Activitate Marius_Delaepicentru

[EDITAT de moderator - Incalca pct. 2.1 si 2.2 din Regulamentul forumului]

Ironia e prezentă în lista categoriilor de persoane eligibile conform "decretului" închipuit de mine
Citez:

(1) toţi absolvenţii de liceu care au nu pot certifica că au copiat la Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2012.
(2) toate femeile de peste 70 de ani care nu pot certifica că au ovulaţie.)

Însă ideea este de a arăta că nu se cuvine a face orice nelegiuire prin decrete de urgenţă, deşi tehnic am arătat că e posibil, iar în ultimele trei luni aţi simţit pe propria piele efectele arbitrariului guvernamental şi legislativ exprimat prin norme de urgenţă.
A fi didactic prin exemple ipotetice nu este interzis. Încă. Nu mă îndoiesc, LEGEA 161/19.04.2003 lasă loc de suficient arbitrariu, pentru a mi se trage o tovărăşească scatoalcă de stat şi de partid.

adno a scris:

Buna ziua !Sunt casatorita in Grecia, am inregistrat casatoria si la ambasada Romaniei;apar si in tara ca fiind casatorita sau trebuie sa ma casatoresc si in tara?

Va multumesc!

Oficial nu sunteţi căsătorită în România. Iar procedura de transcriere este atît de în duşmănie concepută, şi necesită atît de multe dovezi şi bani pierduţi (inclusiv pe apostile) încît, România pare în război cu toate statele Lumii.

Sfatul meu este: dacă nu v-aţi schimbat numele de fată, şi dacă nu vreţi să lăsaţi eventualele proprietăţi din România pe numele moştenitorilor din Grecia, (sau viceversa) să nu transcrieţi căsătoria, întrucît nu vă alegeţi decît cu peri albi.

Pe larg, aici: [ link extern ] /
şi aici:
[ link extern ] /

Acum 8 ani, eu însumi am avut o tentativă de transcriere a căsătoriei prin reprezentant. Tentativă eşuată. Mi-am jurat atunci că nu voi transcrie căsătoria pînă cînd statul român nu mă va ruga frumos să o fac. ªi mă ţin de cuvînt.

Zilele trecute dădui o fugă pînă în România. Unul din punctele programului fu să verific definiţia cetăţeniei. Cum o respectă statul român? Totodată, am încercat să văd în ce măsură actul de identitate este obligatoriu a fi purtat. Pentru aceasta, am făcut un mic experiment. Dar să vedem întîi: ce este cetăţenia?

Legatura juridico-politică permanentă ce există între stat şi cetăţean se numeşte cetăţenie.

La alegerile pentru Parlamentul European am fost la secţia de votare din incinta Ambasadei României în Japonia. Am prezentat trei acte, din care unul expirat (paşaportul) şi două valide (certificatul de naştere şi cartea de identitate pentru străini).

Am avut prilejul să constat cu amărăciune că, încorsetat de o ordonanţă de urgenţă, de organizare a alegerilor, statul român nu respectă definiţia cetăţeniei. Pe scurt, mi s-a tăiat legătura politică cu statul român. Sau, în altă interpretare, dacă legătura politică nu mi s-a tăiat, ea nu a fost permanentă. Susţin că: fie legătura politică, fie atributul ei (permanenţa) mi-a fost negat(ă), deoarece nu mi s-a dat la mînă niciun act doveditor, în care să mi se motiveze de ce nu am fost lăsat să votez. Ceea ce mă îndeamnă să cred că inclusiv legătura juridică mi-a fost tăiată. Pur şi simplu am fost decăzut din calitatea de subiect de drept.

Dacă legătura politică mi-a fost în mod clar negată, rămînea doar să verific legătura juridică. Pentru aceasta, am făcut pe teritoriul românesc următorul experiment:

Material şi metodă

Cît am stat în România, în spaţiul public am purtat numai o copie după paşaportul CRDS, şi aceea denaturată. Am şters data naşterii şi cifrele corespunzătoare ei din CNP. Este un mod simplu de a circula fără grija că pierderea hîrtiei poate aduce necazuri. La nevoie, ceea ce deţin se poate îmbuca cu ceea ce ştiu, pentru a-mi reconstitui identitatea în faţa oricărui organ de control.

Mărturisesc, a fost greu să dau de un poliţist în Bucureşti. (vreme rea) Dar am găsit doi jandarmi ce îl chestionau pe un spălător de parbrize. Le-am făcut în mod ostentativ două poze cu un aparat foto foarte gălăgios şi i-am încitat astfel să mă legitimeze. Cînd m-au întrebat cine sunt, m-am prezentat verbal şi le-am arătat şi copia denaturată după paşaportul valabil. I-am lămurit repede că, dacă vor doar să mă legitimeze, iar nu să mă pedepsească, nu e nevoie să mă ducă la secţie. Le pot spune eu cifrele lipsă din CNP. Mai mult, prezentarea unei copii după actul de identitate nu reprezintă un refuz (care să cadă sub incidenţa 2.33) din L61/91).
Cu cele 6 cifre spuse de mine pe gură, au purces la identificarea mea <em>in situ</em>.

Au folosit un aparat din dotare, asemănător unui telefon celular, au intrat în baza de date de evidenţă a populaţiei şi s-au apucat să-şi noteze conştiincios pe carneţel seria şi numărul ultimului meu buletin de identitate. Le-am întărit afirmaţia că eu sunt eu, spunîndu-le, înainte ca ei să afle de pe ecran, numele străzii ultimului domiciliu din ţară, apoi i-am anunţat că ei notează seria şi numărul unui buletin anulat, şi că tot datele de pe copia paşaportului sunt cele actuale.
După ce au bombănit niţel, au încercat să mă oblige să şterg pozele. Nu am fost de acord, din moment ce ei erau persoane publice. Am motivat, pe drept, că pozele sunt pe gelatină, iar distrugerea filmului ar însemna ca ei să-mi violeze dreptul de proprietate asupra lui. Le-am promis în schimb că nu voi publica fotografiile. (le-aş putea publica denaturate, fără să spun data, ora şi locul.)
Ne-am despărţit în termeni neutri. Ei niţel uluiţi, eu, optimist.

Discuţie colaterală

Există o diferenţă mare între actul de identitate expirat şi actul de identitate anulat.
Actul anulat are un succesor, în timp ce actul expirat, nu. A te legitima cu un act de identitate expirat nu reprezintă un motiv de pedeapsă. Este caz penal doar legitimarea cu un act de identitate nul. O copie după un act de identitate este nulă de drept, dar nu este act. Deci posesorul nu poate fi pedepsit. Cetăţeanul are libertatea de a purta asupra sa cîte informaţii cu caracter personal crede de cuvinţă. Cine îi neagă această libertate are o problemă. :)

Concluzii

1) Tehnic, legătura juridică dintre stat şi cetăţean poate fi confirmată în timp real pe teritoriul românesc. Dar cum incinta unei ambasade a României este teritoriu românesc, iar tehnic, începînd cu 1 iulie 2009, consulatele pot obţine certificate de identitate printr-o linie securizată cu MAI (în interval de minute) legătura juridică poate fi confirmată şi în străinătate.

2) Nimic nu justifică un eventual refuz din partea comisiei de votare în cazul prezentării unui act de identitate expirat. Dimpotrivă, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Penal, şeful comisiei de votare devine punibil dacă nu-i permite alegătorului exercitarea dreptului său politic.

Aşadar, din moment ce legătura juridică este prezumată a fi continuă, şi tehnic poate fi confirmată în timp util, şi cea politică se prezumă a fi continuă.

Corolar

După cum ştiţi, secţiile de votare sunt păzite de poliţişti sau de jandarmi. Ei pot fi folosiţi la confirmarea identităţii electorului în cazul în care el se prezintă cu un act de identitate expirat sau chiar numai cu certificatul de naştere. Astfel, exploatarea bazinului celor 450.000 de electori din ţară, ce - într-un echilibru dinamic - au actele de identitate expirate, (şi a altor sute de mii de cetăţeni din străinătate, aflaţi în situaţie identică) ar da legitimitate sporită organelor alese ale statului. Pînă atunci, în permanenţă, pentru minimum 1 milion de cetăţeni români, orice regim rezultat din alegeri este ilegitim.


Alte implicaţii de drept constituţional

3) Toate actele normative, conform cărora, actul de identitate trebuie să fie în termenul de valabilitate, pentru ca cetăţeanului să i se permită exercitarea unui drept fundamental, sunt neconstituţionale.

4) Actul de identitate nu este un permis de pieton. Dreptul de a călători incognito este parte a dreptului de liberă circulaţie pe teritoriul românesc. Puteţi umbla liniştiţi cu o copie după CI în portofel. Cu calm şi cu o atitudine cooperantă puteţi trece de orice organ de control. Dacă sunteţi lezaţi, aveţi toate şansele să cîştigaţi procesul în contestare.

În viitorul apropiat voi examina constituţionalitatea obligaţiei şoferului de a purta şi permisul de conducere, şi buletinul de identitate. Dacă e firesc ca permisul să fie asupra şoferului, obiecţia mea se va îndrepta împotriva obligaţiei portului buletinului. Pentru început, vă sugerez să însoţiţi permisul de conducere doar de o copie după CI.

albertokurtyan a scris:

Art. 6. - (1) În vederea dobândirii personalităţii juridice, membrii asociaţi încheie actul constitutiv şi statutul asociaţiei, în formă autentică sau atestată de avocat.

Legea instituie o certificare alternativă, sau "în formă autentică" (adică la notar) sau "atestată de avocat" (actele avocatului nu sunt "in forma autentica").

Iar la lit.f, norma precizează situaţia în care actul trebuie încheiat la notar. Este, în fapt, o reiterare a condiţiei prevăzută de art. 813 C.civ.
În toate celelalte situaţii, actul poate fi încheiat la avocat.

Alberto Kurtyaqn

Cred că legiuitorul a copiat un text de lege dintr-un sistem mai permisiv la formele de autentificare, iar consiliul legislativ al Parlamentului nu pare să fi înţeles ceva din el. În unele state, acolo unde oamenii nu trebuie să-şi cumpere încredere de la notar toată-ziua-bună-ziua, sunt valabile şi documente atestate de avocat.

De pildă, în Japonia, foarte puţine documente ajung la notarul public pentru autentificare. Ele pot fi atestate de avocat, şi au aceeaşi putere probativă. Acuma, depinde şi de miză. La înfiinţarea unei asociaţii, nu e neapărată nevoie de un terţ (fie el avocat sau notar). Fiecare parte îşi pune sigiliul personal, la nevoie ataşează fiecare şi cîte un certificat de sigiliu, şi gata. Cu toate anexele solidarizate (prin sigiliu petrecut) se merge la înregistrare, la Biroul Teritorial al MJ. Pentru detalii puteţi intra aici: [ link extern ]

Din diverse discuţii pe net, am aflat că poliţiştii sunt de altă părere cînd vine vorba de obligaţia cetăţeanului de a purta buletin. Lucru ce pe mine mă sperie, întrucît buletinul conţine prea multe informaţii cu caracter personal strînse laolaltă. De aceea, am analizat relaxarea condiţiilor de identificare poliţienească prin apelul la dreptul la liberă circulaţie. A ieşit un capitol nou în Fizica poliţienească:

Cinematica

Cît de liberi suntem în fapt? Care este limita dintre datoria noastră şi nemernicia normelor legale?

V-aţi întrebat vreodată ce reprezintă din punct de vedere juridic un bilet de călătorie?

Răspunsul care vă vine imediat în minte este că biletul reprezintă dovada încheierii unui contract comercial. Este adevărat. Vrem să ne deplasăm din punctul A în punctul B. O putem face şi pe jos, însă durează mai mult, sau ne este peste puteri. Aceeaşi distanţă o putem parcurge mecanizat şi rapid. Deci, cumpărăm în principal timp, şi doar în subsidiar, o relativă libertate de circulaţie. Însă libertatea de circulaţie nu ne-o cumpărăm decît ca parte a unui contract civil.

Însă să vedem ce alte implicaţii are contractul. În bilet poate fi inclusă şi o asigurare de viaţă, şi chiar şi un act anticipator de schimbare a stării civile. (veţi vedea. mai jos) Acelaşi bilet dovedeşte şi că pasagerul recunoaşte, şi e dator să respecte regulamentul de transport. Constatăm că avem în faţă o convenţie civilă complexă, cu o secţiune scrisă, cu alta verbală (instructajul de călătorie) dar cu accept reciproc prezumat. Agentul se angajează să ducă pasagerul într-un anumit loc, într-o anumită marjă de viteză, eventual la o anumită oră, şi cu un minimum de prejudicii aduse sănătăţii pasagerului. În schimb, pasagerul, în virtutea dreptului la liberă circulaţie, se obligă să-şi limiteze chiar dreptul la liberă circulaţie şi să se supună regulamentului de transport. În cele mai multe situaţii pasagerul îşi limitează parţial şi dreptul la a-şi alege traiectoria în spaţiu. Coboară adesea la staţia proximă destinaţiei sale, dar nu neapărat la scara blocului.
Vom detalia aspectul constituţional. Nu înainte de o mică discuţie despre locomoţie.

Locomoţia

Locomoţia este forma prin care subiectul se deplasează cu consum de energie cinetică. Nu poate fi considerată locomoţie căderea liberă a subiectului. Căderea ghidată - activ sau pasiv - însă, da. După soluţia tehnică adoptată, locomoţia poate fi: prin mijloace propri sau sub acţiunea unei forţe exterioare. În mişcare, subiectul poate fi activ (ca în cazul bicicletei, al mersului pe jos sau al conducerii unui vehicol) sau pasiv, atunci cînd este pasager al unui vehicol (oricare ar fi el).

Limitele locomoţiei

Legitimitatea locomoţiei se află în dreptul individual şi constituţional la libera circulaţie, însă nici traiectoria, nici viteza nu sunt nelimitate. Am văzut mai sus că limitarea traiectoriei poate avea loc în virtutea unui contract civil, cînd, de regulă, subiectul este pasiv, şi îşi poate păstra doar un grad de libertate permis de habitaclul vehicolului. Dacă nu ar fi aşa, am putea să ne prevalăm de dreptul nostru constituţional de a călători pe capota unui vehicol, sau pe acoperişul vagoanelor, ceea ce ar fi un abuz. Un alt abuz ar fi să-i cerem mecanicului de locomotivă să oprească unde vrem noi, eventual, să-i cerem să părăsească linia ferată şi s-o ia pe mirişte. Cînd prin contract, subiectul este pasiv, nu are voie să preia comanda vehicolului. În anumite condiţii comanda poate fi preluată punctual, însă nu în virtutea dreptului la liberă circulaţie. Astfel, în tren, prin tragerea semnalului de alarmă în mod abuziv pasagerul este de trei ori culpabil: 1) opreşte vehicolul acolo unde prin contract nu e nici momentul nici locul 2) preia comanda fără să aibă permis de conducere (care de fapt e un privilegiu) 3) consecinţă a primelor două, le lezează altora dreptul la liberă circulaţie. Totuşi unele contracte de transport permit preluarea indirectă a comenzii. Cele mai multe staţii de autobuz din Japonia sunt facultative. Pentru a opri autobuzul într-o staţie, pasagerul are la dispoziţie 70-80 de butoane în habitaclu. Poate apăsa pe oricare, şi, în urma semnalului auditiv şi sonor, la următoarea staţie, şoferul opreşte autobuzul. Autobuzul poate fi comandat şi din exterior. Fluturarea mîinii sau simpla prezenţă a cuiva în staţie are drept consecinţă oprirea. Un grad de libertate şi mai mare îl permite circulaţia cu taxiul.
Aşadar, am văzut că dreptul la liberă circulaţie poate fi limitat:
● printr-un contract civil cu extensie comercială,
● printr-un accept verbal sau tacit reciproc dar necomercial (cînd cineva urcă în maşina altcuiva),
● în virtutea unui privilegiu (permisul de conducere),
● în virtutea altui drept constituţional (la viaţă, la îngrijire medicală etc.),
● prin măsuri administrative (interdicţia sau condiţionarea expresă a pătrunderii în anumite spaţii),
● prin măsuri de drept procedural penal (interdicţii asupra traiectoriei, motivate judiciar), sau chiar
● prin norme de circulaţie (Tot aşa, nu ai voie să traversezi strada pe oriunde. Sau: cînd nu ai bec la bicicletă, şi s-a-ntunecat, nu mai ai voie să pedalezi. Împingi la ea, iar bicicleta, din vehicol, devine bagaj.)

Ce mai rămîne din dreptul la liberă circulaţie?

Păi, nu prea mult. Constituţia garantează în mod raţional numai dreptul la liberă circulaţie pe jos cu modulul vitezei, riguros mai mare ca zero. Constituţia nu garantează nici traiectoria nici viteza. ªi e firesc să fie aşa.

Limitele dreptului de a circula incognito

Contractele de transport de pasageri pot prevedea necesitatea identificării pasagerilor la îmbarcare. De regulă, identificarea persoanei este necesară în situaţia în care călătoria se face cu trecerea în altă jurisdicţie naţională, sau cînd călătoria are potenţialul de a duce la o transformare ireversibilă de stare civilă, mai precis, la moartea pasagerului fără ca proba obiectivă a morţii să poată fi prelevată. De aceea, agentul trebuie să păstreze şi să actualizeze listele de pasageri, pentru că ele devin acte premergătoare la obiectivarea transformării de stare civilă. Listele de pasageri se folosesc şi ca probă în constarea naşterii sau a căsătoriei în vehicule al căror regim de mişcare nu permite deturnarea sau escala în timp util.

La mijloacele terestre, viteza de transport este cea care poate condiţiona identificarea la îmbarcare. La 300Km/oră se mai poate încă circula incognito, chiar dacă, la un moment dat, rezervarea pentru partea comercială a contractului poate fi nominală. Nu ştim încă dacă la 800Km/oră va mai fi valabilă permisiunea. Identificarea persoanei şa îmbarcarea în mijloacele aeriene, navale şi cosmice poate fi condiţionată nu numai de viteză, ci şi de proprietăţile spaţiului traversat. Pentru un feribot ce traversează ape uşor de sondat, nu e nevoie de identificare la îmbarcare. La unele curse aeriene (chiar interne) însă e mai mare necesitatea identificării pasagerilor la îmbarcare. Să ne imaginăm numai că o cursă Toronto-Voncover este deturnată din motive meteorologice, şi face o escală 200Km mai la sud, la Seattle. Pasagerii vor fi puşi în situaţia de a se identifica pe teritoriul altui stat. Dacă nu vor figura pe o listă de pasageri, vor avea o problemă de legalitate.

Pietonul şi drepturile lui

Din textul de mai sus am văzut că dreptul constituţional la liberă circulaţie este garantat numai pentru pietoni. Cînd pietonul este pasager pasiv al unui vehicul, el rămîne din punct de vedere constituţional pieton, fie că şade în vehicul, fie că umblă pe puntea unui vas, fie că stă în picioare pe scara rulantă. Acuma, deşi pieton, el poate fi deturnat de la traiectorie, prin amplasarea semnelor de circulaţie. Dacă le-am absolutiza pietonilor dreptul la liberă circulaţie, atunci am avea dreptul să contestăm egocentrist legitimitatea amplasării semafoarelor şi a pasajelor pietonale sub- supra- (sau pur şi simplu) terane, ceea ce ar fi un abuz din partea noastră. ªtim că, după adresare, semnele de circulaţie sunt de trei feluri: pentru conducători, pentru pietoni şi pentru ambele categorii deopotrivă. ªtim că dreptul de a conduce un vehicul nu este unul fundamental. Exercitarea lui presupune licenţierea titularului, care nu e garantată de Constituţie. Acuma, de ce-o trebui să fim noi, pietonii, cu dreptul fundamental garantat, obligaţi de lege să purtăm buletin, atunci cînd umblăm regulamentar pe trotuar? Nu ştiu. Pot doar să presupun. Dreptul la liberă circulaţie nu mai este un drept, ci un privilegiu atestat de permisul de pieton, numit curent buletin de identitate sau carte de identitate.

Cît de constituţional e carnetul de pieton?

Este obligaţia de a purta buletin una constituţională? Nu. Sub nicio formă. Nici ca pieton, iar în unele cazuri, nici ca pasager. Buletinul nu e pomenit în niciun articol din Constituţie. Nici la drepturi, nici la îndatoriri.

Dacă obligaţia de a purta buletin ar fi constituţională, singurul drept care ne mai rămîne este cel la liberă nemişcare, şi acela violat din cînd în cînd, cînd suntem obligaţi să ne prezentăm pe la vreun ghişeu de-al administraţiei, pentru înoirea "carnetului de pieton" ce nu ne garantează nici măcar dreptul la nemişcare.

Doar acreditarea ideii că statul pedepseşte dreptul la liberă circulaţie, fără afişaj public (grafic sau pictografic) la loc vizibil, fără preaviz, pedeapsă motivată de "lipsa carnetului de pieton", mă face să mi se zbîrlească pielea, dar îmi dă şi un chef nebun să contest neconstituţionalitatea obligaţiei. Ce îmi recomandaţi?

BX a scris:

Logic, este 'sau' intre 'A' si 'B'.
Daca ar fi 'si', nu si-ar mai avea rostul 'A'.

În cazul acesta, nu numai că e facultativ portul buletinului, dar putem contracara un abuz prin invocarea art. 22 din OUG 97/2005 care spune:

Art. 22. - (1) Titularii actelor de identitate, precum si autoritatile publice prevazute la art. 21 sunt obligati sa ia masuri pentru a evita deteriorarea, distrugerea, pierderea sau furtul acestora.

Dacă-i ordin, cu plăcere. Ce măsură mai bună decît lăsarea buletinului în şifonier poate fi?

Domnilor Adutescu şi BX

Vă mulţumesc pentru intervenţii. Însă, din păcate, ambiguitatea legii este exploatată de poliţişti. Iată un exemplu de abuz flagrant:

(...)...suntem la “mana “statului politienesc care, pt. simplul fapt ca ti-ai uitat buletinul acasa, esti ridicat din mijlocul strazii de sapte politisti si bagat cu forta in masina politiei (in cazul meu au fost chemate alte patru masini de politie). Ti se smulge telefonul din mana si esti tinut in camera infractorilor 8(opt) ore, doar pt. ca nu ai buletinul la tine si indraznesti sa intrebi politia, de ce anume esti cercetat si retinut. Iar daca, Doamne fereste, mai ai neinspiratia sa pomenesti de mita care urma sa se dea de catre taximetrist*) politistului (iar eu naiva, habar nu aveam de aceasta obligativitate a tuturor taximetristilor pe care aflu ca o cunoaste toata lumea…) sau de dan voiculescu [politistilor, pentru fabricarea de subiecte suculente - n.MD], esti filmat impotriva vointei tale, sunt trucate imaginile astfel incat, sa reiasa ce mare infractor esti.
Comedia a atins “culmi de ridicol”cand, la ora 9:30 (deci dupa aproximativ opt ore) comandatul te cheama, iti cere iertare, ii pune si pe toti ceilalti care au gresit sa-si ceara iertare si…cere agentului constatator sa savarseasca infractiunea de fals, impunandu-i sa intocmeasca un AVERTISMENT FALS.
(...)
Daca nu s-a stabilit decat un avertisment pe [temeiul - n.MD] ca persoana nu avea asupra sa buletinul, de ce au fost chemate patru masini de politie?
De ce au fost chemate patru televiziuni?
De ce a fost urcata persoana, cu forta, de sapte politisti in masina si dusa la sectie?
De ce a fost perchezitionata corporal de alti cinci politisti?(...)

------------------
*) persoana lezată era pasager paşnic al unui taxi în momentul în care a fost reţinută.

(Textul integral poate fi găsit [url="[ link extern ] ]. )

Fiind vorba despre o chestiune cu puternică încărcătură emoţională, dar totuşi supusă unei analize la rece, mi-am permis doar ajustări de ton, prin înlocuirea în text, a unor majuscule, cu minuscule.

Prevederea cu pricina trebuie neapărat abrogată. Temei constituţional pentru abrogarea ei există (art.50). Cu atît mai legitimă ar fi abrogarea absurdei condiţii, cu cît, Legislativul, prin multele proceduri ce implică autentificări redundante, traducători autorizaţi, apostile etc., şi pe care ni le îndeasă pe gît, arată clar că ne consideră PE TOŢI necuvîntătoare. Ar fi absurd ca tocmai unuia ce corespunde prototipului să i se refuze cetăţenia.

Am imaginat o cale alternativă de sancţionare nepoliţienească a faptelor ce duc la tulburarea liniştii publice, dar cu referire strictă la convieţuirea în înghesuială.

ªtim că, cu cît densitatea populaţiei este mai mare, cu atît trebuie să cedăm mai mult din drepturile noastre, pentru a nu provoca prejudicii altora, prejudicii ce ne vor afecta şi pe noi. Aşa, de pildă, înălţimea casei noastre poate fi limitată de normele de urbanism. Ne-am putea revolta, însă nu ne foloseşte nici măcar nouă. Împărţim cu cei din jur, în mod obiectiv, lumina solară, o resursă limitată. Dacă resursa este limitată, tot aşa, şi dreptul de proprietate trebuie limitat. Pentru că, dacă-l absolutizăm, mucegaiul dezvoltat la vecinii umbriţi de construcţia noastră va pătrunde şi în plămînii noştri.

După această lungă introducere, vă propun să vedem care e sursa de zgomot şi manele în blocurile de apartamente. Cel mai adesea este o maşinărie electrică. De evacuat proprietarul/chiriaşul zgomotos nu putem, pentru că i-am leza un drept fundamental. Deşi, în cazul chiriaşului, putem impune condiţii generale, pe care un contract de închiriere să le îndeplinească în mod legal. De pildă, normele japoneze prevăd situaţii şi condiţii ce pot duce la rezilierea unilaterală a contractului, şi fără compensaţii. Printre posibilele cauze, pe lîngă apartenenţa la o organizaţie criminală, deţinerea şi/sau consumul de substanţe interzise etc., figurează şi zgomotul intens prelungit după orele 23.

Ce facem cu proprietarul zgomotos? Păi, ne uităm la maşinăria de manele şi descoperim că este alimentată la 220V. Trebuie să fie vreo obscură normă ce prevede că, dacă un client foloseşte bunul sau serviciul în scopuri imorale, ilegale, care aduc prejudicii altora, etc., vînzătorul poate refuza furnizarea, suspenda, sau rezilia contractul.

Iată, cum, prin acest mic artificiu, trecem problema din registrul administrativ, în registrul civil. Trei telefoane la dispeceratul Electrica, de la trei vecini ce reclamă unul şi acelaşi client, după verificare pe teren, pot (con)duce la suspendarea contractului de furnizare a energiei electrice. Concret, vine Gică electricianul de serviciu şi trage heblul, pînă cînd proprietarul urmează, la sediul Electrica, un curs de o oră, de instruire asupra felului în care are voie, şi în care nu are voie a folosi energia electrică. Electrica e liberă a pune şi condiţii pecuniare rezonabile de restaurare a contractului, astfel încît, subiectul să nu perceapă corecţia ca pe o pedeapsă dublă.

Aşadar, se poate face linişte şi în virtutea subsidiarităţii, şi fără ca vreo autoritate a statului să intervină. E cu atît mai legitimă tragerea heblului, cu cît, energia electrică nu face obiectul niciunui drept fundamental. A beneficia de energie electrică nu este decît un privilegiu cumpărat.

Desigur, subiectul poate obiecta că şi senzorii de incendiu din apartamentul său sunt alimentaţi tot la 220V. În acest caz, va fi anunţată şi Distrigaz să-i taie gazele.

Radu Alexandru&gi_jane2 au spus:

Refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate poate fi chiar sanctionat conform legii nr. 61/91-rep.

Vă mulţumesc pentru răspunsuri. Constat însă că textul legii este ambiguu. Enumeră: a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale (A) (virgulă) a se legitima cu actul de identitate(B), după care urmează un SAU, care nu ştim dacă guvernează şi relaţia dintre termenii anteriori, sau îi pune la grămadă, în relaţie cu termenul următor a se prezenta la sediul poliţiei... (C).

Pentru simplificare, ignorăm deocamdată termenul C.

Dacă relaţia este: A ªI B, atunci portul actului de identitate B este obligatoriu. Iar pe lîngă datele înscrise în B, poliţistul poate cere şi date suplimentare despre identitatea noastră, ca de pildă orientarea sexuală, şi ea un element al identităţii noastre, e drept, neadministrative, dar cu relevanţă în profiling. În cazul relaţiei ªI (portul obligatoriu al B) pentru a evita abuzurile, trebuie specificată şi o distanţă maximă, între corpul nostru fizic şi B, distanţă ce poate fi între grosimea hainelor şi cea mai apropiată tutungerie de casă, să zicem. Specificarea este importantă, deoarece ea face diferenţa dintre amendă şi neamendă. Am putea fi amendaţi atunci cînd mergem la scaldă. Suntem în apă, dar buletinul e în vestiar. Suntem legal culpabili? Suntem. Însă dacă distanţa maximă nu e specificată, atunci putem contesta orice amendă cauzată de lipsa buletinului la control.

Dacă relaţia este A SAU B, atunci portul B nu este obligatoriu. Înseamnă că legea permite şi metode alternative, neconstrictive, de identificare. Putem satisface cu bună credinţă condiţia A, fără necesitatea de a ni se răpi libertatea de mişcare.prin recurgerea la termenul C. În cazul acesta, poliţistul trebuie să ne creadă şi pe cuvînt, în virtutea Art.1 din DUDO şi a art. 23 din Constituţie. Dacă poliţistul are dubii asupra celor declarate de subiect, îi poate cere numărul de telefon (CNP-ul public, neoficial), şi verifica prin staţie dacă subiectul spune adevărul. Este o cale simplă, la îndemîna oricui în zilele noastre. Aşadar, nu ar fi obligatoriu să fim tîrîţi la sediul poliţiei pentru "identificarea tare", atîta timp cît există indicii clare asupra bonităţii noastre morale şi administrative. Nici măcar în lipsa buletinului. Mai mult, nu se mai justifică niciun fel de amendă legată de lipsa buletinului, sau de expirarea lui.

De ce spun toate acestea? Pentru că am constatat invazia din ce în ce mai neruşinată a dreptului administrativ în dreptul civil şi în cel constituţional.

Aş fi bucuros să mă puteţi contrazice.