însă și un cuantum minim al indemnizației de internship: cel puţin 50% din salariul de bază minim brut (adică 1.900 de lei), acordată proporţional cu numărul de ore de activitate desfăşurată.
Nu se precizează însă dacă acest cuantum minim e referitor la valoarea netă sau brută a indemnizației, deși inițial, în proiect, lucrurile erau mai clare. Scăzând impozitul pe venit din această indemnizație, valoarea ei minimă va fi, așadar, diminuată.