avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 611 soluții astăzi
Forum Activitate SorinManta

Activitate SorinManta

Buna ziua,

Va rog sa-mi transmiteti cand partea adversa nu mai poate pretinde ca nu cunoaste care sunt detaliile unei noi Hotarari judecatoresti emise de Tribunal pe un Apel: de la data emiterii Hotararii, de la data publicarii Motivarii sau de la data la care avocatul partii adverse intra in posesia Hotararii motivate.
Multumesc anticipat.

S.
Răspuns la discuția Vizitare minori - spatii publice
Martonze a scris:

Dacă hotărârea este cu "sau", aveţi o nouă sursă de conflict. Din moment ce în hotărâre scrie:"la domiciliul copiilor sau în spaţii publice", se subânţelege prezenţa mamei, fiindcă presupun că acei copii nu locuiesc singuri în casă şi doamna nu va pleca de acasă când vine tata :D Pe acelaşi fir logic, vizita în spaţii publice presupune prezenţa mamei. Vedeţi dacă scrie undeva în hotărâre că "tata va prelua copiii de la domiciliu şi, la sfârşitul programului de vizitare, îi va readuce la domiciliu"; dacă scrie aşa, înseamnă că puteţi să-i luaţi fără mamă.
Menţiunea de "spaţii publice" dă posibilitatea ca întâlnirile să fie pe teritoriu neutru şi înlătură conflictele şi violenţele dintre părinţi.


Cred ca e putin trasa de par logica de mai sus...
Răspuns la discuția Vizitare minori - spatii publice
Ma astept la un razboi de uzura cu ea pana la adanci batraneti...
Am decis totusi sa incerc sa-mi vizitez copiii fara implicarea unui executor judecatoresc ptr. ca am primit un mesaj de la avocatul ei in care respectivul mentioneaza ca a lui clienta se va comporta civilizat si nu va obstructiona vizitele mele.
Răspuns la discuția Vizitare minori - spatii publice
Am cerut pe Ordonanta acelasi program solicitat si in divort dar am primit cea mai mica portiune solicitata, vizite in 2 duminici pe luna. Motivarea Instantei a fost legata de faptul ca legaturile mele cu copiii in ultimul timp au fost aproape inexistente ( din cauza obstacolelor puse de mama ) dar, personal, cred ca judecatorul s-a simtit oarecum ofuscat de faptul ca incerc sa obtin ceva prin Ordonanta inainte de a se pronunta el pe divort.
Răspuns la discuția Vizitare minori - spatii publice
Comunicarea cu mama copiilor este inexistenta din dorinta ei.
Situatia intre noi este inca foarte conflictuala in sensul in care ea ma face "albie de porci" de fiecare data cand ma vede, nu conteaza cine este de fata: avocat, psiholog, copii...
Am "incasat" pana acum in speranta ca voi putea lua copiii la mine in viitorul apropiat dovedind ca mama le poate oferi conditii net inferioare de educare, crestere, etc.
Răspuns la discuția Vizitare minori - spatii publice
Nu, programul nu este in prezenta mamei. Sunt mentionate locuinta copiilor si spatiul public.
Nu sunt 100% sigur ca "locuinta copiilor" inseamna apartamentul unde locuieste mama acum ptr. ca nu exista o hotarare a Instantei care sa spuna ca, copiii locuiesc la mama.
Buna ziua,

Pentru ca divortul dureaza mai mult decat s-a estimat initial am obtinut program pentru vizitarea copiilor minori prin Ordonanta Presedintiala. In Hotararea Instantei se mentioneaza ca pot sa-mi petrec timpul cu copiii la locuinta lor sau in spatiile publice. Intrebarea mea este: pot sa transport copiii cu masina personala pentru ai duce la spatii de joaca, film, etc.? Mersul pe jos nu este o optiune in acest caz pentru ca ei locuiesc acum la mama lor intr-o localitate mica.
Multumesc anticipat.

S.
Răspuns la discuția Marturie mincinoasa
Multumesc pentru informatie!
Buna ziua,

Va rog sa-mi transmiteti care este procedura de urmat in cazul in care vreau sa fac o plangere pentru ca un martor al partii adverse a depus marturie mincinoasa.
Este un caz de divort. Am acte cu care pot dovedi ca martorul a mintit.
Am discutat cu Politia si m-au indrumat sa adresez plangerea Instantei de judecata.
Multumesc anticipat.

S.
Buna ziua,

Sunt in divort cu sotia de anul trecut. Divortul a fost deschis de ea. Atunci cand ea s-a lamurit ca eu nu vreau sa ne impacam ( am aflat ca avea o boala venerica intr-un interval de timp cand eu eram plecat din tara ) mi-a facut o inscenare, impreuna cu mama ei. In seara premergatoare plecarii mele din tara, dupa aprox. 1 saptamana in care a vazut ca nu incerc sa discut cu ea ca sa o conving sa nu divorteze, a inceput sa-mi adreseze injurii. Dupa aprox. 20 - 30 de minute am reactionat, in sensul in care m-am ridicat de pe canapea, m-am dus spre ea, i-am pus mainile pe fata si am intrebat-o cum poate sa debiteze astfel de mizerii. In acel moment soacra, care locuia in apartamentul meu sub pretextul ca o ajuta pe fiica-sa sa creasca copiii (sotia nu are loc de munca si era toata ziua acasa) a iesit pe usa apartamentului si a inceput sa tipe pretinzand ca le bat si incerc sa o omor pe sotie. Sotia, la randul ei, s-a desprins din mainile mele (nu o tineam cu forta) si a fugit pe casa scarilor impreuna cu mama ei tipand si sustinand aceleasi lucruri. Cand soacra a vrut sa intre inapoi in apartament am impins-o si i-am cerut iarasi, a 10-a oara probabil, sa plece din apartamentul meu (proprietate personala dobandita inainte de casatorie). Din cate am inteles una dintre vecine fost martora la aceasta scena in care eu am impins-o pe soacra. Dupa ce ambele au intrat inapoi in apartament am incercat sa calmez copiii (avem 2 baieti), mi-am facut bagajul si am petrecut noaptea respectiva la un hotel, asa cum m-a sfatuit avocatul meu.
Sotia si mama ei nu au, pentru ca evident nu aveau cum sa obtina asa ceva, certificate medico-legale care sa ateste ca au suferit vatamari in seara respectiva. Cu toate acestea sotia a facut plangere penala iar politistul care se ocupa de caz tocmai mi-a spus ca procurorul a decis continuarea urmaririi dupa ce a audiat partile si martorii.
As aprecia un sfat. Ce trebuie sa fac acum ? Nu vreau sa ajung in situatia de a primi o amenda penala, nu atat pentru bani sau cazier cat pentru faptul ca sotia va incerca sa foloseasca acest detaliu ca argument in solicitarea ei de a intrerupe orice contact al meu cu copiii.
Multumesc anticipat.

S.