avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1143 soluții astăzi
Forum Activitate nicusorco

Activitate nicusorco

Am depus dosarul pentru gradatie de merit , profesor .
Dosarul cand l am depus avea 145 de file , totul a fost notat.
La inspectorat dosarul a ajuns pentru evaluare si stabilirea punctajului tot cu 145 de file , dar lipsesc din el filele de la 20 la 45.

Cu toate acestea punctajul meu a fost foarte ridicat la mare distanta de a doua pozitie care a obtinut calificarea pentru gradatia de merit.

Deci am obtinut gradatia de merit , dar nu pot sa mi explic cum au putut sa dispara 25 de file din dosarul meu.

Ce este aceasta?
Neglijenta in serviciu nu poate fi , zic eu ca n are cum.
Este sustragere de documente.

Cum se pedepseste si cine raspunde?
Dosarul a plecat de la directiunea scolii si a ajuns la inspectorat.

Prin alte parti nu acirculat.

Ce pot sa fac sa aflu adevarul?
Contestatie , mai am o zi dar nu vreau sa fac.

Vreau sa astept sa mi primesc dosarul si apoi sa vad calea de urmat.

Orice sfat juridic este bine venit , nu ma pricep deloc la domeniul juridic.
Multumesc anticipat.

Multumesc , este o idee cred foarte buna , am timp sa ajung si la doctorul de familie.Daca agentul constatator afirma in intampinare ca m a identificat complet cautand in baza de date a politiei avand doar numele si prenumele , eu nu stiu daca pot solicita instantei ca acesta sa probeze cu documente acest fapt.Am inteles ca procedura de obtinere de date personale de catre politie din baza de date nu este publica. Chiar daca nu e publica , se cunoaste ca interogarea bazei de date a politiei se face doar de politisti autorizati special si acestia trebuie sa aibe niste documente semnate si avizate pentru a cauta si identifica o persoana la solicitarea unui agent de politie.
Toata aceasta identificare s a facut intr o zi pentru ca a doua zi la prima ora am primit acasa procesul verbal de amenda.
Ce vreau sa demonstrez?Agentul constatator nu spune adevarul , a aplicat amenda pentru nelegitimare ,dar in fapt eu i am spus ca are toate datele mele de identificare la 112 pentru ca am sunat inainte acolo de pe abonament vodafone.Chiar si aceasta idee de a spune ca ai luat de la un martor numele si prenumele unei persoane (martor pe care nu l ai legitimat),si l ai identificat complet si amendat , asta intr o zi , pare un lucru ciudat.Martorul putea sa spuna orice nume , n a fost legitimat , iar daca a spus numele real sunt curios cum a procedat agentul ? A scris repede o cerere de acces in baza de date MAI ,s a aprobat imediat , a intrat in legatura cu politistul care avea user si password si au inceput sa se uite la fetele din buletinul persoanelor care aveau acelasi nume cu al meu , pana cand a zis bingo , asta e il recunosc am vorbit cu el 5 minute.Mie imi pare SF ce spune agentul constatator , dar daca aceasta cautare a lor in baza de date nu e publica probabil el nu trebuie sa dea explicatii despre asta.
Multumesc pentru informatie , o sa depun cu 2 zile inainte de termenul fond acest raspuns la intampinare.As mai avea o neclaritate , nu inteleg , daca un agent de politie numit constatator scrie in procesul verbal si mai apoi in intampinare lucruri neadevarate , pe care nu le poate proba , eu cel amendat trebuie sa demonstrez prin probe ca ceea ce spune agentul constatator este fals?De exemplu a afirmat ca i s a spus de mama mea ca sunt bolnav psihic cu nenumarate internari la psihiatrie. Eu , am scris la ministerul sanatatii , am dat toate datele de identificare si astept un raspuns de la ei daca am fost luat vreodata in evidenta vreunei clinici de psihiatrie , dar slabe sperante , de unde sa aibe ministerul sanatatii asa baza de date.Numai eu trebuie sa vin cu probe?
Intreb , pentru ca nu mai stiu pe unde am citit ca la o amenda contraventionala se prezuma ca agentul constatator spune adevarul.Caut prin toate modalitatile sa demonstrez absolut logic neadevarurile scrise in intampinare.
Am depus la judecatorie pe data de 05.08 2019 o plangere impotriva unei amenzi contraventionale data de politie , solicitand in finalul plangerii anularea procesului verbal prin care mi s au acordat 2 amenzi ambele in cuantum maxim.
Politia a formulat 2 intampinari pe data de 10.10 2019 si 14.10.2019
Am primit acasa in urma cu aproximativ 1 luna nr. de dosar , parola si data fixata pentru fond ca fiind 20. 11 .2019.
Este foarte posibil sa nu fi formulat bine plangerea cerand anularea procesului verbal , as dori sa introduc o plangere noua in care sa cer inlocuirea amenzii contraventionale cu avertisment si pe care as putea sa o motivez suplimentar cu elemente din intampinare care nu sunt reale ci inventate.
Pot sa depun pana la primul termen adica fond o noua plangere?
Mentionez ca in prima am cerut anularea procesului verbal , iar acum as vrea sa cer inlocuirea amenzii cu avertisment.
Daca pot sa depun o noua plangere , procedez tot ca la prima adica timbrata cu 20 de ron si nu solicit cheltuieli de judecata.
Răspuns la discuția contestatie amenda politia locala
Este foarte probabil sa fi gresit apeland 112.
Asa mi au spus si ei in timpul convorbirii,
Totusi au inteles situatia si anume ca aveam urgent nevoie de taxi si mi au facut legatura la politie.Eu ca sa mi dovedesc buna credinta am apelat 112 de pe abonament , tocmai ca sa fiu perfect identificat.Atunci ma intreb de ce primesc amenda pentru faptul ca nu m am legitimat?
Nici macar nu mi s a cerut asa ceva de catre agentul constatator.
Tot ce dorea agentul politiei era sa mergem sa discutam in alta parte ,lucru cu care nu am fost de acord pentru ca prietenul meu de abia se tinea pe picioare , iar politistii erau in numar de 7 .
Ce doresc eu sa pun in contestatie si daca exista persoane specializate in astfel de contestatii le as fi recunoscator pentru recomandari.
1.Procesul verbal este ilizibil nu se intelege nimic din ce scrie acolo , am stat cu lupa 1 ora ca sa descifrez ce s a putut descifra.
2.Descrierea faptei este prezentata in 5 randuri cat spatiu este disponibil pe procesul verbal.
Deci intrebare , procesul verbal facandu se in lipsa mea , putea agentul constatator sa aduge o anexa in care sa descrie fapta cu lux de amanu nte deoarece a acordat 2 amenzi amandoua la maxim, 100 la 500 a dat 500 iar a doua de 200 la 1000 ron , a dat tot maxim adica 1000 ron.
3.In procesul verbal nu se mentioneaza nici o proba materiala , se spune ca eram in stare de ebrietate , cum pot ei proba acest lucru , se spune ca am adus injurii taximetristilor , nu exista nici o proba n am jignit si n am injurat pe nimeni doar i am intrebat daca pot sa ne transporte., ei refuzand spunand ca sunt in stare de ebrietate.
Dar unull dintre ei ne a luat , sa intelegem ca acel taximetrist este 1 erou , a luat un infractor periculos in stare de ebrietate.
Tot cu lupa uitandu ma pe procesul verbal , am obserbat ca art 3 alin 1 necesita si o litera , litera care e o hieroglifa nu exista in limba romana , deci ma gandesc sa cer in contestatie parerea unui grafolog , daca acea hieroglifa poate fi interpretata ca litera a.
Ma gandesc sa cer probe materiale daca au , puteau sa inregistreze cu telefonul discutia , puteau sa filmeze cu orice camera , acestea erau probe in favoarea lor.
4.De ce in anul 2019 procesele verbale ale politiei se fac pe formulare din anii 50 si sunt scrise de mana , cand avem tehnologie de recunoatere vocala banala , in sensul ca toate discutia putea fi inregistrata si pe program de recunoastere si transcriere iesea procesul verbal scris ca de calculator , dar probabil acest tip nu este inca omologat si prevazut de lege.
De exemplu in grecia , orice comanda la terasa se ia de pe telefonul mobil si imediat ce platesti iti da si bonul fiscal.
Numele agentului constatator este imposibil de descifrat , la fel numele martorului , dar ei se pot prevala de cnp , cu lupa la incercari repetate de descifrare se poate vedea cnp ul martorului lor.
Răspuns la discuția contestatie amenda politia locala
eu stiu ca am apelat in mod gresit serviciul 112 si am fost si cel mai mare fraier sa apelez de pe abonament cand puteam linistit sa fac comanda de tazi de pe telefon , nu mi a dat prin cap atunci ,aveam decat multi nervi pentru ca ma uitam ce face politia si taximetristii si in mod sigur furtul de identitate pentru care politia are agentia 2211 din teleorman si locatia exacta ,.deci nu trebuie decat sa dea 1 telefon la agentie ,ei bine nu va face, dar amenda in 48 de ore poate sa dea.Nu este logic sa primesc amenda pentru ca nu am aratat buletinul , nici nu mi s a cerut acest lucru , eram perfect identificat ca doar 112 daca suni de pe abonament te identifica.
In urma cu 2 zile eram in gara craiova , impreuna cu un prieten caruia din cauza caldurii i se facuse rau , voiam sa l duc repede acasa cu in taxi.
20 de taxiuri insirate , nici un sofer de taxi ca inca nu venise nici un tren , cred ca toata lumea stie smecheria.M am enervat si am sunat la 112 , sa mi se faca legatura cu politia , deoarece nu intelegeam de ce nu exista decat taxiuri goale si loganul gol al politiei,am vorbit cu politistul la telefon si mi a zis ca nu e treaba politiei sa sun la firma de taxi , am replicat ca sunt 7 firme de taxi si eu am nevoie de taxi ca prietenul se simte rau , el a zis sa sun la ambulanta , eu am replicat ca nu e accidentat sau pe moarte ca sa sun la ambulanta , doar ii e rau si vreau taxi,,mi a zis ceva de genu ca nu i convine tonul pe care vorbesc eu i am replicat ca daca imi garanteaza politistii din masina MAI cu numarul xxx , sunt intr un bloc vecin unde se transeaza probabil cineva si asteapta ora 6 ca sa poata sa intre , atunci imi retrag plangerea.BINE inteles ca atunci mi a zis ca nu mai are ce discuta cu mine si mi va da amenda maxima , eram localizat clar ca doar 5 minute am stat pe fir ca sa ma localizeze ,deci aveau nume , prenume cnp, tot.
Apare in gara primul politist discut cu el , la fel nimic.Apar soferii de taxi veseli la masini , nimeni nu vrea sa ma ia pe motiv ca sunt in stare de ebrietate , apar alti 6 politisti sa asiste la discutie.Intr un final se hotaraste un taximetrist sa ne ia si plecam.Astazi mi a venit acasa procesul verbal de amenda de la politia locala , cu 2 amenzi , incadrate pe legea 61 din 1991 actualizata cred in 2016 , o amenda maximul posibil de 500 de ron pentru refuzul de a ma legitima ,iar a doua data tot la maxim de 1000 ron , pentru tulburarea linistii , injurii etc deci art 2 pct 1 din legea 61per 1991 si art 2 pct 31 tot din aceeasi lege.
Am la dispozitie 15 zile sa o contest la judecatorie.
As incepe contestatia cu scrisul indescifrabil al descrierii faptei
Ce mai zic ei pe acolo
Contravenientul nu este de fata si nu poate lua la cunostinta de procesul verbalfapt atestat de martorul asistent cutare si trece un nume acolo.
Dupa fraza asta continua asa
ALTE mentiuni ..........Nu este de fata.
Finalul
agent constatator semnatura , martor asistent semnatura ,contravenient nu este de fata.
As mai contesta unde a scris agentul constatator la rubrica
Sanctionate de art 3 aliniat 1 litera b si art 3 alineat 1 litera a , dar el nu a scis a a facut un cerculet din care pleaca o linie oblica exact ca in reprezentarea unui spermatozoid.
As mai aduce in discutie ca neavand nici o contraventie , , nici o amenda , mi se pare greu de crezut sa mi dai doua odata la maxim amandoua si sa mai astept inca una de la 112.
Mentionez ca am la politie depusa o plandere pentru furt de identitate la casa de pariurionline getsbet , am numar de inregistrare transmis de politie si nu stiu daca acest lucru ma poate ajuta , in sensul de a ma apara si de a nu da buletinul pt ca deja am identitatea furata si se ocupa tot politia. As aprecia orice sugestie , multumesc anticipat
Răspuns la discuția CONCEDIERE DISCIPLINARA
Ar mai fi un amanunt
Cand s au platit drepturile banesti taiate in anii 2010 2011 ,am fost obligat sa semnez o hartie pentru doamna directoare prin care cedez acesti bani , aproximativ 1500 de euro in favoarea nasei mele , sa i gestioneze ea.
Neavand ce face fiind amenintat cu concedierea , am semnat.
Banii erau drepturile sotiei mele decedate in 2012 si mi se cuveneau de drept.
Decizia Directoarei a fost motivata prin faptul ca ma considera incapabil sa am grija de fata mea minora , 16 ani atunci.
Mi s a spus ca acest fapt nu face obiectul procesului si n-are rost sa l invoc.
Practic elementele mele de aparare , acest fapt, condica falsificata , inspectoratul care nu mi raspunde ,referat care face vorbire de anul 2017 in anul 2016 ,comisie de disciplina anuntata doar cu 48 de ore inainte neavand timp sa gasesc avocat , martori din scoala care nu pot sa spuna nimic in favoarea mea pentru ca se tem de concediere , toate acestea ma fac sa cred ca nu am cum sa ma apar , iar avocatii in general spun ca n am sanse.
Buna ziua

Pe data de 1 februarie a.c am fost concediat de la colegiul la care eram angajat ca pedagog de 4 ani de zile.

Mentionez ca nu am avut abateri disciplinare , pe anul 2016 am avut calificativul bine , singura abatere in ghilimele.

Firul evenimentelor pe scurt.

Pe 13 decembrie 2016 , am lipsit 15 minute din timpul de lucru , in acest timp in camin s a produs un incident in sensul ca un elev ameninta ca se sinucide.

La poarta aparusera rudele copilului , care negasindu ma ,m-au amenintat ca vor face tot posibilul ca sa fiu concediat.

Evenimentul s a rezolvat , elevul nu a patit nimic .

De a doua zi Directoarea mi a cerut insistent demisia.

Eu nu mi am prezentat demisia si amenintarile au fost zilnice.

Fara sa fiu informat, pe data de 20 decembrie 2016, s a numit o comisie de cercetare prealabila.

Pe perioada vacantei de iarna caminul se inchide, elevii cazati pleaca toti acasa, chiar inainte de vacanta de iarna 22 decembrie 2016 - 11 ianuarie 2017.

Cererea de recuperare si CO am dus-o pe 28 decembrie , secretara mi-a dat-o inapoi sa o aduc pe 3 ianuarie , ca era pe picior de plecare .

Deci cererea mea de concediu a fost inregistrata pe 3 ianuarie 2017.

Pe data de 11 ianuarie primesc 2 convocari pt comisia de disciplina , una pentru evenimentul dein 13 decembrie si una pentru absente nemotivate in perioada 22 decembrie- 11 ianuarie.

Pentru prima convocare primesc avertisment scris, iar pentru absente nemotivate ,
desfacerea contractului de munca pe motiv de indisciplina.

Mentionez ca intr adevar cererea de concediu am depus o efectiv pe 3 ianuarie, din prostie ,pentru ca asa mai facusem si in anii precedenti si nu fusese o problema.

Acuma fiind alta situatie , nu am constientizat nici un moment ca pot primi absente nemotivate cand scoala e in vacanta si elevii cazati erau acasa.

3 avocati mi au zis ca nu prea am sanse , acuma sunt la prima infatisare si instanta a cerut interogatoriu pentru parata.

As vrea o parere obiectiva asupra cazului si daca ma ajuta faptul ca inspectoratul nu mi-a raspuns de 2 luni la memoriul in care am prezentat 15 fotografii ale condicii falsificate si stesaturi cu pasta , persoane care nu semneaza etc..

Daca ma ajuta faptul ca parata nu se prezinta la proces.

Daca ma ajuta faptul ca administratorul care a intocmit referatul de cercetare , scrie in 2016 de 2 ori anul 2017 iar nici unul din membrii comisiei de disciplina nu sesizeaza .

Daca sa insist asupra faptului ca eu am depus 3 cereri de CO pentru mine si pentru subordonatii mei pe 3 ianuarie. aceste cereri au fost rupte , cei 2 le au refacut si au fost inregistrate pe 16 ianuarie dar cu data de 21 decembrie 2016 retroactiv.

N-am martori pentru ca cei din scoala fac ce le spune directoarea.

Va multumesc anticipat.