Multumesc pentru raspuns. In cazul acesta, este vorba despre un program cultural, care are un titlu specific si care este format dintr-un numar de activitati, fiecare cu scopuri precise. Din cate am inteles din rapunsul dumeavoastra unele lucruri nu se pot proteja. Ceea ce dorim noi este ca sub acelasi titlu (titlul folosit de noi) alt ONG sau alta persoana fizica sa nu implementeze acest program, sau un program similar dar cu acelasi titlul. In acest scop ne-am gandit sa protejam acest program. Este posibil? Multumesc.
Presedintele unui ONG a creat un program cultural pentru grupul tinta al asociatiei.
Acest program vizeaza transmiterea unor valori tinerie generatii, avand o descriere ampla (scop, obiective, rezultate, plan de actiune, etc.).
Intrebarea mea este cum poate presedintele asociatiei „obtine dreptul de autor” asupra respectivului program? O descriere ampla a programului, care sa fie atestata, pagina cu pagina, de catre un notar, ar insemna ca programul respectiv apartine in totalitate presedintelui si ca nimeni nu are voie sa-si insuseasca sau sa aplice respectivul program decat cu acordul autorului?
Din cate am citit nu exista o institutie care sa „ofere” acest drept. Iar, cine il publica/implementeaza primul acela are dreptul de autor. Insa, pentru a nu se ajunge la neplaceri - de genul cineva a gandit acest program, iar ulterior programul este preluat si de catre altii - m-am gandit ca daca ar atesta programul la un notar, ar avea o „dovada” cum ca el este autorul...
Va multumesc! Eu am inteles gresit articolul 76 al legii 76 din 2oo2 - acest articol face referire la singura prima primita de catre mine la angajare, si nu la sumele primite de catre angajator lunar...
Eu am primit salariul lunar. Iar conform legii 76 din 2oo2, daca raportul de munca inceteaza in mai putin de 12 luni de zile, angajatul trebuie sa restituie sumele primite. Intrebarea mea este care este modalitatea de a intrerupe CIM, astfel incat sa nu trebuiasca sa restitui sumele primite??
Eu stiam ca angajatorul are obligatia de a restitui sumele primite, numai daca raportul de munca inceteaza din cauza lui, dupa cele 12 luni de la angajare (adica dupa perioada in care a primit subventia de la stat....
Eu am fost angajata la 8 luni de la terminarea facultatii, iar angajatorul a primit lunar de la stat 750 RON.
Desi nu au trecut cele 12 luni de la momentul angajarii, eu trebuie sa renunt la actualul loc de munca, intrucat ma voi muta in alt județ. Legea 76/2002 menționeaza faptul ca, în temeiul anumitor prevederi (...), angajatul trebuie sa restituie integral sumele primite.
Intrebarea mea este urmatoarea: daca la incheierea raportului de munca, mentionez ca raportul inceteaza intrucat ma voi muta intr-un alt judet, mai am obligatia de a restitui sumele primite?
Care sunt acele rapoarte, procese verbale etc. care trebuie elaborate in mod obligatoriu de catre reprezentantii unui ONG (asociatie), in decursul unui an de zile?
Un contract de prestari servicii se poate incheia doar daca beneficiarul de venit (persoana prestatoare) este PFA, persoana juridica? Va multumesc pentru raspuns.
Doresc sa va intreb daca exista un cadru legal pentru ca o asociatie sa colaboreze cu o anumita persoana (spre exemplu un cadru didactic), care nu este angajata a asociatie in cauza, dar pe care asociatia sa o poate plati in functie de serviciul prestat (dar nu cu un salariu fix)? Si in cazul in care exista aceasta posibilitate, pentru platile efectuate acelei persoane, care sunt taxele, impozitele care trebuie platite de catre asociatie?
Doresc sa va intreb daca exista un cadru legal pentru ca o asociatie sa colaboreze cu o anumita persoana (spre exemplu un cadru didactic), care nu este angajata a asociatie in cauza, dar pe care asociatia sa o poate plati in functie de serviciul prestat (dar nu cu un salariu fix)? Si in cazul in care exista aceasta posibilitate, pentru platile efectuate acelei persoane, care sunt taxele, impozitele care trebuie platite de catre asociatie?
Buna seara,
Am o nelamurire in legatura cu realizarea bugetului de cheltuieli.
Spre exemplu, daca suma maxima alocata de un finantator pentru un program este de 12.000 RON. Iar bugetul programului pentru care solicit finantare este de 24.000RON. Cand realizez bugetul de venituri solicit 12000RON de la finantator, iar 12.000RON adaug eu din resurse proprii. Insa, intrebarea mea este daca atunci cand realizez bugetul de cheltuieli, pe care il voi trimite finanatatorului, realizez bugetul de cheltuieli aferenta sumei de 24000 RON sau doar bugetul de cheltuieli pentru suma de 12000 RON (suma care o solicit de la finanatator)?
Iar, in cazul in care trebuie trimis bugetul de cheltuieli pentru suma de 24000 RON, cand stabilesc care cheltuieli le realizez din banii obtinuti de la finanatator si care din resursele proprii? Sau suma care o castig o pot utiliza pentru oricare din cheltuielile trecute in bugetul de cheltuieli integral?
Multumesc.