Bună ziua! Mă adresez specialiştilor de pe acest site cu rugămintea de a mă ajuta în următoarea problemă: eu şi fratele meu am moştenit, de la defuncta noastră mamă, o sumă de bani care se află într-un cont bancar din România. Fratele meu, care locuieşte în Canada, intenţionează să mă împuternicească pe mine, sora lui, să-l reprezint în relaţia cu banca.
Problema este că la Consulatul României din Toronto nu există personal cu studii de specialitate în elaborarea unei procuri, aşa încât i s-a spus fratelui meu că trebuie să trimită el un model de procură de acest gen, iar cei de la consulat îl vor completa cu datele personale ale petentului şi îl vor autentifica.
Vă rog mult, mă puteţi ajuta cu un model de astfel de procură?
Vă mulţumesc anticipat pentru ajutor, vă doresc toate cele bune!
Buna ziua!
Am si eu o rugaminte catre specialistii de pe acest site. Am un copil minor (care imi este incredintat spre crestere si educare, prin decizie judecatoreasca definitiva si irevocabila); nu am fost niciodata casatorita cu tatal copilului, insa fiul meu a fost recunoscut de tatal sau si ii poarta numele. As dori sa stiu daca exista vreo modalitate prin care sa schimb numele de familie al copilului cu numele meu.
Multumesc!
In luna iunie, am incheiat un contract cu o mare companiei din Franta, care urma sa-mi ofere niste produse. Pretul pe care trebuia sa-l platesc pentru aceste produse este de 300 de euro (platiti in 3 transe lunare). In fiecare luna, compania respectiva imi lua din cont cate 100 de euro, la o data stabilita de comun acord. Problema este ca mi-au luat acesti bani din cont de 4 ori (si nu de 3 ori), eu le-am scris, semnalandu-le eroarea si solicitandu-le restituirea celor 100 de euro luati in plus. Nu mai primesc niciun raspuns din partea lor, motiv pentru care as dori sa va rog sa-mi spuneti unde pot face o plangere importiva firmei respective. Multumesc anticipat pentru ajutor!
Viorica
Problema mea este urmatoarea: din luna iulie 2009 nu am mai primit alocatia de stat (acei 42 RON) pentru copilul meu in varsta de 7 ani si jumatate. Suma aceasta mi se vireaza de fiecare data in contul deschis la o banca, insa am observat ca in ultimele 4 luni nu au mai fost virati acesti bani pentru copil. Cui trebuie sa ma adresez?
Multumesc, toate cele bune!