Problema înscrierii într-o formă de învățământ de stat (grădinițiă sau școală) nu rămâne nemenționată Proiectul de lege privind vaccinarea persoanelor în România, dar nu se prevede nicăieri faptul că cei mici nu vor putea merge la școală dacă nu sunt vaccinați. Documentul a fost votat favorabil luni de Senat, iar acum va merge la Camera Deputaților, unde va putea primi modificări, inclusiv la acest capitol. Totuși, ca să se aplice din 2018, așa cum e prevăzut, actul trebuie să obțină votul favorabil din partea deputaților, votul lor fiind cel decisiv în acest caz, trebuie să fie promulgat de președintele statului și publicat apoi în Monitorul Oficial.
"La data înscrierii copiilor într-o colectivitate, așa cum este definită de prezenta lege, instituția are obligația de a solicita prezentarea unei adeverințe, emisă de către medicul de familie care are în evidența sa persoana respectivă, care să ateste efectuarea, respectiv neefectuarea vaccinărilor obligatorii", se prevede în proiect. Dacă copilul nu are toate vaccinările făcute, conform calendarului de vaccinare, atunci instituția de învățământ îi va cere părintelui să aducă și alte documente: ori un calendar de recuperare a vaccinărilor obligatorii, ori o adeverință privind contraindicațiile.
„În cazul în care vaccinările obligatorii nu au fost efectuate până la data prevăzută de art. 23 (adică până la înscrierea în colectivitate – n.red.) părintele, reprezentantul legal, persoana care se ocupă de creșterea și îngrihirea unui copil în baza unei măsuri de protecție socială, stabilită în condițiile legii sau (...) are obligația prezentării, până la intrarea în colectivitate, a unuia dintre următoarele documente eliberate de către Comisia Județeană de Vaccinare sau a Municipiului Bucuresti: a) calendarul de recuperare pentru antigenele vaccinale obligatorii (...); b) adeverința contraindicațiilor medicale definitive pentru anumite vaccinări (...)", scrie în proiectul normativ.
Dacă se aduce calendarul de recuperare a vaccinărilor, copilul trebuie să le facă în maximum un an de la înscrierea la grădiniță/școală. Dacă nu se va respecta termenul, va fi notificat inspectoratul școlar, potrivit proiectului, însă nu se știe exact ce urmare va avea acest lucru.
Dacă părinții nu aduc calendarul de recuperare sau adeverința de contraindicații, reprezentantul legal al colectivității are obligația de a sesiza comisia județeană de vaccinare sau a muncipiului București în termen de maximum 30 de zile de la data intrării în colectivitate, conform proiectului
Mai exact, copiii nevaccinați vor fi luați în evidențele comisiilor teritoriale de vaccinare și părinții acestora vor fi chemați la ședințe de consiliere, în care li se va explica importanța vaccinării, până când vor accepta să-și vaccineze copiii (așa cum explicam aici, proiectul prevede amenzi pentru cei care vor refuza să meargă la consiliere).
Dacă nu va fi vorba de contraindicații la vaccinare, comisia va stabili un plan de recuperare a vaccinurilor obligatorii. Acesta este documentul la care se referă prevederea citată mai sus și pe care părinții vor trebui să-l aducă în mod obligatoriu.
Așadar, copiii nevaccinați vor putea să intre la școală fără probleme, însă nu este foarte clar ce se va întâmpla mai departe.
Acum ceva vreme, ministrul sănătății era de altă părere
Practic, în proiect nu scrie expres faptul că cei nevaccinați nu vor putea fi înscriși la școală pe acest motiv. Totuși, ministrul sănătății, Florian Bodog, a făcut o serie de afirmații, în urmă cu câteva luni, pentru news.ro, din care reiese că cei nevaccinați vor avea probleme la înscriere în unitățile de învățământ de stat: "Există sancţiuni pentru părinţii care nu se prezintă la medic sau pentru părinţii care refuză să fie informaţi cu privire la vaccinare. Pentru aceştia există sancţiuni, amenzi (...) am discutat şi cu ministrul Educaţiei şi cu specialişiti în educaţie şi există şi posibilităţi alternative de învăţământ pe care părinţii şi le pot asuma în cazul în care îşi asumă că refuză vaccinarea", a spus ministrul.
Întrebat dacă părinții ce refuză vaccinarea vor trebui să caute variante alternative de educație, ministrul a răspuns:
"Nu cred că este o problemă de acces la educaţie, poate vor fi instituţii private care vor accepta aceşti copii (...) Eu am scris în această lege, am discutat şi cu ministrul Educaţiei - accesul în serviciile publice de învăţământ va fi condiţionat fie de un calendar de recuperare a vaccinării, fie de prezentarea avizului epidemiologic cu privire la respectarea calendarului de imunizare obligatoriu. În lege spunem că, pentru a participa la o formă de şcolarizare de tip colectivitate, fiecare copil trebuie să prezinte dovada că este sănătos, şi că este vaccinat. Mi se pare absolut normal. Dacă un părinte refuză vaccinarea, are posibilitatea să acceseze variante de educaţie şcolară colectivă".
Notă: Noțiunea de "aviz epidemiologic cu privire la respectarea calendarului de imunizarea obligatoriu" nu există în proiectul aflat acum în dezbatere.
"Repet, părintele are posibilitatea de a refuza vaccinarea, are posibilitatea să scrie acest lucru şi să îşi asume responsabilitatea pentru actul de a refuza vaccinarea. Orice i se întâmplă copilului sau cuiva din comunitate, părintele şi-a asumat această responsabilitate", a mai spus ministrul azi.
Atenție! Proiectul de lege NU se aplică actualmente. Pentru a intra în vigoare, actul trebuie să primească votul favorabil în Camera Deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.
Comentarii articol (1)