avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 443 soluții astăzi
Forum Activitate BogdanSM

Activitate BogdanSM

Bună seara,

În urmă cu două luni am fost la o întâlnire între ”prieteni”. Am consumat alcool moderat (perioada în care îmi aduc aminte), după care, fără a acționa în mod conștient, am plecat cu mașina. Am fost oprit de poliție, am fost testat cu aparatul etilotest și ulterior mi s-au prelevat mostre de sânge. Alcoolemia a fost peste 1 g/l la ambele probe de sânge, astfel că mi s-a întocmit un dosar penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 336 din Codul Penal (”conducerea sub influența băuturilor alcoolice”).

Întrucât am avut suspiciuni că cineva mi-a introdus în băutură o substanță necunoscută, fără știrea mea, (am avut amnezie totală, gura foarte uscată, stare de somnolență accentuată, nici astăzi nu-mi aduci aminte drumul de peste 40 km parcurs cu mașina, nici de ce am plecat cu mașina, nici când m-am urcat la volan etc.) am solicitat să se efectueze o analiză suplimentară a mostrelor de sânge prelevate cu ocazia constatării infracțiunii.

Răspunsul INML este că am avut SCOPOLAMINA în sânge. Vă rog să mă ajutați cu sfaturi despre ce aș putea face mai departe. Cunosc numele persoanei care a făcut asta, însă nu am nicio probă împotriva ei. Cum aș putea rezolva această situație oarecum favorabil în ceea ce mă privește? Nu intenționez să formulez plângere penală împotriva persoanei respective (cel puțin nu la acest moment), întrucât nu am ce probe să aduc în sprijinul acuzațiilor, însă aș vrea să știu dacă, pe baza unei expertize, s-ar putea stabili faptul că am consumat alcool în exces și am săvârșit infracțiunea prev. de art. 336 sub efectul unei substanțe psihoactive consumate involuntar (ceea ce este 100% adevărat), reținându-se astfel art. 29 din Codul Penal (intoxicația).

Am șanse reale să fiu achitat de instanță? Se poate reține în cazul meu intoxicația?

Vă mulțumesc anticipat pentru răspunsurile dvs.!
Buna ziua,

Adresez aceasta intrebare pentru mama mea care a cumparat recent un autoturism prin contract de instrainare-dobandire model 2016 ITL 054.

In ceea ce priveste vechiul proprietar (vanzatorul), nu au fost probleme in derularea procesului de vanzare, acesta neavand datorii fiscale iar lucratorii din cadrul serviciului Taxe si Impozite au pus stampila in partea din dreapta sus, in cartusul B.

Problema este insa la primaria localitatii unde domiciliaza mama mea.

Intrucat mama mea are mai multe datorii neachitate (impozite, taxe), cei de la Taxe si Impozite refuza sa puna stampila pe contract, respectiv sa faca mentiunile necesare in cartusul C.

Avand in vedere aceasta situatie, mama mea, in calitate de cumparator, se afla in imposibilitatea de a transcrie dreptul de proprietate la SRPCIV, conform legii.

Intrebarea mea este daca ceea ce fac domnii de la taxe si impozite este legal sau este doar un abuz prin care se incearca cumva fortarea mamei mele sa achite acele datorii? Exista vreo lege care il obliga pe cumparator sa fie pe zero cu datoriile la primarie pentru a putea dobandi legal un autovehicul, respectiv a-l inmatricula pe numele sau?

Imi puteti oferi un sfat in acest sens?

Va multumesc!
Exista cineva pe forum dispus sa-si rapeasca doar cateva minute din timpul avut la dispozitie pentru a opina pe marginea subiectului acestui post? Multumesc anticipat!
Si eu am aceeasi problema. Un credit de la Banca Transilvania a fost executat silit in anul 2012. In anul 2016 s-a platit prin poprire pe salariu aproximativ 20% din valoarea totala a creditului. Cu toate acestea, la inceputul anului 2017 poprirea "a disparut" de pe contul bancar iar astazi am primit de la societatea EOS KSI o notificare prin care sunt anuntat de cesiunea creantei in favoarea lor. Culmea e ca suma totala pe care doresc dumnealor sa o platesc depaseste suma initiala care exista ca poprire pe cont. Nu mai inteleg nimic. Creditul a fost executat silit, am platit 20% din suma totala iar acum mi se cere sa platesc o suma mai mare decat cea initiala?

Intreb si eu, EOS KSI are acum dreptul legal sa ma execute silit? Adica o noua executare silita pentru aceeasi suma (care, de fapt, acum este mai mare)?
Multumesc pentru raspuns!

Este interesant ceea ce spuneti...daca astfel ar sta lucrurile, ma gandesc daca nu cumva ar fi posibila o degradare pe cale judecatoreasca, nu in scopul renuntarii complete la gradul militar, ci doar la gradul de plutonier. Nu stiu..ma gandesc poate exista cineva pe acest forum care s-a mai confruntat cu o asemenea problema.

Multumesc.
Salutare tuturor!

Am o intrebare destul de delicata pentru voi, dragi membri ai acestui forum :) Stiu ca exista foarte multi profesionisti aici, asa ca nutresc mari sperante ca voi primi un raspuns pe masura...

Intrebarea mea este urmatoarea:

Exista vreo cale legala prin care pot renunta la gradul militar pe care il detin in rezerva?

In prezent sunt plutonier in rezerva, grad militar acordat odata cu incetarea raporturilor de serviciu cu MAI, la cerere. Anul acesta intentionez sa particip la concursul de admitere in SNPAP Tirgu Ocna, insa anumite prevederi legislative stipuleaza ca

"persoanele care detin grade militare sau profesionale, in activitate sau in rezerva, nu pot candida pentru admiterea in institutiile de invatamant pentru pregatirea personalului de penitenciare, daca gradul militar sau profesional detinut este superior celui care se acorda la absolvirea acestor institutii"

Avand in vedere ca dupa absolvirea SNPAP Tirgu Ocna ar urma sa mi se acorde gradul profesional de agent de penitenciare, echivalent gradului militar de sergent major, este evident ca nu ma incadrez in conditiile de admitere dat fiind faptul ca detin un grad militar in rezerva superior gradului de sergent major.

Imi doresc foarte mult sa urmez cursurile acestei institutii de invatamant si in prezent nu vad alta posibilitate sa infaptuiesc acest lucru decat sa mi se anuleze gradul detinut in rezerva. Nu stiu daca este posibil asa ceva, de aceea intreb aici.

Raman profund recunoscator tuturor celor ce vor raspunde intrebarii mele!

Va multumesc!
Multumesc foarte mult! Mi-ati oferit intr-adevar o explicatie foarte edificatoare la problema expusa. Apreciez!=D>
Multumesc mult pentru raspuns, insa mai am niste neclaritati:D
Am observat ca exista o serie de siteuri, cei drept foarte multe in strainatate, dar si pe web-ul romanesc sunt numeroase in ultimul timp, siteuri care sunt detinute in special de programatori, designeri etc. si care ofera spre vanzare diferite aplicatii contra unor sume de bani. Personal am cumparat in nenumarate randuri diverse tool-uri, plugin-uri s.a. pentru care am platit prin PayPal sume de la 10 pana la chiar 100 USD. EI bine, in toate aceste cazuri, nu am primit factura sau chitanta iar continutul mail-ului de confirmare a platii nu mi-a dat de inteles ca am de-a face cu vreo entitate anume, alta decat persoana fizica respectiva.

Si, ca sa ma fac inteles mai bine, este departe de mine gandul de a nu plati taxele catre bugetul de stat, numai ca incerc sa identific o alta cale legala de a desfasura o astfel de activitate. De exemplu, consider ca este mult mai simplu pentru mine sa tin o evidenta proprie a veniturilor (eventual pe baza extraselor de cont) iar cand situatia o cere sa achit impozitul aferent acestor venituri. De asemenea, cum activitatea va avea loc exclusiv online iar metoda de plata va fi in mod obligatoriu PayPal, consider ca vor aparea o serie de probleme in ceea ce priveste evidentierea corecta a veniturilor si inregistrarea lor in contabilitate. Ganditi-va, de ex. ca un client plateste 10 USD pentru un eBook, eu primesc in contul PayPal 9,10 dupa comisionul perceput de platforma de plata iar cand retrag banii in contul bancar (lunar, pentru a evita comisioane repetitive) PayPal percepe un nou comision de retragere de aceasta data iar suma va fi convertita in RON la un curs USD stabilit de PayPal. Cred ca se distinge cat de complicata este evidentierea acesteii situatii in contabilitatea unei firme sau PFA.

Astept in continuare raspunsurile voastre si va multumesc mult pentru sprijin.
Dupa mai bine de jumatate de an am dus la bun sfarsit realizarea unui Manual Digital Educativ (ebook).

Problema:
Detin un site web si doresc ca prin intermediul acestuia sa pun la dispozitia cititorilor mei (vizitatorilor) manualul, contra unei sume de bani. Pentru a realiza acest lucru, ma voi folosi de binecunoscutul PayPal.

Intrucat manualul va fi vandut contra unei sume modice, m-am gandit ca nu este o oportunitate sa infiintez o societate comerciala sau sa devin PFA, dat fiind faptul ca acestea presupun o serie de alte taxe pe langa impozitul propriuzis.

Intrebare:
Ca simpla persoana fizica, pot eu sa-mi vand manualul al carui autor sunt, pe site-ul propriu, prin PayPal? Desigur, posibilitatea exista, dar pot face acest lucru in conformitate cu prevederile legale? Daca da, cum imi platesc taxele la stat? Exista anumite declaratii care se dau si de asemenea este stabilita o norma de impozitare speciala pentru astfel de activitati?

Multumesc celor care vor binevoi sa-mi raspunda!
Buna seara,

intentionez sa vand un manual digital in format .pdf prin intermediul internetului si nu stiu exact ce clasa Nisa trebuie sa mentionez pentru inregistrarea la OSIM a siteului meu. Ma poate ajuta cineva?

Multumesc!