avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 603 soluții astăzi
Forum Activitate VictorDobr

Activitate VictorDobr

Răspuns la discuția Ce tip de infracţiune este
Vă mulţumesc mult
Buna ziua,
Vă adresez rugămintea să mă ajutaţi în următoarea problemă. Lucrez la o firmă cu datorii mari la bugetele statului, aflată în executare silită de către ANAF. Conform art. 149 alin. 12 din OG 28/2013 (Codul de procedură fiscală cu normele metodologice de aplicare), firma poate extrage din bancă din încasări sau disponibilităţi doar sumele aferente plăţii salariilor, restul banilor urmând să meargă la buget în contul datoriilor. Administratorul firmei a trecut însă, în două luni consecutive (când s-au înregistrat încasări mari) pe ştatele de plată la trei persoane care au contracte de colaborare cu firma, sume de zece ori mai mari decât încasau acele persoane lunar, de ani de zile. (de circa 5-6 ani în fiecare lună au încasat aceeaşi sumă). Dintre cele trei persoane, două au semnat ştatele de plată unde erau înscrise acele sume (deşi au încasat tot suma care le revenea lunar în mod obişnuit), iar a treia persoană nu a fost de acord să fie complice la această infracţiune, a tăiat suma trecută pe ştat şi a scris cu pixul alături suma pe care a primit-o şi, ulterior, a tot făcut demersuri scrise la administrator să reglementeze această situaţie în Declaraţia 112 trimisă la ANAF. Această situaţie datează de circa o jumătate de an, administratorul promite că va rectifica D112 dar nu a făcut-o până acum. Eu nu mă număr între cele trei persoane care au fost puse să semneze că ar fi primit bani mai mulţi, dar eu sunt afectată direct de acest aspect, în sensul că lucrez cu contract de muncă, iar banii respectivi care au fost scoşi din bancă prin această manevră ilegală a administratorului ar fi trebuit să meargă la buget în contul contribuţiilor sociale. În acest context, eu doresc să fac sesizare împotriva administratorului la Parchet ori la Poliţie (Direcţia de combatere a criminalităţii economice) pentru aceste "inginerii financiare" (evidentă fraudă fiscală) şi vă rog mult să-mi spuneţi la ce infracţiune se încadrează demersul ilegal al administratorului (acela de a retrage bani din bancă sub pretext de salarii, dar folosiţi în alte scopuri). Pe de altă parte, nu înţeleg de ce nu s-a autosesizat ANAF-ul, dar, dacă nu a făcut-o, atunci doresc să sesizez eu Poliţia sau Parchetul. Vă mulţumesc mult şi rog să-mi răspundă pe cei care cunosc astfel de speţe.
Vă mulţumesc. Am mai găsit şi OG 28/2013 (Codul de procedură fiscală), Art. 149 (Executarea silită a sumelor ce se cuvin debitorilor), alin. 12, unde se prevede expres scopul sumelor care pot fi scoase din bancă. Mă interesa acest aspect, deoarece doresc să fac o plângere la Poliţie (la Direcţia pentru combaterea criminalităţii economice) întrucât, la firma unde lucrez, care este de mulţi ani în executare silită de către ANAF, se scot bani, sub pretext de salarii, pentru alte cheltuieli (au fost trecute sume de 10 ori mai mari decât sumele încasate lunar pentru salariul câtorva colaboratori). Motivul pentru care doresc să fac această plângere este că aceste demersuri (ilegale, evident) m-au afectat în mod direct, deoarece acei bani trebuiau viraţi la buget pentru a se acoperi datoriile la contribuţiile sociale, de sănătate şi şomaj, reţinute la sursă. Prin astfel de "inginerii", firma nu a mai plătit de ani de zile obligaţiile către buget, iar când am reproşat administratorului mi-a spus că e legal ceea ce a făcut. Cred că ANAF-ul ar fi trebuit să se autosesizeze în acest caz, dar nu a făcut-o.
Va adresez rugamintera sa ma ajutati cu un raspuns la urmatoarea problemă. Am auzit, din diverse surse, că o firmă aflată în executare silită de către ANAF (cu datorii uriaşe la stat, raportat la cifra de afaceri, fiind aproape de faliment) nu are voie, potrivit legii, sa scoata din banca bani din incasari decat in limita salariilor, restul incasărilor urmând să meargă la buget pentru acoperirea datoriilor. Aş vrea să ştiu care este reglementarea legală care prevede aşa ceva. Vă mulţumesc mult
Vă mulţumesc foarte mult. Cu scuzele de rigoare, pentru că este prima dată când am fost implicat într-un proces, vreau să vă întreb dacă o astfel de acţiune presupune - în condiţiile în care nu am avocat - să fiu prezent acolo să susţin solicitarea sau este suficient să depun dovezile şi, apoi, acţiunea merge de la sine. Întreb asta deoarece locuiesc în celalalt capăt al ţării faţă de localitatea în care s-a desfăşurat procesul. Sau se poate introduce acţiuinea în localitatea mea de domiciliu? Mulţumesc mult
Va adresez rugamintea sa ma clarificaţi şi pe mine în următoarea problemă. Nu am solicitat cheltuieli de judecată în timpul judecăţii pe fond şi doresc să le solicit pe cale separată - evident, dacă voi câştiga şi eventualul recurs. Vă rog să-mi spuneţi ce trebuie să fac şi dacă am nevoie de avocat pentru un asemenea demers (precizez că aceste cheltuieli, în cazul meu, reprezintă onorariul avocatului şi biletele de tren cu care am călătorit când am încheiat contractul cu avocatul). Pot trimite dovezile şi cererea prin poştă sau trebuie depuse personal la registratura judecătoriei. Ce procedură urmează, la fel ca un proces sau este mai simplu? De asemenea, vă rog să-mi spuneţi cam cât durează, în principiu, un asemenea demers. Vă mulţumesc foarte mult.
Răspuns la discuția Partaj teren cu doi coproprietari
Vă mulţumesc foarte mult. Acesta a fost rostul întrebării, să aflu dacă există şi altă variantă decât vânzarea sau donaţia deoarece - aşa cum am spus - un avocat mi-a spus că acestea sunt singurele opţiuni dat fiind faptul că este vorba despre un teren care poate fi divizat. Încă odată, mulţumesc foarte mult
Răspuns la discuția Partaj teren cu doi coproprietari
@Joha,
Mulţumesc mult. Informaţia despre vânzare o aveam de la un avocat, care mi-a spus că sulta nu se poate obţine în cazul în care bunul respectiv se poate diviza în natură, iar, în cazul meu, fiind vorba despre un teren, acesta se poate diviza. De aceea am întrebat, pentru că până acum am cheltuit destul cu acel teren (moştenit), şi nu mai doresc să fac vreo investiţie în el. Cu scuzele de rigoare, vă mai rog să-mi spuneţi dacă trebuie făcut cadastrul înainte sau îl poate face ruda mea atunci când va avea tot terenul. Vă mulţumesc foarte mult
Răspuns la discuția Partaj teren cu doi coproprietari
Da, dar care este forma legală prin care eu ar urma să primesc acei bani, contract de vânzare a părţii mele (pentru că, în acest caz, impozitul pe care ar urma să-l plătesc va fi probabil mai mare decât ceea ce voi obţine eu de la ruda mea) sau altă formulă? Adică eu ce tip de impozit ar urma să plătesc (căci ar fi culmea ca după ce dau acea suprafaţă de teren aproape gratis să mai scot şi bani din buzunar :)
Răspuns la discuția Partaj teren cu doi coproprietari
Îmi cer scuze, dar eu nu am întrebat acest lucru. Întrebarea mea era ce modalităţi există: donaţie, vânzare, sultă sau lată modalitate. Că se rezolvă la notar ştiu şi eu, dar as vrea să ştiu, în linii mari, ce variante există. Evident că ne înţelegem din moment ce eu îi dau terenul aproape gratis... Aşadar întrebarea mea este adresată cuiva care ştie ce soluţii există într-o astfel de situaţie şi doreşte să mă ajute cu un răspuns la obiect. Mulţumesc