OUG nr. 34/2023 interzice achiziționarea mobilierului și aparaturii birotice doar pentru autoritățile și instituțiile publice definite prin Legea nr. 500/2002, sau această interdicție este valabilă și pentru instituțiile publice locale definite prin Legea 273/2006?
În OUG 34/2023 se specifică faptul că:
„autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare, inclusiv activităților finanțate integral din venituri proprii înființate pe lângă acestea, li se interzice achiziționarea de mobilier și aparatură birotică”.
În Legea nr. 500/2002 sunt definite instituţiile publice astfel: denumire generică ce include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare a acestora.
Bună ziua,
În cazul contractelor de muncă part-time, se poate aplica programul de lucru comprimat și inegal?
Spre exemplu, dacă la durata muncii e prevăzut "o fracțiune de normă (3/4 din norma întreagă), durata timpului de lucru fiind în echivalent de 6 ore/zi, 30 ore/săptămână, repartizate în mod flexibil", e legal ca salariatul să lucreze într-o săptămână 40 ore și în săptămâna următoare doar 20 ore (evident, cu acordul ambelor părți)?
De asemenea, în acest caz e corect din punct de vedere legal ca angajatul să lucreze 8 ore/zi timp de 15 zile, într-o lună în care sunt 20 zile lucrătoare?
Vă mulțumesc!
Eu am intrebat atat un politist cat si societatea de asigurari despre aceasta situatie. Raspunsul societatii a fost ca daca inchei asigurarea pe numele noului proprietar ai la dispozitie 30 zile pentru inmatricularea autoturismului pe numele acestuia, in caz contrar asigurarea nemaifiind valabila (Uniqua Baia Mare). Politistul (sef de circulatie) a raspuns ca asigurarea trebuie sa fie pe numele proprietarului din certificatul de inmatriculare in caz contrar existand riscul de a se retine certificatul, amenda etc. Totusi, daca in cerificatul de inmatriculare exista mentiunea "instrainat catre x la data y" si exista contractul de vanzare cumparare, atunci politia poate accepta si asigurarea pe numele noului proprietar cu conditia sa nu fi trecut prea mult timp de la instrainare. Politistul nu a mentionat cat timp anume este permis; cred ca acest lucru depinde de subiectivismul fiecarui politist in parte.
Si care ar fi aceste raspunsuri si ce justificare au?
Modificarea contractului individual de munca nu se poate realiza decat prin acordul ambelor parti. Din acest motiv, daca nu doriti sa acceptati noile conditii oferite de angajator nu semnati actul aditional la contract si nici o decizie de modificare a vechiului contract (sau un nou contract sau orice alt document prin care vi se modifica functia si salariul). Daca nu semnati documentele de modificare ale CIM inseamna ca dumneavoastra nu v-ati manifestat acordul de vointa iar aplicarea unilaterala de catre angajator a modificarilor reprezinta un abuz. Daca nu semnati angajatorul poate actiona in trei moduri: va mentine salariul si functia nemodificate, va concediaza cu art. 65 din Codul Muncii asa cum a spus dl. Tudor, sau aplica modificarile la contract in mod abuziv. Daca se intampla ca angajatorul sa va modifice functia si salariul fara acordul dumneavoastra (manifestat prin semnarea documentelor modificatoare ale CIM) atunci puteti sa-l dati in judecata si cel mai probabil veti castiga. Important este sa nu semnati nici un document care nu considerati ca este in interesul dumneavoastra si cu care nu sunteti de acord.
Dat fiind preturile prohibitive practicate de societatile de asigurari pentru proprietarii de autoturisme cu varsta sub 25 ani am decis sa transcriu masina pe numele bunicului meu. Asigurarea mea a expirat la data de 28.12.2012. Cu aceiasi data am incheiat contract de vanzare - cumparare cu bunicul meu si o noua polita RCA pe numele lui. Conform contractului, bunicu este noul proprietar insa doar in data de 15 ianuarie 2013 am reusit sa obtin o programare la RAR pentru certificatul de autenticitate, deci doar in data de 16 ianuarie vom merge la politie pentru schimbarea certificatului de inmatriculare.
In aceste conditii asigurarea RCA este valabila in intervalul 1-15 ianuarie 2013?
Sa presupunem ca nu vom schimba certificatul de inmatriculare doar in luna martie. In aceste conditii asigurarea este valabila sau nu?
Va multumesc.
Si eu sunt in aceiasi situatie. Am 23 ani, nu am avut niciodata nici un accident dar cea mai ieftina asigurare este de 700 lei/an (in iunie aceasta era de 400 lei/an). Daca masina ar fi fost pe numele bunicului meu atunci asigurarea ar fi costat 200 lei. Absolut discriminare. Din acest motiv am adresat vineri o petitie Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii. Intre timp, am incheiat o polita RCA pe numele bunicului meu, Contract de vanzare-cumparare si fisa de inmatriculare, urmand ca in cursul acestei luni sa merg la politie pentru schimbarea certificatului de inmatriculare. Toata procedura de schimbare a proprietarului ma costa aproximativ 200 lei, deci economisesc 300 lei in acest fel. Sunt curioasa ce raspuns o sa-mi ofere cei de la CNCD.
In cazul unui muzeu judetean, aflat in subordinea Consiliului Judetean, se va aplica contractul colectiv de munca unic la nivel de ramura cultura, sau nu? Angajatii din muzeu au calitatea de personal contractual si nu de functionari publici ca si angajatii Consiliului Judetean. La nivel de unitate nu exista Contract Colectiv fiindca suntem doar 11.
Daca ati inregistrat angajarea din august in vechiul Revisal, in momentul in care preluati datele in noul Revisal va aparea in mod implicit si angajatul din august. In noul Revisal veti completa doar informatiile suplimentare solicitate (salarii, sporuri etc.), dupa care il veti trimite la ITM. Inainte sa-l trimiteti asigurati-va ca toate informatiile sunt cele existente faptic in firma. Daca e asa, nu va fi nici o problema. Nu se vor dubla angajatii.
Pai trebuie doua contracte pentru ca nu poti trece intr-un contract doua functii.