Cand am plecat in concediu pentru ingrijirea copilului aveam 2 ani in gr. IV. Apoi contractul mi-a fost suspendat si m-am intors, fiind reincadrata cu gr. II in noiembrie 2010. De atunci a mai trecut 1 an si 3 luni, iar acum trebuie sa astept pana dupa noiembrie 2013 ca sa pot sustine examen de promovare din gr. II in gr. I(e vorba de 3 ani, desi, fiind personal contractual, HGR 286/2011 ne cere expres 3 ani vechime, ci doar ca sa fi avut calificativul "foarte bine" in doi din ultimii trei ani). Problema este cea a salarizarii, desi din noiembrie 2010 sunt incadrata in gr. II, salarizarea mea e calculata tot pornind de la baza prevazuta de OG 10/2008 pentru gr. IV(cu calculele ulterioare corect facute), ceea ce inseamna ca nu voi beneficia niciodata de salarizarea corespunzatoare gr. II, din moment ce pana dupa noiembrie 2013 mi se aplica cea pt. gr. IV, iar apoi mi se va aplica cea pentru gr. I(dupa promovarea examenului, bineinteles). Asta mi se pare mie aiurea si oarecum ilogic.
Multumesc. Intr-adevar, s-a plecat de la 886 de lei(salariul de baza la 01.10.2008 pentru gr. IV), calculele subsecvente sunt corect facute, dar nu mi se pare normal ca baza de la care se porneste calculul sa fie tot cea conform gr. IV. Din moment ce nu pot promova pana dupa noiembrie 2013 pe gr. I, este normal sa nu beneficiez niciodata de salariul calculat pornind de la baza pentru gr. II(acum se pleaca de la cel pt. gr. IV, iar dupa promovare se va pleca, daca nu se aplica coeficientii intre timp, de la cel pentru gr. I)?
Va multumesc pentru promptitudinea raspunsului.
O precizare: cand am spus salarizarea din noiembrie 2006 m-am referit la cea actualizata(adica cea aferenta salariului de baza pentru gr. IV, dar cu majorarile subsecvente-ultima fiind cea cf OG 10/2008, la nivelul prevazut pentru 01.10.2008 - 886 de lei, la care au fost adaugate sporurile formand noul salariu de baza, apoi a fost redus cu 25%, apoi majorat cu 15%, conform actelor normative).
Daca bine am inteles eu, incepand cu 2011(cand aveam conform incadrarii din noiembrie 2010 gr. II), dvs. sustineti ca salariul meu trebuia sa fie la nivelul de salarizare in plata pentru functiile similare, respectiv, cele cu gr. II(adica sa se ia baza din OG 10/2008 pentru gr. II, iar asupra acesteia sa se opereze modificarile subsecvente), ceea ce nu s-a intamplat, ramanad cu acelasi salariu de baza de la gr. IV, modificat conform actelor normative.
Buna!
Eu am o speta si mai complexa:sunt cj gr. IV din noiembrie 2006. Din noiembrie 2008 am beneficiat de concediu pentru cresterea copilului pana in noiembrie 2010. Atunci am fost reincadrata pe functia de cj gr. II conform Lg 330, pentru ca gr. IV si III nu mai existau, dar cu salariul avut conform gr. IV(cu care am si ramas, si care, intre timp a fost redus cu 25%, apoi majorat cu 15%). Eu cand pot sustine un examen de promovare?In noiembrie 2013(ca sa fi avut activitate careia sa i se poata atribui un calificativ "in ultimii 3 ani")? Si atunci voi promova din gr. II in gr. I?(Asta mi se pare solutia care reiese din prevederile legale). Dar, intre timp, e normal sa raman cu salarizarea din noiembrie 2006(modificata de taieri si majorari) pana in 2013? Multumesc pentru eventualele raspunsuri!
Buna ziua! Exista o hotarare definitiva si irevocabila din anul 1997 care anuleaza partial un titlu de proprietate si obliga comisia locala la reconstituirea dreptului in favoarea altcuiva pe acel amplasament. Comisia nu o poate pune in aplicare pana nu se preda titlul in original pentru a se opera in el anularea. Paratul a refuzat predarea acestuia, astfel ca in 2011 am introdus o cerere de chemare in judecata prin care instanta sa dispuna radierea de la cotor in cazul refuzului predarii, astfel incat ulterior sa il pot pune in posesie pe celalalt si sa i se elibereze titlu(adica sa punem in executare cele dispuse prin hotararea din 1997). Paratul invoca tardivitatea punerii in executare pe motiv ca au trecut deja 14 ani de cand e def si irevoc prima hotarare. E tardiva cererea mea de radiere de la cotor? Trebuie sa ma raportez la termenul in care pot cere executarea silita (10 ani, fiind vorba despre un imobil) sau este vorba despre alt termen de prescriptie? Multumesc frumos!
Citeste mai mult:
www.avocatnet.ro/content/for...

Poate nu e tocmai locul potrivit, dar as avea si eu o intrebare: un primar poate sa faca plangere la cedo urmare a unui litigiu de contencios adminisrativ?Multumesc mult!
Buna ziua! Sunt proprietar asupra unor terenuri inscrise in mai multe CF-uri, insa suprafetele nu sunt exacte, exista dubluri pentru aceeasi suprafata si nr. top sunt inconsecvente, date total aiurea. Pot sa solicit anularea acestor CF-uri si sa cer deschiderea altora in care situatia faptica sa fie corect reprezentata sau trebuie sa rectific fiecare CF in parte? Care este teneiul juridic? Va multumesc frumos!