avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 820 soluții astăzi
Forum Activitate Shakur28

Activitate Shakur28

3 din 3 utilizatori consideră
acest răspuns util
Metodele astea nu prea au cum să dispară pentru ca sunt la limita legalității, astea sunt agenții de recrutare în general înființate legal, pentru a demonstra înșelăciunea trebuie sa ai filmată toată conversația de la prima abordare pana la plecare, fără alte dovezi ei sunt acoperiți de convenția semnată chiar de dumneavoastră. În realitate ei chiar pot preda dosarele celor care se ocupă de casting-uri iar aceștia nu vă vor pentru ca nu vă încadrați pentru ce au ei nevoie, banii luați de către agenția la care v-ați înscris vor fi motivați ca și cheltuieli pentru poze, deplasări, înscriere etc.
Am fost abordat de o asemenea agenție anul trecut pe litoralul Românesc, eram cu soția și cu fetele mele de 9 și 12 ani, agenția se ocupă cu recrutarea de copii. Când am fost abordat am acceptat să merg sa vb cu ei (dacă spuneam nu era greu să le explic copiilor ca este țeapă) pentru a nu dezamăgi fetele. Am întrat și am fost abordați de o domnișoară cu vrăjeală multă care ne promitea și ne garanta vrute și nevrute, i-am spus să trecem la subiect și să îmi spună până la urmă ce vrea că nu am toată ziua la dispozitie (mergeam la masă) și atunci îmi spune bomba cum ca mai au nevoie exact de 2 fetițe cu vârsta și trăsăturile fetelor mele, am zis că mă bucur să aud asta și am întrebat ce trebuie să facem moment în care a venit a doua bombă, trebuia să achitam 150 de lei de copil taxa de înscriere cu garanția ca vor participa la ședințe foto și se vor recupera banii, eu mai nesimțit de fel am întrebat-o dacă ea chiar vrea să o cred pe cuvânt la care ea îmi spune ca se da chitanță pe bani și ca semnam și un contract, în acel contract nu se spunea nimic concret, scria ca vor fi chemate fetele la ședințe foto și că dacă nu ne prezentam se pierd banii, eu am întrebat cine și ce ne garantează noua ca vom fi chemați, răspunsul a fost ca ne garantează ea și ca nici nu se discută sa nu ne cheme, eu am răspuns ca pe vorbe și eu pot promite multe pentru niște bani și am plecat. De reținut este ca nu am dat datele personale acelor oameni, nu înțeleg cum vă puteți da datele personale atât de ușor unor oameni despre care nu știți nimic.
Sfatul meu este să fugiți când auziți că este vorba de date personale sau de dat bani înainte.
Nu cred că te poate ajuta cineva, fapta este faptă, este doar datoria ta sa verifici ca ai totul valabil la mașină.

Motor a scris:

Mu puteti ajuta??

1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
Fără un alt avocat este posibil să pierdeți. Este foarte posibil ca avocata sa fie cumpărată de instituția inculpată. Nu credeți că este cam suspect faptul că la proces nu s-a prezentat nimeni, gândiți-vă că după absență avocata a cam refuzat și alte acțiuni. Cereți să vi se restituie onorariul.

lamurire2 a scris:

Alt avocat ar insemna alt onorariu. Intelegerea a fost ca ne va reprezenta in acest proces pana la sfarsit, in mod corect.

Răspuns la discuția Pot recupera permisul?
1 din 1 utilizatori consideră
acest răspuns util
După soluționarea dosarului vă sfătuiesc să îi acționați în instanță pentru daune morale cât mai mari și chiar pentru a face martorul mincinos să răspundă penal pentru mărturia mincinoasă. Nevinovat fiind dvs ați pierdut foarte mult pe perioada anchetei din cauza unor oameni rău intenționați.
3 din 3 utilizatori consideră
acest răspuns util
Andy12345 a scris:

Încearcă sa nu tragi concluzii primite fără sa ma cunoști te rog.

Fapta făcută spune cam tot despre tine. Zici ca iți este "prieten" dar l-ai facut mai rău ca samsarii, ştii vorba aia: Fereste-ma, Doamne, de prieteni, ca de dusmani ma feresc singur. Întrebi aici ce puteți păți amândoi, din păcate tu nu pățeşti nimic (sper să mă insel), in schimb "prietenul" tău va trage ponoasele si nu stiu sigur dacă il va afecta mai rau că are permis doar de 5 luni, cineva din domeniu poate spune dacă se poate ajunge la anularea permisului. Dacă erai "prieten" il ajutai să ia maşina cu platforma in contribuție de 50/50.
Să ne ferească Dumnezeu de "prieteni" ca tine.
Fată dragă, te rog să reciteşti cu foarte mare atenție cele spuse de tine şi apoi să răspunzi la o intrebare: Tu te crezi?

Florin31qq a scris:

Buna ziua ! Ieri dimineata in jurul orei doua am fost chemat de un preieten sa ii conduc masina ca era beat si drogat ! Am mers cu el iar el a folosit intimidearea si mi-a dat droguri si mie nu stiu ce mi-a dat am umblat toata noapte cu el ! In tot timpul acesta el a condus masina . Pe parcursul seri m-a si fortat sa beau, am luat cateva guri ca sa il calmez . Spre dimineata am ramas fara motorina iar el a devenit foarte nervos ca se certa cu prietena lui ! Din senin a inceput sa ma loveasca si sa isi dechida pantaloni si sa ma puna sa ii sug penisul in fata camerei sa vada prietena lui ! In incercare de a scapa l-am lovit cu o sticla de bautura si i-am crapat capul ! Dupa acea asta am alergat disperat la ce-a mai apropiata sectie de politie ! Am ajuns acolo am declarat ce si cum iar dupa aceasta am fost arestat cum ca sunt suspect de vatamare corporala

Doamna draga, va rog sa nu ascultati de spusele doamnei Zuza13 pentru ca dansa nu prea stie ce inseamna index.
Vineri sau Luni trebuie sa transmiteti indexul prin metoda autocitire prin metodele urmatoare:

Cum transmiți indexul autocitit

Alege Digi Energy, iar indexul autocitit îl transmiți oricând în ultimele 7 zile ale lunii în curs.

prin apel la numărul: 0800410400
direct din contul tău Digi
intră în cont aici
accesează Serviciile Mele
selectează Digi Energy și trimite indexul autocitit.

Sa stie si doamna Zuza13 ca dupa autocitire veti avea pe factura INDEX VECHI 2196 si INDEX NOU 815, apoi RDS-RCS trebuie sa faca recalcularea in care va ramane doar kw reali consumati. Nu inteleg cum poate sustine cineva ca daca doar se da indexul factura urmatoare va veni normal in conditiile in care indexul REAL este mult mai mic decat cel din FACTURA. Cati kw se factureaza doamna Zuza13 daca va avea pe factura ”index vechi 2196, index nou 815”? Luminatine.

Sufletdecaine a scris:

In luna octobrie,index-ul era 752, consumul este de 26 KW, in noiebrie 1413 inventati +31 KW consum, in decembrie, index pe factura 2165 vechi si nou 2196, adica 30 KW , pe 20 decembrie in prezenta Enel DD, indexul era de 785 iar vineri pe 18 Ianuarie, index-ul era de 815, in acea casa nu locuieste nimeni, exista doar un frigider, si activitate doar atunci cand este comemorarea fratelui meu sau a mamei mele....

Doamnă, va rog frumos să nu mai susțineți că nu am inteles eu că vă faceți de râs singură, este mult mai corect să recunoașteți ca Dvs in primul comentariu la adresa mea ați încercat să mă faceți să înțeleg cu informații redate eronat. Va rog să îmi citați unde ați făcut Dvs referire la INDEX 2000 când in realitate ați scris "iar ei i au factura 2000 si ceva de kw", vreți să intuim noi ca Dvs va refereați la index? In mesajul meu v-am prezentat doar informațiile eronate date de Dvs, acum încercați să vă apărați şi să mă atacați tot cu o informatie eronată, îmi puteți arată vă rog unde am scris eu ceva de "facturat 2000 de lei", in care comentariu v-am atras eu atenția pentru asta.

Vă rog frumos să lăsați gradele de superioritate, să coborâți cu picioarele pe pământ si să recitiți comentariile de mai jos cu mult mai multă atenție.

Zuza13 a scris:

Dacă n ati inteles e treaba Dvs.Am precizat că.doamna trebuie sa faca amânarea plății,nu inteleg de ce repetati ce am scris eu.Eu nu am spus că i au facturat 2000 de lei.La index ma refeream.Daca doar da indexul cum spuneti Dvs si asteapta sa se regleze de la sine ,luna următoare ii va veni factura normal pe ultima luna si restante cei 800 si ceva de lei.

Shakur28 a scris:

Care estimare mica doamna draga, cred ca suma de 1200 de lei este mai mare decat 822 de lei cat are doamna in conditiile in care factura reala trebuia sa o am de 250 de lei. Unde precizeaza doamna Sufletdecaine ceva de un consum de 700-800 de kw cand dansa se refera la index de 752 respectiv 815, doamna a spus clar in primul post ca ”aici consumul mediu era de 50-60 KW”. Va intreb si unde specifica doamna ca i-au facturat 2000 si ceva de kw cand tot in prima postare spune ca ”Index-ul vechi era 752 iar cel nou 2165”, asta inseamna 1413 kw facturati. De ce problema nu se rezolva asa usor, pentru ca ne panicam pentru nimic? Trebuie facuta reclamatie la organele competente daca se va ajunge la debransare si doamna va fi pusa sa plateasca rebransarea (nu stiu la cat timp fac debransari RDS),dar nu cred ca se va ajunge aici daca se face o cerere de amanare de plata sau pentru plata asalonata. Problema se va rezolva automat in urmatoarea factura daca doamna transmite indexul la numarul de tel si in data specificata pe factura, este imposibil sa se mearga luna de luna pe un index fals.

Of of.... nimic nu am inteles.

Zuza13 a scris:

Of of....n ati inteles nimic.Va explic eu:problema doamnei este ca consumul ei nu este si n a depășit vreodată 700-800 kw...iar ei i au factura 2000 si ceva de kw...n ai cum sa faci o asemenea estimare.Iar în ce privește rezolvarea problemei,nu se rezolva asa usor,după cum vedeți deja s a pierdut sesizarea pe care a facut o.Solutia nu este sa dea indexul si sa astepte.Nu se va rezolva nimic.Situatia Dvs nu se compara cu a dansei.Nu este vorba de o estimare mica.Eu am sfătuit o cum sa rezolve .Eu asa am rezolvat .Si am avut cam aceeasi problema.In instanță durează foarte
mult ....

Imi pare rau pentru situatia dumneavoastra. Cine se ocupa de citirea indexului la acel imobil, Enel DD sau RDS-RCS? Numarul de transmitere a idexului apartine de Enel DD sau de RDS-RCS? Ce treaba mai are Enel DD daca dvs aveti contract cu RDS-RCS? Trimiteti o reclamatie catre RDS-RCS cu confirmare de primire in care sa specificati si indexul actual.