avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 393 soluții astăzi
Forum Activitate danddd76

Activitate danddd76

danddd76 a scris:

danddd76 a scris:

Aceasta este cererea pt revizuire trimisa instantei de fond,care mi-a aprobat revizuirea.dupa prima infatisare pot muta procesul in alt judet? nu vreau sa mai ajung la acele instante la care am mai fost,mai ales tribunalul galati! multumesc!

DOMNULE PREªEDINTE,

Subsemnatul POPA GHEORGHE DANIEL, domiciliat în Tecuci, str. Poet Grigore Alexandrescu, nr.40 A, pârât în acţiunea ce formează obiectul dosarului 6982/121/2011 în contradictoriu cu reclamantele Popa Ileana ş.a.cu domiciliu ales în Galaţi, str. Lebedei, nr.9, bl. A19, apt. 27 solicit revizuirea dosarului 1026/324/2010* şi contest decizia civilă nr.750 din 13.06.2011 dată de TRIBUNALUL GALAŢI din următoarele motive :
La şedinţa din data de 06.11.2011 s-a prezentat numai POPA ILEANA în calitate de RECLAMANT iar Carcalaş Iuliana-Ionica,ªerban Daniela-Elena, Bulgaru Camelia-Cristina şi Candrea Sorina Maricela în calitate de PÂRÂŢI dar pe timpul procesului nu s-au prezentat niciodată la şedinte şi nici nu au depus împuternicire sau procură să o delege pe POPA ILEANA să le reprezinte interesele mai ales că Carcalaş Iuliana şi Candrea Sorina sunt plecate în străinătate.
De asemenea cer anularea deciziei civile nr.750 irevocabilă dată de Tribunalul Galaţi, deoarece mi se încalcă dreptul de proprietar pe casă. Dacă mi-au vândut mie partea lor şi au renunţat de bună voie la camera pe care o deţine-au şi au luat sulta ce le-am plătit-o , ele nu mai au nici un drept asupra casei, am fost toţi coproprietari înainte de a se face ieşirea din indiviziune, iar prin S.C. 2948/2007 din 21 dec. 2007 reclamantele au cerut terenul iar noi am rămas cu casa. Dacă ancheta socială ce s-a făcut după inundaţii , a cerut titlul de proprietate pentru imobil casă de locuit iar noi eram în curs de desfăşurare a ieşirii din indiviziune, ni s-a comunicat că după ce vom termina procesul se v-a acorda materialele de construcţie numai celor ce vor rămâne proprietari pe casă.
Am depus S.C.2948/2007 ce ţine loc de act de proprietate prin care POPA DANIEL şi POPA MAGHIŢA suntem proprietari de drept pe casă iar reclamantele au numai terenul, nu este legal să primească materiale de construcţie deoarece acestea au fost de fapt proprietare înainte de ieşirea din indiviziune, acestea renuntând la acest drept şi alegând terenul plus sulta ce am plătit-o pentru camera ce a deţinut-o din casă .
Prin DECIZIA CIVILA NR 750 IREVOCABILÃ mi se încalcă dreptul de proprietar de drept şi mă gândesc dacă se vor mai acorda ajutoare sociale, celor ce au avut casele inundate, eu trebuie toată viaţa de acum încolo să împart totul cu reclamantele pentru faptul că au deţinut o cameră cândva de demult, nu cred că este legal acest lucru. Dacă se consideră legal acest lucru ar trebui ca reclamantele să cotizeze bănesc şi material la întreţinerea camerei ,în caz de demolare la contrucţie,să se scadă valoarea sultei din valoarea materialelor de construcţie. Când au venit cu expertul să se facă expertiza casei au constatat că nu a pătruns apă în casă decât în partea din spate, dar în cameră nu, neafectând deloc starea casei la acel timp deci expertiza casei este cea reală. Ajutorul social ce mi s-a acordat de Primăria Tecuci, după ce am depus S.C. 2948/2007 rămasă IREVOCABILÃ cu care am făcut dovada că suntem proprietari, iar eu am semnat pentru ele că deţin mai mult de 50% din casă, fapt pentru care am semnat Procesul verbal de primire. Dacă nu ar fi fost de acord reclamantele să rămână cu terenul puteau face contestaţie , dar ele au venit cu executor judecătoresc si ne-au pus legal în posesie , atât pe ele cât şi pe noi care am rămas cu casa obligându-ne să le plătim sulta.
Prin H.G. 1151/2007 dată de Guvernul României ce reglementează că se vor acorda materiale de construcţie numai proprietarilor de drept ce deţin imobil casă de locuit şi exclusiv numai pentru reconstrucţie, acestea nu se vor putea înstrăina (vinde,împărţi sau dona), iar prin această decizie civila irevocabilă se încalcă această reglementare prevăzută în H.G. 1151/2007 dată de către Guvernul României, totodata si dreptul meu de proprietar de drept.
RECURSUL când a fost admis, instanta fusese investită cu soluţionarea unei acţiuni formulate de către 5 reclamanţi (Popa Ileana, Carcalaş Iuliana Ionica,ªerban Daniela Elena , Bulgaru Camelia Cristina şi Candrea Sorina Maricela) în contradictoriu cu 2 pârâti (Popa Gh. Daniel si Popa Maghiţa) iar instanţa admis pentru un singur reclamant (Popa Ileana) şi 6 pârâţi, rezultând că acţiunea celor 4 reclamante este sau nu întemeiată,iar impunerea de către Popa Ileana că materialele de construcţie făceau parte din masa partajabilă este nulă deoarece la acel timp nici nu existau şi nici nu se punea problema că vor exista vreodată. Vă rog să procedaţi la examinarea acestei cereri,urmând să îmi comunicaţi răspunsul dumneavoastră,în termen legal la adresa:
POPA DANIEL,str. Mr. Gh. ªontu, nr. 37, Tecuci,JUD. Galaţi, cod poştal 805300.

DATA, SEMNÃTURA,

La prima infatisare mi s-a spus ca este lipsa de procedura si care este temeiul legal si se amana din aceasta cauza!!!Nu trebuia sa-mi dea si mie cuvantul???Ce pot sa mai fac in aceasta situatie?Se mai poate face ceva,poate imi v-a da si mie voie sa-mi exprim nemultumirile!!:-/

Solutie : amana cauza pt lipsa de procedura pt a se indica temeiul de drept al cererii??:help:

Răspuns la discuția Cum sa duc fiica in tara
1. la cunoscut pe individu ........... tot roman
2. sau mutat impreuna si dupa ceva timp a ramas insarcinata( nu sunt casatoriti)
3. s-a nascut fata care are certificat de nastere italian si individu e trecut ca tata
4. dupa un timp s.a schimbat ceva la el (ca numai aducea bani ,nu a mai platit chiria si au fost da ti afara din casa,etc)
5. anu asta (martie-april) a plecat la munca si nu a mai venit acasa ,ia trimis niste mesaje cam ciudate la care camelia ia sunat pe parintii lui ca poate face vreo prostie si o sa de-a vina pe ea ,de atunci nici ca a mai trimis vreun ban ,sau a dat vreun telefon (intr-un tarziu am aflat ca e in tara)
6. vazand asa ea sa dus la carabinieri (politie) si a facut plangere impotriva lui (parasire de domiciliu)
7. a sunat la consulatul roman de la bolognia si ia asa ca sa duci copilul in tara vii si iti eliberam un certificat provizoriu ,dar numai de dus ca de intors nu se mai poate
8. ea vrea asa sa i se incredinteze fata ,el sa numai aibe niciun drept asupra ei ,si sa i faca actele romanesti ca sa plece si sa vina fara nici o problema
9. aceste acte are cami la fata : -certificat de nastere italian (sunt trecuti amandoi)
-plangerea la politie
- urmeaza buletinul fetei tot italian (dar e trecut numai mama)
de la ambasada nu are nici un act ca au vb prin telefon
10. sa intrebi ca sa o reprezinte cineva din tara ce acte trebuie EA VREA CUSTODIA FETEI

sa l intrebi ce ar trebui facut ,ce acte ,procuri etc

Răspuns la discuția Cum sa duc fiica in tara
are numai certificatul de nastere al fetei italian acolo s-a nascut fetita!
Răspuns la discuția Cum sa duc fiica in tara
tatal este tot din Romania si acum este in tara, multumesc !
Sora plecata in italia,a cunoscut un barbat. Din relatia lor a rezultat o fetita pe care ao botezat-o, pe certificat de nastere a fetei el este tatal.Dupa un timp in care sora i-a spus sa faca acte sa poata sa vina cu fata in tara,el a parasit domiciliu,actual am aflat ca este in tara!!Sora a ramas cu fetita,fara loc de munca dar nu o poate aduce in tara fara el si nu a putut face actele fetei! Cum poate rezolva situatia!Va multumeswc mult!! Ozi buna!!!:D
pot renunta la un contract tv? nu mai sunt multumit de serviciile lor,au mai scos programe din lista... TREBUIE SA PLATESC O TAXA?:(
Multumesc mult pt sfaturi,Freelis! Sa aveti o zi buna!:thumbup:
DACA pe 1.08.2010 am venit din somaj si m-am angajat la lidl, c.i.m. se incheie pe 1.04.2012, ma angajez la alta firma in aceeasi zi si stau o luna pot beneficia de somaj? multumesc mult
daca mi s-a incheiat C.I.M. pe 01.04.2012, si ma angajez la alta firma in aceeasi zi pentru o luna, as putea beneficia de somaj, dupa?