avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 951 soluții astăzi
Forum Activitate drago55

Activitate drago55

Care este calea legala pentru anularea unei convenții matrimoniale, privind separația de bunuri, și revenirea la regimul comun?
În 2019 am cumpărat un teren agricol în suprafață de 65 de ari, pe care am vrut să plantez nuci.
În 2020,datorita unor probleme personale, m am mutat într un oraș la mai mult de 100 km depărtare de teren, prin urmare, proiectul plantației de nuci, s a anulat.
Acum încerc să vând terenul, la același preț cu care l am achiziționat, deci, fără profit, și am și un cumpărător, pentru ca nu l pot lucra, costurile cu transportul fiind prea mari.
Problema care apare este faptul că tot în 2020,legea privind vânzarea terenurilor agricole, 175/2020,s a modificat. Mai exact, ar trebui să plătesc un impozit de 80% din profitul obținut, sau sa aștept 8 ani. Chiar și așa, nu este cazul, pentru ca nu obțin profit, din vânzare, ma interesează sa mi recapăt investiția, și să mă îndrept spre altceva.
Va rog sa comunicați normele de aplicare ale acestei legi, daca se poate, pentru ca notarii la care am fost, nu au reușit să afle, până la momentul actual, unde se achită acest impozit,sau ce alte variante legale as putea avea, sa nu fiu nevoit sa mai aștept împlinirea celor 8 ani de proprietate, când l as putea vinde, fără restricții.
Va mulțumesc.
Dețin un apartament situat la etajul 4,al unui bloc de locuințe , închiriat unei familii, care are un câine bishon,
Vecina de dedesubt, ma sună constant, și ma amenință că mi va face plângere la politie, pentru ca accept animale în casă,(afirmă că așa ceva este interzis prin lege în România).
Susține ca din cauza acestui câine, i au apărut pete pe tavan și are un miros îngrozitor în casă.
Mai nou, își permite să interzică accesul chiriașilor în casa scării și în apartament, totodată, reproșându mi mie, ca sunt interesat doar "sa iau banii".
I am sugerat doamnei sa aeriseasca sistematic apartamentul în care locuiește, și sa mi trimită poze cu daunele pe care i le a provocat acel câine, bineînțeles că nu le am primit.
Ce pot sa fac în continuare, ca să am liniște?
Reziliere contract de închiriere

Pot rezilia contractul de închiriere, unilateral, in condițiile în care actualul chiriaș angajat MAPN, a scos patul din apartament, în casa scării, motivând că este defect, după 18 luni?
În momentul în care l am întrebat de ce l a depozitat în casa scării, a devenit foarte recalcitrant. Am fost sunat de vecinii de scară ca acel pat încurca accesul. În trecut același chiriaș, își lasă câte doua zile, gunoiul menajer în casa scării.
Injuriile, și jignirile pot fi un motiv pentru reziliere?
Menționez că, până acum, nu au fost probleme cu plata chiriei și a facturilor, atât timp cât îi aduceam aminte ca are anumite sume de plată.
Mulțumesc
Răspuns la discuția Refuz acceptare demisie.
Mulțumesc mult

Cornel Vasile a scris:

Nu este corect acel comportament .

Demisia opereaza incetarea contractului de munca, in mod unilateral, fara a fi necesara aprobarea acesteia de catre angajator. Asadar, demisia nu are cum sa fie aprobata de angajator, el ia doar la cunostinta de intentia dvs. de a inceta c.i.m.

Angajatorul are obligatia sa va inregistreze cererea, altfel este pasibil de o sanctiune contraventionala daca sesizati ITM-ul.

In speta. contractul individual de munca inceteaza la data expirarii termenului de preaviz , indiferent de pozitia angajatorului.

Bună ziua
Întâmpin o problema la locul de muncă, mai exact, am găsit un job, în același domeniu , mai aproape de casă, care îmi permite să elimin naveta.
Mi am înștiințat șeful, atât verbal cât și scris, despre demisie.
Mi a acordat 20 de zile preaviz, am respectat preavizul, iar cu câteva zile înainte de expirare, m a anunțat ca nu mi ia în considerare demisia motivând ca nu am scris o de mână. Menționez ca formularul de demisie, l am descarcat de pe net, apoi l am completat cu datele personale, și l am semnat.
Este legal comportamentul domniei sale?
Mulțumesc.
Am procesul verbal de scoatere din evidenta fiscală,din primărie,de la data vânzării.
Cum pot lua legatura cu cei de la evidenta inmatricularilor?
Multumesc.
In 2014 am vândut un autoturism,noul proprietar nu l a înmatriculat,eu l am scos de la primăria orașului,nu mai este pe rolul meu din momentul vânzării. Primesc amenzi pentru rovinieta si parcare pe domeniul public.
Cum pot dovedi că nu mai sunt eu proprietarul,dacă mai am doar procesul verbal de scotere din evidenta fiscală,obtinut din primărie? Contractul de vânzare cumpărare rămas in primărie,este arhivat,si nu l pot obține,iar exemplarul care a rămas la mine,nu l mai găsesc?
Orice sfat mi ar fi de folos.
Multumesc mult.
Răspuns la discuția Vanzare autovehicol
multumesc
As vrea sa stiu care ar fi calea legala pentru rezolvare unei situatii neplacute legata de instrainarea unui autoturism?
Pe scurt .problema se rezuma astfel: cu doi ani in urma am vandut un autoturism,proprietate personala, unui cetatean domiciliat in judetul Botosani,eu locuind la aceea vreme intr un judet vecin. Ulterior,pe baza contractului de vanzare-cumparare,am scos masina de la finante,deci nu mai platesc eu impozit in primarie,urmand ca individul respectiv sa o inmatriculeze pe numele lui,aceasta fiind intelegere verbala,si omul parandu mi se de buna credinta,nu am scris nimic in talonul masinii,motivand ca nu dispune de banii necesari inmatricularii la acel moment.
Dupa ce am vandut masina,au inceput sa mi vina amenzi pentru neplata rovinietei,in mai multe randuri.Dupa prima amenda,l am contactat,si omul mi a dat din nou asigurari ca va inmatricula autoturismul in cel mai scurt timp pe numele lui,ceea ce bineinteles,nu s a intamplat,ulterior individul si a schimbat numarul de telefon,iar acum nu mai pot sa l contactez,decat daca ii fac o vizita,adresa o stiu de pe actele tranzactiei
Intrebarile mele sunt urmatoarele:
1- cum pot rezolva problema autoturismului vandut,sa nu mai platesc eu borcanele sparte de altul?
2- daca am toate datele acestui individ si contractul de vanzare-cumparare,ce sanse am daca fac plangere la politie pentru inselaciune?
Stiu ca am facut o eroare cand nu am scris in talon data instrainarii,dar sper sa nu fie cazul sa platesc la infiinit aceeasi greseala.
Va multumesc.